My Dear Blog, I'm baaaaaaaaaack!!! :-))

Noaptea de duminică spre luni... e trecut de ora două dar eu nu am somn. Zilele trecute o amică mi-a adus aminte că, la un moment dat, eu am creat acest blog. Da... și apoi am uitat de el... Îi sunt dator blogului meu! Nu i-am mai scris de mult... M-am lăsat absorbit de intensitatea călătoriei cu LIFE EXPRESS și nu am mai reușit să găsesc clipele de liniște în care să reușesc să-mi pun în cuvinte gândurile... Dar în seara asta nu am somn. La fel mi se întâmplă de câteva luni. Sunt atât de nerăbdător să trăiesc ziua de mâine încât nu mai am răbdare să dorm. Somnul este o pierdere de timp atunci când ai atât de multe lucruri de făcut. Proiecte noi, oameni cu care trebuie să te vezi, atât de multă viață care trebuie trăită la maxim. De mai bine de un an nu am mai scris și acum îmi dau seama că mi-a lipsit. Îmi vin atât de multe idei pe care aș vrea să le las aici, acum, încât nu știu pe care să o enunț mai repede. E clar! Sunt "nescris" și trebuie să îmi satisfac negreșit pofta de scris. Să vă spun că am mai "încasat" încă o dezamăgire din zona politicii nu cred că mai are rost. E un domeniu care nu ne poate genera decât astfel de trăiri. A te aștepta de la un lider politic la lucruri "pozitive" este ca și cum ai fi convins că, la un moment dat, nu vor mai exista tâlhari pe Pământ și binele va învinge. Dar să trecem la lucruri mai plăcute. Un proiect mare și foarte îndrâzneț, noi prieteni și multe întâmplări frumoase au făcut ultimul an de călătorie prin viață să fie exact așa cum mă așteptam acum un an: incitant, deloc monoton și foarte motivant. Fiecare zi a însemnat o nouă provocare și în felul acesta personajul nostru principal a reușit să se dezvolte, să se autodepășească permanent și să devină din ce în ce mai eficient în tot ceea ce face. Am redescoperit dorința de a construi și mediul privat a reprezentat cadrul ideal în care am putut să mă manifest. Împlinirea profesională a constituit, în ultimul an, sursa mea de energie și 80-90% din timp l-am alocat noilor proiecte de business. Acum, cea mai mare dorință a mea este să îmi știu familia liniștită. Destul au suferit alături de mine în anii din urmă când eu am trecut prin momente mai dificile. Sper să reușesc să le fiu alături și să ne bucurăm împreună de anii ce vor urma călătorind împreună cu LIFE EXPRESS spre destinații pe care ceva vreme nu le-am putut accesa. Tot la capitolul dorințe, vreau să știu că cele două femei care au însemnat foarte mult în viața mea sunt bine, că și-au găsit fericirea sau că o vor găsi în curând... Una dintre ele a fost o perioadă atât de lungă în viața mea încât nu am cum să fac să nu îmi pese de ea... cealaltă, a avut un rol atât de important prin felul în care a reușit să îmi deschidă ochii și să îmi arate că viața e frumoasă și că trebuie să fac orice să devin un om de succes, încât o parte din inima mea va rămâne mereu a ei... Despre femeile din viața mea, ce să vă spun... există! Dar mai greu cu iubirea... În ultima perioadă am început să mă simt vinovat pentru că sunt prea rațional... creierul nu mai lasă inima să zburde... a făcut-o de câteva ori și s-a accidentat destul de grav. Am devenit prea echilibrat, prea împăcat cu mine, încât să mai simt nevoia de a mă refugia în iubire... Nu simt nevoia de a-mi găsi echilibrul într-o relație. L-am găsit în mine și ne înțelegem foarte bine...Optica mea asupra relațiilor s-a schimbat fundamental, dar despre asta o să vă vorbesc într-o postare viitoare. Am mai ajuns însă la o concluzie: iubirea este ca mersul. Odată ce ți-ai rupt piciorul și apoi l-ai avut imobilizat câteva luni, îți va fi foarte greu să înveți din nou să mergi. La fel, odată inima "fracturată" greu vei mai învăța să iubești. Cred că nu este atât o problemă de obișnuință, cât una de instinct de conservare... Odată ce ai dat cu capul de perete și te-a durut, o ființă rațională nu va repeta gestul. Și uite așa se deprinde din nou iubirea... încet, cu pași mici și multă atenție, fără mari așteptări pentru a te proteja de dezamăgiri dar cu maximă încredere în propria-ți persoană. Este deja 3.30 și la 7.00 trebuie să mă trezesc. Mă opresc dar sper să reușesc să mă întorc cât mai repede aici, pe blog, să scriu. Până atunci vă doresc vise plăcute și zile pline de bucurii! Cu drag, Bogdan, Keep Going Through Life