duminică, 10 iulie 2016

Cronica cititorului amator: "Cameleonul de pe Wall Street" - Richard Hains


Wall Street - o lume ca un miraj... un izvor fără sfârșit de iluzii pentru cei care visează cu ochii deschiși la îmbogățirea rapidă, nu se gândesc decât cum vor da lovitura pe piața de capital, cum vor deveni celebri în lumea brokerilor, traderilor si administratorilor de fonduri... Scopul lor în viață este succesul financiar, sacrifică totul pentru atingerea lui și își imaginează deja cum își vor trăi clipa de glorie urmată de o pensionare la 40 de ani și de mulți, mulți ani petrecuți pe o plajă din Caraibe.

"Cameleomul de pe Wall Street" este un thriller inspirat din realitatea crizei financiare din 2008. După ani de viață plină de extravaganțe și excese, Jon Phillips, un trader în cadrul uneia dintre cele mai mari bănci de investiții din Statele Unite, își plănuiește retragerea din activitate prin punerea la cale a unei scheme financiare frauduloase în valoare de multe sute de milioane de dolari. Pentru suspans, mister și captivarea cititorului, evident că planul lui Jon este dat peste cap și acesta este punctul de plecare al unui șir de întâmplări neprevăzute care îl poartă din Statele Unite în Anglia și apoi pe plajele australiene.

Autorul este el însuși un manager de hedge fund. Fiind o poveste a unui "insider" cu atât mai mare este credibilitatea romanului, Hains criticând dur corupția de pe Wall Street. Modul în care ne este prezentat personajul principal, alături de colegii săi de pe Wall Street, ne arată cauza reală a crizei financiare din 2008: criza morală, dispariția oricăror urme de valori umane, principii sau etică, Wall Streetul devenind o Sodoma a lumii financiare moderne.

De la bani negri ai unor mafioți ruși, până la crime "accidentale", toată acțiunea are sarea și piperul care să te facă să nu lași cartea din mână. Eu am citit-o într-un weekend, pe un șezlong, pe plajă, cu zgomot de valuri în fundal. Și a fost o lectură plăcută. V-o recomand cu încredere!

Enjoy reading!


Bogdan
cititor amator


marți, 13 august 2013

Cronica cititorului amator: "Hoțul de cărți" - Markus Zusak

"Când moartea spune o poveste, chiar trebuie să o asculți" - acesta este subtitlul romanului lui Markus Zusak... încă de pe coperta ești pus pe gânduri și te pregătești de cele mai înfiorătoare și tulburătoare lucruri... Ai chiar tendința de a renunța la a mai deschide cartea asta pentru că, să fim sinceri și să recunoaștem, avem cu toții reflexul de a fugi de realitate, de lucrurile negative din lume și încercăm fiecare dintre noi să ne construim un univers propriu dominat de lucruri pozitive, fericire și din care lucrurile negative lipsesc cu desăvârșire sau, cel puțin, sunt ignorate, excluse, nu se discută despre ele...

Dar... "Uite un mic adevăr: Vei muri. Vă îngrijorează? Insist să nu vă fie teamă. Sunt dreaptă mai presus de toate."... sunt cuvintele cu care naratorul își începe povestirea... Dar cine este naratorul? Ei bine, tocmai ea: moartea!

Acțiunea romanului se petrece în timpul celui de-al doilea război mondial, într-un mic orășel din apropierea Munchenului. Și cine ar fi putut avea o imagine cât mai fidelă și mai obiectivă asupra acelor vremuri? Cine era peste tot având grijă ca sufletelor milioanelor de victime ale războiului să se înalțe la ceruri? Doar ea: moartea... Scriitorul australian personifică moartea... ea emite păreri despre evenimente, persoane și acțiunile lor, prezintă atmosfera acelor timpuri întocmai cum o vedea ea, dar, mai presus de orice, autorul reușește să umanizeze moartea. Ea obosește, are păreri de rău și regrete, are sentimente și este impresionată de dramele personajelor acestui roman.

Zusak probabil că tocmai prin acest procedeu a reușit să șocheze atât de mult publicul încât "The Book Thief" a reușit să ajungă peste ocean unul dintre besteseller-urile New York Times și unul dintre cele mai premiate romane.

Personajul principal este Liesel, o fetiță de 10-11 ani care ajunge să trăiască alături de o familie adoptivă. Ea este Hoțul de Cărți... dragostea pentru citit și pentu cărți i-o transmite tatăl său adoptiv, un om simplu, sărac, dar cu un suflet mare și bun.

Ca de obicei, nu insist asupra acțiunii romanului... nu asta îmi propun să fac în articolele mele dar încerc prin ceea ce scriu să vă stârnesc interesul pentru acele cărți pe care le-am citit și care mi s-au părut interesante.

De ce mi-a plăcut acest roman? De ce merită el citit și de ce vi-l recomand cu toată încrederea?

În primul rând pentru că ne dă o lecție despre ce este viața, cât de grea poate să fie ea și ce înseamnă cu adevărat suferința. Citind rândurile acestea simțeam cu fiecare pagină parcursă că suntem extraordinar de norocoși pentru un fapt simplu: pentru că nu trăim în timpul unui război! Doar așa, încercând să ne construim repere și termen de comparație putem să ajungem să apreciem suficient lucrurile bune din viețile noastre. Și "Hoțul de cărți" ne oferă aceste repere...

Apoi felul în care sunt prezentate ororile războiului, crimele săvârșite împotriva umanității în timpul războiului cred că au printre altele și rolul de a determina generațiile acestui început de nou mileniu să facă tot ce le stă în putință pentru a evita noi etape istorice de acest gen.

În al treilea rând dar fiind totuși mesajul principal al acestui roman este dragostea pentru cuvinte, pentru cuvintele așezate armonios într-o înșiruire care se transpune în romane, povestiri, poezii... Dragostea pentru cărți, pentru lectură dar și pentru scris care o ajută pe micuța Liesel să își construiască în permanență o realitate în care războiul și suferința nu reușesc să ajungă. Lectura și universul cărților reprezintă contraponderea pentru suferința acelor ani, reprezintă refugiul pe care această fată de 11 ani îl găsește în fuga ei instinctivă de realitatea dură a inceputului anilor '40.

Mai mult decât atât, cărțile, cuvintele se dovedesc a fi pentru Liesel însuși destinul sau un factor decisiv de influență pentru destinul ei.

Poate că încă vi se pare de-a dreptul înfiorător să parcurgeți o poveste de aproape șase sute de pagini narată de moarte dar sunt convins că dupa primele paragrafe veți fi prinși de acțiunea romanului și de stilul autorului.

Pregătiți-vă de imagini dure, de mesaje puternice și de multă suferință, pentru că romanul este suferință de la prima până la ultima pagină. Ce mai pot să vă spun este că am citit ultimele 20-30 de pagini cu ochii în lacrimi... de piatră să fii și nu are cum să nu te impresioneze profund drama "Hoțului de cărți"...

O ultimă observație de la naratoarea acestei cărți: "Sunt bântuită de oameni."... fiecare înțelegem ce putem de aici dar pe toți cred că ne pune pe gânduri această afirmație, nu-i așa?

În încheierea romanului hoțul de cărți spune: "Am urât cuvintele și le-am iubit, și sper că le-am orânduit bine." Aceeși speranță o am și eu! :)

Lectură placută vă doresc!

Bogdan
cititor amator

vineri, 19 iulie 2013

Cronica cititorului amator: "Garsoniera din pădurea de macarale" - Dan Chișu

Dragi prieteni,


Revin cu o nouă experiență literară, una foarte interesantă și chiar inedită. Inedită pentru că foarte rar îți este dat să poți discuta cu autorul unei cărți, despre carte, chiar în timp ce parcurgi paginile respectivei lucrări sau imediat după ce ai terminat-o. Romanul este "Garsoniera din pădurea cu macarale", autorul este Dan Chișu. Noaptea trecută am citit până la final cartea, iar în această seara am avut plăcerea să vorbesc despre lucrare cu însuși autorul. Este foarte interesant să vezi dacă mesajul recepționat de tine din paginile romanului este măcar apropiat cu ceea ce scriitorul a vrut să transmită, dacă ai perceput personajele așa cum autorul a vrut să le întruchipeze sau dacă figurile de stil, simbolurile și acțiunea au creat în imaginația ta aceleași tablouri pe care autorul a vrut să le realizeze prin rândurile scrierii sale.

"Garsoniera din pădurea cu macarale" este un roman a cărui acțiune se desfășoară în Bucureștiul anilor '90, imediat după Revoluție. Personajul principal este regizorul de teatru Basile Carlasse, regizor de origine română care fugise în Franța încă din perioada studenției. Revenit în România din zorii anilor '90 pentru a pune în scenă la Naționalul Bucureștean piesa "Colonia penitenciară", o alegorie a comunismului, întreg universul lui este dat peste cap. Vica, fata de la teatru, al cărui tată murise la baricada de la Inter, reușește să îl readucă printre iubitorii de femei, deși în Franța Basile găsise mediul favorabil și suficient de tolerant în care să își manifeste orientarea homosexuală. Gelu, securistul preschimbat în ofițer SRI, îi distruge orice speranță că țara lui natală s-a schimbat subit în bine odată cu Revoluția.

Ce m-a fascinat la acest roman a fost faptul că în spatele fiecărui personaj, al fiecărei locații de desfășurare a acțiunii, al fiecărui gest și cuvânt al personajelor, se afla un simbol, un mesaj ascuns și transmis de autor într-o manieră foarte interesantă, insinuantă chiar.

Basile este capitalismul, românul plecat la începutul anilor '80 în vest care reușise pe propriile puteri să se afirme și să își construiască o carieră de succes în teatru. Dar cum nici capitalismul nu est un sistem perfect, Basile este frustrat și confuz, îl chinuie gândul că și-a părăsit țara, că a fugit și că încearcă în permanență să își ascundă originile și numele neaoș românesc, Vasile Cârlice.

Gelu este comunismul, securistul care se folosise de puterea pe care i-o dădea statutul profesional pentru a profita de pe urma "fraierilor", pentru a-i teroriza pe aceștia și pentru a obține pentru el însuși accesul la o viață fără griji și fără lipsuri. Viciat din punct de vedere moral, fără pic de compasiune și respect pentru semenii săi, Gelu ni se arată ca o brută, un om neevoluat, primitiv.

Vica este întruchiparea "fraierilor", a celor mulți, a românilor terorizați de comunism și eliberați în capitalism, a celor care își pierduseră rude sau prieteni în Revoluție.

Interacțiunea dintre cele trei personaje-simbol construiește o poveste care, la un moment dat, capătă chiar suspans și citești cu sufletul la gură fiecare rând imaginându-ți scenarii despre ceea ce va să urmeze în desfășurarea acțiunii romanului. Schimbarea rolurilor (din victima lui Gelu Basile ajunge să fie el cel care îl încarcerează pe securist) sau neclaritatea care persistă în ceea ce privește stabilirea "băieților buni" și a "băieților răi" (în final autorul începe el însuși să aibă îndoieli dacă Basile este bun sau rău) sunt aspecte care contribuie la întreținerea suspansului acțiunii.

Dintre locațiile prin care personajele trec de-a lungul romanului una este foarte încarcată din punct de vedere al simbolurilor și mesajului, ea reușind să se ridice până la rangul de titlu al cărții. Garsoniera din pădurea de macarale trebuie privită, analizată, în primul rând în ansamblu (în pădurea de macarale) și apoi să focalizezi imaginea asupra spațiului de 30-40 de metri pătrați, din blocul nefinalizat și nelocuit.
Pădurea de macarale este din punctul meu de vedere simbolul provizoratului, al lucrului început dar nefinalizat, este spațiul rece, nefavorabil vieții, spațiul de nelocuit. Asemenea societății românești care se oprise din clădirea socialismului și schimbase planurile de construcție din mers dorindu-și să construiască, mai degrabă, capitalismul. Pădurea de macarale este un spațiu plin de dramatism, locul unde se frâng aripi, cimitirul speranțelor, piatra de moară agățată de piciorul viitorului. Garsoniera din pădurea de macarale este viața fiecărui individ, este propria noastră existență, este locuința sufletului și a speranțelor noastre. Fiecare ne amenajăm această garsonieră după posibilități. Unii reușim mai mult, alții mai puțin. La nivel micro lucrurile depind mult mai mult de fiecare dintre noi. La nivel macro însă, pădurea de macarale se poate transforma dintr-un șantier într-un spațiu amenajat total, prietenos și îngrijit numai prin contribuția tuturor indivizilor, prin schimbarea mentalităților, prin asumarea valorilor morale, a toleranței și prin renunțarea la prejudecăți.

Nu vreau să insist în a vă relata detalii despre ceea ce se întâmplă în carte pentru că aș strica farmecul momentelor în care o să citiți voi înșivă lucrarea. Vă mai spun doar că finalul este unul magnific. Și aici sunt subiectiv, eu prefer finalurile deschise, finalurile prin care autorul îmi stimulează imaginația. Fiecare dintre noi va putea să își construiască propriul final în funcție de ceea ce putem fiecare dintre noi să înțelegem. Eu sunt însă convins (deși nu am vorbit despre asta) că inclusiv Dan Chișu este de acord cu părerea mea conform căreia NOI, cu toții, trăim și construim zi de zi finalul romanului "Garsoniera din pădurea de macarale". Confruntarea dintre capitalism și comunism, dintre libertate și opresiune, dintre toleranță și intoleranță, dintre gândire deschisă și păreri preconcepute, este departe de a se fi încheiat. Vica este în continuare prinsă între cei doi, în continuare o chinuie amintirea sacrificiilor făcute în trecut, în continuare trece prin filtrele conservatorismului românilor valorile de bază ale capitalismului și ale democrației. Gelu profită în continuare de pe urma "fraierilor", îi păcălește și își perfecționează metodele de manipulare. De data aceasta nu le mai ia câteva sute de euro pentru un pașaport și o viză de plecare, le cere votul și ajunge parlamentar, poate...

Nu știu dacă am exagerat cu interpretările simbolistice sau nu, dacă imaginația mea a mers prea departe sau nu... cert este însă că "Garsoniera din pădurea de macarale" este un roman pe care îl veți citi dintr-o suflare și care va avea cu siguranță același efect asupra imaginației voastre.

Vă salut cu drag și multă poftă de citit!

Bogdan
cititor amator


marți, 9 iulie 2013

Cronica cititorului amator: "Adulter cu smochine și pescăruși", Adrian Cioroianu

Dragi prieteni,

"Cronica citiorului amator" continuă. O să vă spun în rândurile ce vor urma cum am descoperit un om foarte interesant și profund citind primul său roman. Știam că profesorul Adrian Cioroianu este autorul unor lucrări de non-ficțiune. Îl cunoșteam, așa cum îl cunosc mulți dintre români, ca fiind om politic, ministru, parlamentar... Nu îl credeam însă capabil de a depăși granițele realității zilelor noastre evadând undeva într-un spațiu creat și imaginat în totalitate de el, o lume populată cu personaje complexe cu trăiri intense, pline de pasiune și de dragoste de viață.

La începutul lunii iunie am fost la Bookfest. Vizita mea era motivată exclusiv de interese legate de partea profesională (Exporom va fi în curând gazda unei expoziții de carte!). Odată intrat în lumea cărților am pierdut noțiunea timpului. Am răsfoit curios zeci de cărți și am plecat acasă cu un număr suficient de mare pentru a avea subiect pentru Cronica cititorului amator pentru mult mult timp... Au fost banii pe care i-am cheltuit în cel mai folositor mod din ultimii ani și plăcerea acelor momente de "shopping" nu prea am reușit să o compar cu alte trăiri similare. În acel univers cu miros de tipografie, de hârtie ieșită proaspăt de sub tipar, am descoperit doi autori care mi-au atras atenția: Dan Chișu cu "Garsoniera din pădurea de macarale" (subiectul următoarei cronici) și Adrian Cioroianu cu "Adulter cu smochine și pescăruși".

O conjunctură fericită a făcut să pot citi acest roman în ultimile trei weekenduri, pe un șezlong, la malul Mării Negre. Acțiunea se desfășoară într-o mică localitate situată pe coasta Mării Mediterane. Personajele principale sunt o tânără regizoare de film, foarte frumoasă și care se retrăsese prematur din actorie pentru a se dedica exclusiv regiei și un scriitor cu ambiții de scenarist. Invitați să participe la festivalul de film găzduit de micuța localitate de pe litoral între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste plină de pasiune. Povestea este complicată însă de statutul de persoane căsătorite al celor doi dar și de notorietatea lor, aceștia fiind personalități foarte cunoscute în lumea filmului european. De vineri până luni, timp de patru zile, scriitorul și regizoarea trăiesc momente de un erotism care este descris foarte elegant și în același timp captivant de către ministrul-scriitor.

Întreaga acțiune este prezentată în roman văzută prin ochiul personajului principal, scriitorul Paul Bland. Atât de bine sunt ilustrate trăirile interioare ale acestuia încât la un moment dat, citind rândurile lui Cioroianu, mă întrebam oare cât din ficțiune este ficțiune și cât sunt întâmplări pe care autorul le-a trăit și care l-au marcat într-atât încât a reușit să scrie un roman atât de bun.

Scriitorul are câteva teme preferate care revin de mai multe ori de-a lungul romanului: spațiul Mării Mediterane (marea fiind singurul "personaj" real din roman), latinitatea, felul de a fi al latinilor și farmecul aparte al spațiului latin (Paul Bland este un latin fără a se preciza care este țara sa de origine), dar și câteva simboluri care apar repetitiv cum ar fi pescărușii, smochinele, insula, vinul, soarele...

Romanul lui Cioroianu este departe de a fi o lectură "grea". Am citit recenzii scrise de "cititorii profesioniști" și am realizat de ce chiar era nevoie de o cronica a cititorului amator. În primul rând "profesioniștii" realizează aceste recenzii pentru a se citi între ei, limbajul lor fiind atât de greu accesibil omului neavizat încât foarte puțini reușesc să parcurgă întreg textul acestora. Pe de altă parte, lucrarea lui Cioroianu este aspru criticată ca fiind un roman-tabloid, o lectură care place pentru că autorul este "trendy" și dă bine să spui că i-ai citit romanul. Cu alte cuvinte, un roman nu este bun pentru că nu place "cititorilor profi". Eu sunt de părere că un roman care elitelor le pare a fi slab, celor mai mulți dintre cititori le poate părea a fi unul bun. Exercițiul lecturii se capătă în timp, citind. Cu cât citești mai mult si cu cât crești gradul de dificultate al lecturilor tale, cu atât mai exigent vei deveni cu următoarele romane, cu următorii autori.

"Adulter cu smochine și pescăruși" este un roman dedicat iubirii. Pasiunea, erotismul dar și zbuciumul îndrăgostitului în momentul despărțirii sunt elemente care compun o poveste de dragoste frumoasă și care a reușit să mă captiveze. Timp de trei weekenduri, pe malul mării, am evadat din discuțiile cu prietenii, din activitățile facile pe care tot omul le desfășoară pe plajă și m-am refugiat în paginile acestui roman. Este cu siguranță una dintre lecturile potrivite pentru această vară, în timpul vacanțelor la mare.

"...iubirea este eliberare și putere. Pentru că nimic nu se compară cu puterea pe care ți-o dă iubirea împărtășită și nimeni nu este mai liber decât cel ce iubește și e iubit. (...) Nu adevărul, nu! Ci doar dragostea ne face liberi."

Să fiți liberi vă doresc, dragii mei! Ne reîntâlnim in "Garsoniera din pădurea de macarale" peste câteva zile. :)

Cu drag,

Bogdan
cititor amator





luni, 24 iunie 2013

Cronica cititorului amator: "Schimbarea la față a României", Emil Cioran

Dragi prieteni,

Așa cum am promis încep încă din această seară să vă împărtășesc părerile "cititorului amator" din mine despre ce și cum am mai citit în ultima perioadă. Într-o zi de ianuarie 2013 treceam prin zona Cișmigiu. Am descoperit în acea seară un loc minunat la doar câteva zeci de metri de parc. Librăria Humanitas este acest loc și nu am rezistat tentației de a intra. Odată aflat în mijlocul cărților nici măcar nu am realizat când a trecut mai mult de o oră, timp în care am răsfoit mai multe cărți. Am ales câteva dintre ele și m-am îndreptat spre casă. Printre acestea se afla și "Schimbarea la față a României" a lui Emil Cioran.

Încă din adolescență am fost preocupat de tema destinului acestui popor de-a lungul istoriei. De la "Legendele Istorice" ale lui Dumitru Almaș (nu suntem rude, este fără "i" :) ) pe care le-am citit încă dinainte de a pleca la școală, până la lucările citite în perioada liceului, toate conturau în mintea mea ideea că poporul român a parcurs cu demnitate și curaj anii și că suntem unul dintre cele mai puternice popoare din lume. Însă cu timpul am început să identific tot felul de inadvertențe legate de această teorie. Îmi doream să găsesc autorul român care să fie capabil să treacă peste condiția lui de membru al poporului român, să învingă subiectivismul și să reușească să aducă la lumină tocmai punctele noastre slabe, să ne arate verde în față care ne sunt defectele. Mi-am dorit acest lucru convins fiind că doar atunci când reușești cu obiectivitate să îți identifici problemele ai o foarte mare șansă de rezolvare a acestora. Această abordare este una de succes atât la nivel individual, cât și la nivelul colectivităților, al popoarelor. Și ce autor mai potrivit ar fi putut să realize această lucrare decât Emil Cioran.

Cu fiecare pagină pe care o citeam din "Schimbarea la față a României" realizam cât de important este să analizezi colectivitatea din care faci parte rupându-te pentru moment de ea, privind-o cumva din exterior. Analizând comparativ destinul poporului român și al marilor popoare ale lumii mi-am dat seama că suntem cu toții tributari unor valori care ne-au făcut pe noi românii să rămânem un popor mic. Psihologia poporului nostru ne-a împiedicat să pornim de-a lungul anilor un război de ocupație, nu am fost deloc expansioniști. Noi ne-am apărat în permanență "sărăcia și nevoile și neamul". Ei bine, aceasta nu este o atitudine tipică unui popor mare, dimpotrivă. Capitolul care analizează psihologia popoarelor ne prezintă felul în care ar trebui să acționeze în istorie un popor care este conștient de rolul său mesianic în lume, un popor care se dezvoltă și care și-a identificat țintele devenirii. Și ne sunt prezentate și soluții.

Politica la români este analizată și ea într-un capitol întreg și cred că aceasta este una din lucrările care trebuie să fie obligatoriu citite de aceia care îndrăznesc să spere la ocuparea de funcții politice mai mult sau mai puțin înalte. Deși într-un ton foarte critic (dar obiectiv) lucrarea nu este deloc un rechizitoriu al poporului român. Cioran cred că a intenționat să enunțe așa cum vedea el la nivelul anilor '30 destinul poporului său. Vine cu propuneri concrete despre cum ar trebui să evolueze românii și România și prin fiecare paragraf se poate vedea cu câtă patimă patriotică a scris această lucrare.

Cu toate că este realizată în anul 1936 și doar revăzută de Cioran în anul 1990, lucrarea este încă de mare actualitate. Dacă ne dorim să devenim cu adevărat un popor mare, trebuie să citim cât mai mulți această carte și să încercăm împreună să schimbăm sistemul de valori al românilor.

Am citit "Schimbarea la față" a României într-un timp foarte îndelungat: 3 luni. E greu pentru un cititor amator să urmărească textele lui Cioran. Era prima lucrare a lui pe care am citit-o și trebuie să recunosc că în permanență am folosit dexonline.ro pentru a înțelege semnificația multor termeni. Nu credeam să găsesc un autor care să mă facă să îmi dau seama cât de multe cuvinte din limba română îmi sunt încă străine. Am citit unele pagini sau capitole de câte două, trei sau chiar patru ori pentru a nu scăpa mesajul acelor rânduri și într-un final am reușit.

Vă recomand această lucrare cu toată încrederea. Este dintre acele cărți care îți zdruncină universul și te ajută să îl reașezi pe alte temelii.

Cu drag și poftă de citit,

Bogdan

duminică, 23 iunie 2013

Lansez "Cronica cititorului amator"

Dragilor,

Să ai blog e lucru mare, se pare... să reușești să ai un blog activ, să reușești să postezi măcar o dată pe săptămână este însă mult mai important. Sunt 10 luni de când scriam că m-am întors pe blog, eram hotărât să scriu des, să țin blogul viu și, pe cât posibil, să reușesc să vă fac să introduceți blogul meu în lista vostră de siteuri preferate. Dar scrisul ține de suflet, de trăirile interioare pe care nu le poți controla. Nu poți să scrii "la normă". Scrisul în sine este dovada efervescenței sufletului și a imaginației autorului. Atunci când sentimentele, gândurile scriitorului nu mai au "spațiu" suficient în interior, ele evadeză forțându-l pe posesorul lor să și le exprime în scris.

Asta mi se întâmplă acum! Din nou... Sunt într-o cameră de hotel, la Mamaia, după o zi lungă de plajă și multe zeci de pagini de roman citite pe un șezlong, sub o umbrelă. 2013 este trecut aproape jumătate. După un 2012 care m-a orientat mai mult spre eficiență și performanță în plan profesional, 2013 am impresia că mă vrea... mai profund, mai preocupat de aspectele imateriale ale vieții. Am redescoperit plăcerea de a citi, redescopăr cum este să te îndrăgostești, încerc pe cât posibil să nu îmi refuz micile plăceri, acelea ale sufletului, care îți provoacă momentele de bucurie, redescopăr nevoia de a nu trece o zi fără să fac o faptă bună dezinteresat, doar pentru liniștea mea interioară. Un om, în devenirea lui, trece și printr-o astfel de etapă. Se pare că pentru mine 2013 este anul sufletului.

Așa cum pentru a redescoperi plăcerea cititului ai nevoie de cărți care să te fascineze, la fel, pentru a redescoperi dragostea, trebuie să găsești persoana care să te fascineze, care să fie atât de interesantă încât să îți dorești să o descoperi pas cu pas, atent, cu simțurile ascuțite la maxim, cu inima bătându-ți tare, să fii atât de răbdător, atât de meticulos și de determinat cum nu ai fost niciodată. Și le-am găsit! Și persoana, și cărțile... Începând de azi vă voi povesti aici despre ele... Deocamdată despre ele, CĂRȚILE! Despre EA, deocamdată este prea devreme... când vom fi terminat lungul ritual al cunoașterii reciproce voi putea să enunț mai exact ce este în sufletul meu... deocamdată doar atât vă pot spune: mă fascinează!

Azi lansez "Cronica cititorului amator". Vă voi vorbi despre cărțile pe care le citesc sau pe care le-am citit. Vă voi împărtăși impresiile mele, fără pretenții de cititor cu experiență sau, mai mult, de critic literar. Vă voi spune ce am înțeles eu din fiecare lucrare parcursă, vă voi spune ce mi-a atras atenția și care sunt lucrurile care m-au marcat, ce am reținut. Sper să fie un exercițiu interesant. Deja degetele mele nu mai au stare și încă din această seara voi reveni cu primul articol din seria pe care o voi denumi "Cronica cititorului amator".

Cu drag și mult entuziasm,

Bogdan

luni, 20 august 2012

My Dear Blog, I'm baaaaaaaaaack!!! :-))

Noaptea de duminică spre luni... e trecut de ora două dar eu nu am somn. Zilele trecute o amică mi-a adus aminte că, la un moment dat, eu am creat acest blog. Da... și apoi am uitat de el... Îi sunt dator blogului meu! Nu i-am mai scris de mult... M-am lăsat absorbit de intensitatea călătoriei cu LIFE EXPRESS și nu am mai reușit să găsesc clipele de liniște în care să reușesc să-mi pun în cuvinte gândurile... Dar în seara asta nu am somn. La fel mi se întâmplă de câteva luni. Sunt atât de nerăbdător să trăiesc ziua de mâine încât nu mai am răbdare să dorm. Somnul este o pierdere de timp atunci când ai atât de multe lucruri de făcut. Proiecte noi, oameni cu care trebuie să te vezi, atât de multă viață care trebuie trăită la maxim. De mai bine de un an nu am mai scris și acum îmi dau seama că mi-a lipsit. Îmi vin atât de multe idei pe care aș vrea să le las aici, acum, încât nu știu pe care să o enunț mai repede. E clar! Sunt "nescris" și trebuie să îmi satisfac negreșit pofta de scris. Să vă spun că am mai "încasat" încă o dezamăgire din zona politicii nu cred că mai are rost. E un domeniu care nu ne poate genera decât astfel de trăiri. A te aștepta de la un lider politic la lucruri "pozitive" este ca și cum ai fi convins că, la un moment dat, nu vor mai exista tâlhari pe Pământ și binele va învinge. Dar să trecem la lucruri mai plăcute. Un proiect mare și foarte îndrâzneț, noi prieteni și multe întâmplări frumoase au făcut ultimul an de călătorie prin viață să fie exact așa cum mă așteptam acum un an: incitant, deloc monoton și foarte motivant. Fiecare zi a însemnat o nouă provocare și în felul acesta personajul nostru principal a reușit să se dezvolte, să se autodepășească permanent și să devină din ce în ce mai eficient în tot ceea ce face. Am redescoperit dorința de a construi și mediul privat a reprezentat cadrul ideal în care am putut să mă manifest. Împlinirea profesională a constituit, în ultimul an, sursa mea de energie și 80-90% din timp l-am alocat noilor proiecte de business. Acum, cea mai mare dorință a mea este să îmi știu familia liniștită. Destul au suferit alături de mine în anii din urmă când eu am trecut prin momente mai dificile. Sper să reușesc să le fiu alături și să ne bucurăm împreună de anii ce vor urma călătorind împreună cu LIFE EXPRESS spre destinații pe care ceva vreme nu le-am putut accesa. Tot la capitolul dorințe, vreau să știu că cele două femei care au însemnat foarte mult în viața mea sunt bine, că și-au găsit fericirea sau că o vor găsi în curând... Una dintre ele a fost o perioadă atât de lungă în viața mea încât nu am cum să fac să nu îmi pese de ea... cealaltă, a avut un rol atât de important prin felul în care a reușit să îmi deschidă ochii și să îmi arate că viața e frumoasă și că trebuie să fac orice să devin un om de succes, încât o parte din inima mea va rămâne mereu a ei... Despre femeile din viața mea, ce să vă spun... există! Dar mai greu cu iubirea... În ultima perioadă am început să mă simt vinovat pentru că sunt prea rațional... creierul nu mai lasă inima să zburde... a făcut-o de câteva ori și s-a accidentat destul de grav. Am devenit prea echilibrat, prea împăcat cu mine, încât să mai simt nevoia de a mă refugia în iubire... Nu simt nevoia de a-mi găsi echilibrul într-o relație. L-am găsit în mine și ne înțelegem foarte bine...Optica mea asupra relațiilor s-a schimbat fundamental, dar despre asta o să vă vorbesc într-o postare viitoare. Am mai ajuns însă la o concluzie: iubirea este ca mersul. Odată ce ți-ai rupt piciorul și apoi l-ai avut imobilizat câteva luni, îți va fi foarte greu să înveți din nou să mergi. La fel, odată inima "fracturată" greu vei mai învăța să iubești. Cred că nu este atât o problemă de obișnuință, cât una de instinct de conservare... Odată ce ai dat cu capul de perete și te-a durut, o ființă rațională nu va repeta gestul. Și uite așa se deprinde din nou iubirea... încet, cu pași mici și multă atenție, fără mari așteptări pentru a te proteja de dezamăgiri dar cu maximă încredere în propria-ți persoană. Este deja 3.30 și la 7.00 trebuie să mă trezesc. Mă opresc dar sper să reușesc să mă întorc cât mai repede aici, pe blog, să scriu. Până atunci vă doresc vise plăcute și zile pline de bucurii! Cu drag, Bogdan, Keep Going Through Life