Dragii mei,
După șase luni de București sunt dator blogului cu un nou articol. Scriam pe 10 ianuarie "Punct.Şi de la capăt"... începeam un nou capitol al vieţii mele şi eram optimist. Optimist sunt în continuare dar în aceste şase luni multe s-au rearanjat în cursul povestirii noastre.
Ianuarie a fost o lună cât un an, sau poate cât doi, trei sau chiar zece... A fost tumultuos cu trăiri intense şi contradicţii pe măsură, cu schimbări majore şi experienţe de neuitat.
Februarie a venit apoi cu o trezire la realitate, cu şocuri şi "palme" care au avut menirea să îmi "reseteze" principii, puncte de vedere şi concepţia despre viaţă şi relaţiile dintre oameni. Dacă ianuarie a fost momentul de respiro dinaintea unei etape pline de grele încercări, februarie a fost cu adevărat punctul de plecare într-un nou capitol al vieţii mele. Am realizat care erau erorile din felul meu de a privi lucrurile, mi-am dat seama că pot mult mai mult şi că îmi pierdusem încrederea în mine şi părerea mea despre sine scăzuse spre cote dezastruoase.
Un OM şi Bucureştiul mi-au readus "self esteem-ul" (am învăţat şi cuvinte noi! :) ) la un nivel maxim. Mi-am dat seama că pot să fac lucruri minunate, că pot să excelez în ceea ce fac, că pot să fiu bărbatul pe care orice femeie şi l-ar dori lângă ea, că depinde doar de mine să refac ceea ce nu am făcut bine în ultimii ani şi să merg mai departe spre succesul personal pe care fiecare dintre noi ni-l dorim.
Deşi povestea începea spre sfârşitul lui decembrie "în doi" ea a devenit în februarie din nou povestea LUI şi doar a lui. Nimic nu a fost întâmplător. Au fost şapte săptămâni în care am călătorit în acelaşi "compartiment" cu o fiinţă minunată şi care a rămas foarte aproape de sufletul meu. Şi cum fac doi colegi de compartiment când călătoresc împreună în trenul vieţii am povestit mult şi discuţiile astea m-au pus pe gânduri. Abia după ce traseele noastre ne-au obligat să continuăm în "trenuri" diferite am înţeles care era tâlcul acelor discuţii... şi atunci m-am schimbat şi am început să gândesc altfel... sper ca acelaşi efect benefic să îl fi avut şi eu asupra partenerei mele de călătorie. O călătorie scurtă, de doar 7 săptămâni, dar definitorie pentru desfăşurarea viitoare a acţiunii...
Bucureştiul a avut şi el rolul lui, foarte important, în reuşita noului început. Mediul animat, plin de viaţă, noii prieteni, atmosfera foarte motivantă şi exemplele de succes din jurul meu au reuşit să mă influenţeze pozitiv. Spre deosebire de Râmnicu Vâlcea, în Bucureşti, cu toată imaginea de "junglă urbană", ritmul de viaţă, relaţiile interumane, provocările de zi cu zi au menirea să te ţină "în priză" şi să reuşeşti să dai randament maxim în tot ceea ce faci. Pe de altă parte atmosfera de "sat mai mare", în care toată lumea "moare de grija" celuilalt, în Bucureşti nu există. Probabil date fiind dimensiunile mult mai mari ale oraşului şi ritmul de viaţă infernal, nu mai există în viaţa de zi cu zi a bucureştenilor timp şi pentru a se preocupa de "capra vecinului". În provincie însă "capra vecinului" este animalul preferat al românilor...
A fost apoi o perioadă martie-aprilie de stabilitate, de sforţări pe plan profesional şi personal care încep încet, încet să îşi arate roadele acum. Cu o determinare maximă şi dorinţa de a reuşi în tot ceea ce îşi propune personajul nostru principal îşi păstrează traseul şi îşi urmăreşte obiectivele. Găndirea pozivită şi încrederea de sine sunt garanţia reuşitei în ceea ce îşi propune.
În mai am schimbat prefixul! Am împlinit 30 de ani şi a fost, evident, un moment de bilanţ... Am avut câteva zile în care singur cu mine însumi am "dezbătut" primii mei 30 de ani de viaţă. Şi am găsit apoi şi o melodie elocventă pentru celebrarea evenimentului. Aveţi link-ul aici:
http://www.youtube.com/watch?v=NoR78-PomKc
Versurile sunt relevante pentru o astfel de aniversare şi chiar mi-am regăsit o parte din trăirile mele în ele.
Personajul nostru nu a putut să stea departe de politică nici în Bucureşti. Implicarea este un "drog" care, odată ce îţi dă dependenţă nu mai ai scăpare. Nu mai poţi sta deoparte decât cu mari eforturi. Sunt alături de colegii mei de la PDL Sector 5 şi de preşedintele lor, tânărul deputat de Bucureşti Ştefan Pirpiliu. Avem o misiune grea pentru alegerile locale din 2012 dar întotdeauna misiunile dificile şi aparent imposibile sunt cele care motivează cel mai mult şi te fac să performezi în orice domeniu. Şi nu ştiu cum se face că eu întotdeauna în politică am fost atras de astfel de misiuni... :))
Povestirea capătă treptat personaje noi atât în roluri secundare cât şi în roluri principale. Noul cadru de desfăşurare a evenimentelor presupune apariţia în fiecare act a unor noi actori. Fiecare dintre ei influenţează în felul lui desfăşurarea acţiunii. Cei mai mulţi dintre ei o fac în sens pozitiv. Personajul principal a reuşit, în cei treizeci de ani de călătorie cu trenul vieţii, să poată să recunoască relativ repede persoanele care nu sunt potrivite să ocupe un loc in acelaşi "compartiment" cu el.
În felul acesta călătoria cu "LIFE EXPRESS" continuă. Noi şi spectaculoase destinaţii se anunţă în viitor!
Jurnalul de călătorie va fi aici pe blog periodic şi va relata noile experienţe ale călătorului nostru.
To be continued!
Cu drag,
Bogdan Almasi - Keep Going Through Life
This is my blog, this is where my thoughts will be!
luni, 4 iulie 2011
S-a cam picat BAC-ul !!! Jos FUNERIU !!!
Dragii mei,
Revin pe blog cu forte proaspete inspirat fiind de subiectul zilei de azi, 3 iulie 2011, examenul de bacalaureat.
Toata ziua pe televiziunile de stiri s-a titrat "Romania a picat BAC-ul" sau "Au distrus si scoala romaneasca". Nimic mai adevarat! Romania a picat BAC-ul si scoala romaneasca a fost distrusa si "abramburita" de o suita de ministri si alti oameni politici "specialisti in invatamant" timp de 20 de ani.
Dar sa cautam vinovatii!
Realitatea si Antena 3 evident identifica vinovatii in tabara actualei puteri. Le amintim insa distinsilor realizatori ca actuala generatie de 4 ani se tot (de)formeaza pe bancile liceelor romanesti. Vorbarie ieftina si intentii necinstite in pozitia lor, ca de obicei.
Ministrul Funeriu este intradevar VINOVAT!!! Vinovat ca a insistat cu un amanunt aparent stupid pentru majoritatea opiniei publice: supravegherea video a desfasurarii examenului. Sa fim seriosi! Cu totii stim ca la bac se copia. Se copia "pe rupte" si asa ne-am mintit timp de 20 de ani, din ce in ce mai tare. Funeriu este vinovat ca ne-a deschis ochii, ca a avut, in imensa-i naivitate, curajul de a le arata romanilor ca scoala romaneasca este o simulare a unui proces de formare, ca am scos de pe bancile scolilor generatii intregi de ratati profesional (cuvantul nu este prea dur). Si realitatea ar fi si mai dura, mai ingrozitoare si neiertatoare daca am face acelasi lucru la examenele de licenta...
Daca vrem sa schimbam viitorul acestei tari, de aici trebuie sa incepem ! Am invatat timp de 20 de ani, inca din scoala, ca a fi "smecher" si a te descurca sa treci clasa si examenele este o calitate. A copia a devenit treptat un lucru normal... nici profesorii, nici parintii, nici liderii politici ai acestei tari nu au facut nimic pentru a le explica elevilor si studentilor ca a copia este de fapt o forma de a ne minti pe noi insine. Dar EI nu aveau timp sa faca asta pentru ca si ei "copiau"! Si ei (profesori, parinti, oameni politici) au ridicat SMECHERIA la rang de virtute... o virtute tipic romaneasca!!! Dupa ani si ani am inceput chiar sa ne mandrim noi, ca popor, ca suntem DESCURCARETI !!!
Ei bine, Funeriu ne-a INCURCAT cu camerele lui !!! A strans FUNIA in jurul smecheriei si a cam strangulat-o... Cum a indraznit?! JOS FUNERIU !!! Funeriu a inhibat descurcaretul popot roman si tinerii nostri viitori descurcareti s-au impiedicat... AU PICAT BAC-UL !!!
Daca in acesti ultimi 20 de ani am fi invatat ca "a copia" inseamna "a fura", a ne fura pe noi insine, si "a fura" nu este moral/legal/normal poate ca acum Romania ar fi aratat altfel...
Azi s-au revoltat o multime de romani. Cum a indraznit Funeriu sa ceara camere de luat vederi in salile de examen?! Furtul a devenit normalitate in acesti 20 de ani. A venit un ministru care ne-a tulburat normalitatea. Corectitudinea este anormala si atunci nu suntem de acord cu ea... Ne meritam soarta!
RUŞINE!
DA! Ruşine doamnei ministru Ecaterina Andronescu. Dumneaei a stat toată ziua pe televizor să puncteze electoral momentul. Ce a spus?! Nimic!!! Ca de obicei! Eventual ne poate spune cum a garantat-o "intelectualul" Vanghelie sau cum a deprins dumneaei tainele şmecheriei de la mentorul său de la Sectorul 5 şi cum a reuşit să işi rotunjească veniturile de profesor-parlamentar-ministru-rector şamd... Sunteţi din acelaşi film cu "descurcăreţii" României, doamna ministru, şi în afară de faptul că rămâneţi în istoria învăţământului românesc ca "Abramburica" nu o să ne aducem aminte de nici un alt lucru bun pe care l-aţi fi făcut in (mult prea) mulţii ani în care aţi fost ministru al învăţământului.
Şi am şi o mărtusirire de făcut: ŞI EU AM COPIAT!!! Nu la BAC pentru că m-a dezavantajat prima literă din numele de familie ("A") şi am stat în prima bancă (ghinion!)... dar în patru ani de liceu, nu pot să îmi amintesc de câte ori... Probabil de aici şi faptul că sunt lucruri care ar fi trebuit să îmi rămână cât de cât în memorie şi eu nici nu îmi mai aduc aminte că am "învăţat" aşa ceva în liceu... Copiind am trecut ca gâsca prin apă prin liceu milioane de români... Să fim sinceri!!!
Cu speranţă, încă...
Bogdan, "produs" al ultimilor 20 de ani de aşa-zis învaăţământ românesc
Revin pe blog cu forte proaspete inspirat fiind de subiectul zilei de azi, 3 iulie 2011, examenul de bacalaureat.
Toata ziua pe televiziunile de stiri s-a titrat "Romania a picat BAC-ul" sau "Au distrus si scoala romaneasca". Nimic mai adevarat! Romania a picat BAC-ul si scoala romaneasca a fost distrusa si "abramburita" de o suita de ministri si alti oameni politici "specialisti in invatamant" timp de 20 de ani.
Dar sa cautam vinovatii!
Realitatea si Antena 3 evident identifica vinovatii in tabara actualei puteri. Le amintim insa distinsilor realizatori ca actuala generatie de 4 ani se tot (de)formeaza pe bancile liceelor romanesti. Vorbarie ieftina si intentii necinstite in pozitia lor, ca de obicei.
Ministrul Funeriu este intradevar VINOVAT!!! Vinovat ca a insistat cu un amanunt aparent stupid pentru majoritatea opiniei publice: supravegherea video a desfasurarii examenului. Sa fim seriosi! Cu totii stim ca la bac se copia. Se copia "pe rupte" si asa ne-am mintit timp de 20 de ani, din ce in ce mai tare. Funeriu este vinovat ca ne-a deschis ochii, ca a avut, in imensa-i naivitate, curajul de a le arata romanilor ca scoala romaneasca este o simulare a unui proces de formare, ca am scos de pe bancile scolilor generatii intregi de ratati profesional (cuvantul nu este prea dur). Si realitatea ar fi si mai dura, mai ingrozitoare si neiertatoare daca am face acelasi lucru la examenele de licenta...
Daca vrem sa schimbam viitorul acestei tari, de aici trebuie sa incepem ! Am invatat timp de 20 de ani, inca din scoala, ca a fi "smecher" si a te descurca sa treci clasa si examenele este o calitate. A copia a devenit treptat un lucru normal... nici profesorii, nici parintii, nici liderii politici ai acestei tari nu au facut nimic pentru a le explica elevilor si studentilor ca a copia este de fapt o forma de a ne minti pe noi insine. Dar EI nu aveau timp sa faca asta pentru ca si ei "copiau"! Si ei (profesori, parinti, oameni politici) au ridicat SMECHERIA la rang de virtute... o virtute tipic romaneasca!!! Dupa ani si ani am inceput chiar sa ne mandrim noi, ca popor, ca suntem DESCURCARETI !!!
Ei bine, Funeriu ne-a INCURCAT cu camerele lui !!! A strans FUNIA in jurul smecheriei si a cam strangulat-o... Cum a indraznit?! JOS FUNERIU !!! Funeriu a inhibat descurcaretul popot roman si tinerii nostri viitori descurcareti s-au impiedicat... AU PICAT BAC-UL !!!
Daca in acesti ultimi 20 de ani am fi invatat ca "a copia" inseamna "a fura", a ne fura pe noi insine, si "a fura" nu este moral/legal/normal poate ca acum Romania ar fi aratat altfel...
Azi s-au revoltat o multime de romani. Cum a indraznit Funeriu sa ceara camere de luat vederi in salile de examen?! Furtul a devenit normalitate in acesti 20 de ani. A venit un ministru care ne-a tulburat normalitatea. Corectitudinea este anormala si atunci nu suntem de acord cu ea... Ne meritam soarta!
RUŞINE!
DA! Ruşine doamnei ministru Ecaterina Andronescu. Dumneaei a stat toată ziua pe televizor să puncteze electoral momentul. Ce a spus?! Nimic!!! Ca de obicei! Eventual ne poate spune cum a garantat-o "intelectualul" Vanghelie sau cum a deprins dumneaei tainele şmecheriei de la mentorul său de la Sectorul 5 şi cum a reuşit să işi rotunjească veniturile de profesor-parlamentar-ministru-rector şamd... Sunteţi din acelaşi film cu "descurcăreţii" României, doamna ministru, şi în afară de faptul că rămâneţi în istoria învăţământului românesc ca "Abramburica" nu o să ne aducem aminte de nici un alt lucru bun pe care l-aţi fi făcut in (mult prea) mulţii ani în care aţi fost ministru al învăţământului.
Şi am şi o mărtusirire de făcut: ŞI EU AM COPIAT!!! Nu la BAC pentru că m-a dezavantajat prima literă din numele de familie ("A") şi am stat în prima bancă (ghinion!)... dar în patru ani de liceu, nu pot să îmi amintesc de câte ori... Probabil de aici şi faptul că sunt lucruri care ar fi trebuit să îmi rămână cât de cât în memorie şi eu nici nu îmi mai aduc aminte că am "învăţat" aşa ceva în liceu... Copiind am trecut ca gâsca prin apă prin liceu milioane de români... Să fim sinceri!!!
Cu speranţă, încă...
Bogdan, "produs" al ultimilor 20 de ani de aşa-zis învaăţământ românesc
miercuri, 2 martie 2011
Cand iubirea ucide iubirea...
Dragi prieteni,
Trecem în viață prin situații diverse, ne confruntăm în fiecare moment cu factori care ne pun pe gânduri sau care ne împing spre o stare sau alta. La aproape 30 de ani simt că, mai mult decât niciodată, după câțiva ani de încercări de toate felurile, am ajuns să pun mai mult accent pe sentimental, pe imaterial decât pe material. Când cunosc un om nu mai observ haina cu care este îmbrăcat sau din ce mașină a coborât, mă fascinează să descopăr ce este dincolo de ochii lui, ce gândește, care îi sunt intențiile, ce este în sufletul lui... La fel se întâmplă cu orice aspect al existenței mele... SUFLETUL este pe primul loc... Dacă ACOLO este liniște, materialul se rezolvă de la sine.
Azi, după ce am văzut pe magazinul Unirea un mesh imens cu concertul Scorpions am ramas cu melodiile lor în minte. Ajuns acasa am început să caut și alte melodii și am dat peste una mai puțin cunoscută, dealtfel cu o linie melodică destul de puțin spectaculoasă dar ale cărui versuri m-au pus pe gânduri. Melodia se numește "When love kills love"... Daaaa! Când iubirea ucide iubirea... E oare posibil? Ei bine, dacă stăm bine să ne gândim chiar este... din păcate!!!
Se întâmplă când părintele îi restrânge libertatea de inițiativă copilului aflat la vârsta adolescenței, se întâmplă când partenerul de viață, deși iubește, devine posesiv și își "sufocă" iubitul prin atitudini și gesturi, se întâmplă atunci când nu știm să punem în vorbe și fapte sentimentele noastre. Astfel, iubirea este denaturată de comportamentul nostru, începe să pară mai degrabă isterie, obsesie sau dimpotrivă, nepăsare, indiferență...
Atunci iubirea începe să nu mai fie reciprocă, echilibrul din relația părințe-copil sau iubit-iubită se rupe. Unul dintre cei doi iubește și încearcă, de cele mai multe ori inconștient, să îl domine pe celălalt, să dețină controlul... Totul dintr-un sentiment de nesiguranță care îl încearcă în situația de echilibru... Această nesiguranță îl împinge spre a rupe echilibrul... Atunci LOVE KILLS LOVE !!!
And THIS IS THE END !!! :(
Din păcate situațiile de genul acesta sunt foarte dese. Conflictele dintre generații își au originea într-o astfel de situație... Nimeni nu spune că părinții nu își iubesc copiii... Însă, datorită diferențelor de viziune asupra vieții apare tendința părintelui de se impune în relația cu copilul și de a hotărî în locul lui. Atunci iubirea părintelui care nu înțelege care sunt aspirațiile copilului său pune în pericol iubirea copilului pentru părintele lui. And LOVE KILLS LOVE...
Iubitul își iubește partenera și reciproc. Altfel de ce ar mai fi împreună? Numai că apar situații când, având personalități diferite sau din cauza unor experiențe anterioare nefericite, unul dintre ei deviază de la cursul firesc al unei relații. Rupe acel echilibru de care vorbeam mai devreme printr-un gest, printr-o privire, printr-o replică deplasată... În măsura în care situația este una accidentală ea nu provoacă urmări dar atunci când tendința unuia dintre parteneri devine deranjantă pentru celălalt lucrurile capătă accente dramatice... Și atunci LOVE KILLS LOVE...
E ciudat! Pare chiar un paradox... Iubirea este un sentiment pozitiv, în principiu. Totuși, așa cum se întâmplă în orice situație, excesul, exagerarea pot denatura orice sentiment sau lucru pozitiv.
Nu vă lăsați IUBIREA să ucidă IUBIREA altora pentru voi... O să vă pară rău !!! Și, de cele mai multe ori, când vă veți da seama că IUBIREA voastră a comis "crima", va fi tardiv... Răul va fi fost făcut și veți fi rămas cu regretele!
Să fiți iubiți!
Bogdan
Trecem în viață prin situații diverse, ne confruntăm în fiecare moment cu factori care ne pun pe gânduri sau care ne împing spre o stare sau alta. La aproape 30 de ani simt că, mai mult decât niciodată, după câțiva ani de încercări de toate felurile, am ajuns să pun mai mult accent pe sentimental, pe imaterial decât pe material. Când cunosc un om nu mai observ haina cu care este îmbrăcat sau din ce mașină a coborât, mă fascinează să descopăr ce este dincolo de ochii lui, ce gândește, care îi sunt intențiile, ce este în sufletul lui... La fel se întâmplă cu orice aspect al existenței mele... SUFLETUL este pe primul loc... Dacă ACOLO este liniște, materialul se rezolvă de la sine.
Azi, după ce am văzut pe magazinul Unirea un mesh imens cu concertul Scorpions am ramas cu melodiile lor în minte. Ajuns acasa am început să caut și alte melodii și am dat peste una mai puțin cunoscută, dealtfel cu o linie melodică destul de puțin spectaculoasă dar ale cărui versuri m-au pus pe gânduri. Melodia se numește "When love kills love"... Daaaa! Când iubirea ucide iubirea... E oare posibil? Ei bine, dacă stăm bine să ne gândim chiar este... din păcate!!!
Se întâmplă când părintele îi restrânge libertatea de inițiativă copilului aflat la vârsta adolescenței, se întâmplă când partenerul de viață, deși iubește, devine posesiv și își "sufocă" iubitul prin atitudini și gesturi, se întâmplă atunci când nu știm să punem în vorbe și fapte sentimentele noastre. Astfel, iubirea este denaturată de comportamentul nostru, începe să pară mai degrabă isterie, obsesie sau dimpotrivă, nepăsare, indiferență...
Atunci iubirea începe să nu mai fie reciprocă, echilibrul din relația părințe-copil sau iubit-iubită se rupe. Unul dintre cei doi iubește și încearcă, de cele mai multe ori inconștient, să îl domine pe celălalt, să dețină controlul... Totul dintr-un sentiment de nesiguranță care îl încearcă în situația de echilibru... Această nesiguranță îl împinge spre a rupe echilibrul... Atunci LOVE KILLS LOVE !!!
And THIS IS THE END !!! :(
Din păcate situațiile de genul acesta sunt foarte dese. Conflictele dintre generații își au originea într-o astfel de situație... Nimeni nu spune că părinții nu își iubesc copiii... Însă, datorită diferențelor de viziune asupra vieții apare tendința părintelui de se impune în relația cu copilul și de a hotărî în locul lui. Atunci iubirea părintelui care nu înțelege care sunt aspirațiile copilului său pune în pericol iubirea copilului pentru părintele lui. And LOVE KILLS LOVE...
Iubitul își iubește partenera și reciproc. Altfel de ce ar mai fi împreună? Numai că apar situații când, având personalități diferite sau din cauza unor experiențe anterioare nefericite, unul dintre ei deviază de la cursul firesc al unei relații. Rupe acel echilibru de care vorbeam mai devreme printr-un gest, printr-o privire, printr-o replică deplasată... În măsura în care situația este una accidentală ea nu provoacă urmări dar atunci când tendința unuia dintre parteneri devine deranjantă pentru celălalt lucrurile capătă accente dramatice... Și atunci LOVE KILLS LOVE...
E ciudat! Pare chiar un paradox... Iubirea este un sentiment pozitiv, în principiu. Totuși, așa cum se întâmplă în orice situație, excesul, exagerarea pot denatura orice sentiment sau lucru pozitiv.
Nu vă lăsați IUBIREA să ucidă IUBIREA altora pentru voi... O să vă pară rău !!! Și, de cele mai multe ori, când vă veți da seama că IUBIREA voastră a comis "crima", va fi tardiv... Răul va fi fost făcut și veți fi rămas cu regretele!
Să fiți iubiți!
Bogdan
vineri, 25 februarie 2011
FRICA
Dragilor,
Inca sunt sub efectul unei discutii care m-a pus tare de tot pe ganduri. Si cum gandurile mele v-am obisnuit sa fie aici, iata-le!!!
Nu subiectul discutiei m-a afectat ci declansatorul unor atitudini, reactii, decizii...
De multe ori in viata trecem prin situatii care ne sperie, avem de-a face cu reactii ale unor oameni care ne afecteaza si ramanem speriati...
FRICA ne domina apoi sufletul si ne tulbura gandirea. Ne e frica sa nu fim din nou in aceeasi situatie, sa nu fim din nou dezamagiti, sa nu fim din nou victime...
Instinctul de conservare ne face ulterior sa ne izolam sub propria ''carapace''... Refuzam contactul cu exteriorul, ne este frica sa mai traim...
Cum scapam de FRICA???
Raspuns: doar infruntand-o!!!
Daca iti e frica de caini incearca sa iti controlezi frica in prezenta lor si ii vei domina!!!
Daca iti e frica de dezamagire, cum vei putea sa fii fericit??? Fericirea o vei atinge doar asumandu-ti riscul nefericirii... Frica de risc te impinge spre o existenta plata, fara culoare care pana la urma, inevitabil, tot la nefericire te duce. Asadar, a nu iti asuma riscul este doar o amanare a intrarii nefericirii in viata ta. Castigi in plus cativa ani de liniste, dar o liniste aparenta...
Mai mult te vei intreba mereu cum ar fi fost daca ai fi riscat si incertitudinea asta iti sapa rani adanci in suflet... Frica de a-ti asuma acest risc este de fapt frica de fericire, frica de a avea succes...
Situatia capata accente si mai dramatice atunci cand cunosti fericirea si ulterior un soc te face sa fugi de ea pentru ca ai putea din nou sa treci printr-o dezamagire...
CONCLUZIA SERII: infrunta-ti frica si poti sa fii fericita, asuma-ti riscul nefericirii mai ales atunci cand cunosti ''gustul'' fericirii !
Da-ti o sansa sa fii fericit! Cauta riscul si cu siguranta, crezand in tine si in cel de langa tine, vei fi fericit!!!
Cautand fericire,
Bogdan
Inca sunt sub efectul unei discutii care m-a pus tare de tot pe ganduri. Si cum gandurile mele v-am obisnuit sa fie aici, iata-le!!!
Nu subiectul discutiei m-a afectat ci declansatorul unor atitudini, reactii, decizii...
De multe ori in viata trecem prin situatii care ne sperie, avem de-a face cu reactii ale unor oameni care ne afecteaza si ramanem speriati...
FRICA ne domina apoi sufletul si ne tulbura gandirea. Ne e frica sa nu fim din nou in aceeasi situatie, sa nu fim din nou dezamagiti, sa nu fim din nou victime...
Instinctul de conservare ne face ulterior sa ne izolam sub propria ''carapace''... Refuzam contactul cu exteriorul, ne este frica sa mai traim...
Cum scapam de FRICA???
Raspuns: doar infruntand-o!!!
Daca iti e frica de caini incearca sa iti controlezi frica in prezenta lor si ii vei domina!!!
Daca iti e frica de dezamagire, cum vei putea sa fii fericit??? Fericirea o vei atinge doar asumandu-ti riscul nefericirii... Frica de risc te impinge spre o existenta plata, fara culoare care pana la urma, inevitabil, tot la nefericire te duce. Asadar, a nu iti asuma riscul este doar o amanare a intrarii nefericirii in viata ta. Castigi in plus cativa ani de liniste, dar o liniste aparenta...
Mai mult te vei intreba mereu cum ar fi fost daca ai fi riscat si incertitudinea asta iti sapa rani adanci in suflet... Frica de a-ti asuma acest risc este de fapt frica de fericire, frica de a avea succes...
Situatia capata accente si mai dramatice atunci cand cunosti fericirea si ulterior un soc te face sa fugi de ea pentru ca ai putea din nou sa treci printr-o dezamagire...
CONCLUZIA SERII: infrunta-ti frica si poti sa fii fericita, asuma-ti riscul nefericirii mai ales atunci cand cunosti ''gustul'' fericirii !
Da-ti o sansa sa fii fericit! Cauta riscul si cu siguranta, crezand in tine si in cel de langa tine, vei fi fericit!!!
Cautand fericire,
Bogdan
sâmbătă, 5 februarie 2011
How to turn back time ?!?!?
Dragilor,
De mai bine de 2 zile mă tot incearcă o întrebare: Cum poţi da timpul înapoi? Nu am găsit răspunsul!!! :-(
Dar astăzi mi-am adus aminte de Google. Prietenul nostru care ne luminează şi ne dă răspunsuri pentru toate dilemele care ne chinuiesc cugetul şi ne umplu viaţa de incertitudini. Zis şi făcut! Intru pe Google şi îl întreb: "How to turn back time?". Şi îmi apar, ca de obicei, multe răspunsuri. Majoritatea nu îmi rezolvau problema. Dar am găsit un articol interesant care începe prin a spune că "Reversing time is no longer Science Fiction". Good news, ca să zic aşa!
Buuuun! Am aflat că este posibil... acum să vedem de ce aş avea eu nevoie să dau timpul înapoi?
Şi cât de "departe" aş vrea să călătoresc?
Mi-ar ajunge până joi seara... sau până sâmbăta trecută???? Sau mai bine 2-3 ani în urmă?... Totuşi cred că vreo 10 ani ar fi cel mai bine... Să presupunem că sunt cu 10 ani în urmă! Ce aş face diferit? Aş repeta sau nu ceea ce am făcut greşit? Nu ştiu... şi dacă nu sunt sigur cât de folositor este efortul? De ce să irosesc un experiment ştiinţific pentru a încerca eu să dau un alt curs vieţii mele atâta vreme cât nici nu sunt sigur că aş fi capabil să nu mai repet erorile şi deciziile greşite din aceşti 10 ani? Mai folositor omenirii ar fi să trimită înapoi în timp o persoană care să împiedice izbucnirea războaielor mondiale...
Regrete!!! Păreri de rău... Este oare o slabiciune să regreţi? Unii spun că niciodată nu trebuie să regreţi un lucru făcut, un gest sau o vorbă aruncată în vânt. Nu sunt de acord! A-ţi recunoaşte greşelile, a avea regrete, a-ţi părea rău este primul pas spre a nu repeta greşeala. Inclusiv morala creştină spune că păcatul recunoscut este pe jumătate iertat.
Vă întrebaţi oare ce am făcut să mă încerce asemenea regrete. Am făcut în aceşti ani lucruri, am spus cuvinte sau am acţionat câteodată în aşa fel încât poate că mi-am îndepărtat prieteni, am supărat oameni care nu meritau sau poate chiar am pierdut sprijinul unora care m-ar fi ajutat necondiţionat. În alte ocazii am îndepărtat de mine persoane care mă iubeau doar printr-o vorbă sau printr-o privire, doar printr-un gest sau din lipsa de luciditate.
Cu toţii, dacă privim retrospectiv, cred că avem astfel de păreri de rău!
Din păcate însă nu putem schimba, încă, trecutul... nu putem da timpul înapoi şi nu ne putem "rescrie" povestea. Ne rămâne doar să apreciem ceea ce avem în prezent şi, din experienţa trecutului, să ştim cum să facem să nu mai repetăm greşelile.
Şi totuşi... vreau măcar o săptămână să dau timpul înapoi! Vreau să "rescriu" un capitol delirant din viaţa mea, vreau să nu mai pierd încă o dată... oare dacă suntem doi care vrem acelaşi lucru, este posibil??? Sunt convins că DA !!!
Iubesc un zâmbet şi nu vreau să îl pierd !!! Ştiu că EU sunt cel care poate să îl păstreze la fel de proaspăt şi de luminos pentru totdeauna !!!
Te iubesc, dragă S. !!!
Bogdan
P.S.: "S" from "smile" ;-)
vineri, 21 ianuarie 2011
Cine-i prinţ şi cine-i cerşetor în Bucureşti ?!
Azi am redescoperit metroul ! Nu mai avusesem ocazia să merg cu această minunăţie a Bucureştiului de câţiva ani. În puţinele zile pe care le-am mai petrecut în ultimii ani in Capitală am folosit de obicei mijloacele de transport în comun de suprafaţă... RATB-ul să trăiască!!!
Ei bine, azi am fost martorul unei scene care m-a lăsat cu gura căscată. Mă duceam spre cartierul Militari... cu metroul... Eram deja de câteva staţii în acelaşi vagon şi retrăiam senzaţia ciudată de studiere reciprocă între colegii de călătorie... Probabil ştiţi la ce mă refer. Este de ajuns să urmăriţi privirile persoanelor din jurul vostru şi veţi observa cum toată lumea iscodeşte pe toată lumea. Parcă fiecare îşi spune: "Oare ăsta cu ce se ocupă?", "Blonda aia trebuie să aibă un sponsor cu bani! Ia uite ce pantofi de firmă are!" sau "Ia uite-l şi pe fiţosul ăla cu ochelari ce aere de intelectual are! Citeşte Dilema Veche nu Libertatea ca noi, cei mulţi!"... Foarte interesantă experienţa călătoriei cu metroul. Fără să intri în vorbă cu nimeni, doar observând priviri şi gesturi poţi să îţi exersezi cunoştinţele de psihologie.
La un moment dat intră în vagonul în care mă aflam şi eu un puşti blond, foarte curat şi chiar bine îmbrăcat. Avea cam 12-13 ani. "Atenţie! Se închid uşile!" ... şi se închid... dintr-o dată puştiul se pune în genunchi în mijlocul vagonului şi începe să turuie o rugăciune. Evident că nu înţelegea nimic din ce spunea el acolo. Invocarea Fecioarei Maria nu avea nimic evlavios. Era doar o încercare lipsită de "talent" de a imita cerşetorii "profesionişti" de acum câţiva ani şi care aproape că îţi smulgeau o lacrimă prin tonul vocii lor şi prin felul sărăcăcios în care erau îmbrăcaţi. Dar pe puştiul nostru nu îl interesa prea tare. Ce să facem!? Nici cerşetoria nu mai este ce era odată!
Dar scena abia când şi-a terminat puştiul poezia a devenit mai interesantă. Copilul cu părul bălai şi faţă de neamţ (dacă spunea rugăciunea în limba germană nu mă surprindea având în vedere look-ul) se ridică şi începe turul vagonului. Nici mâna nu o mai ţinea întinsă. Parcă îi era indiferent dacă îi dă cineva ceva sau nu. Evident că aproape toţi călătorii l-au tratat cu indiferenţă aşa cum merita de altfel un mic şarlatan care încerca să îi păcălească.
În vagon erau însă şi doi bărbaţi de aproximativ 40 de ani. Oameni simpli, după vorbă, după port... Păreau a fi muncitori, probabil în construcţii, care se duceau spre casele lor din afara Bucureştiului după o zi de lucru. Unul dinte ei îi întinde puştiului o bancnotă de 1 leu. Se pare că îl impresionase discursul. Am uitat să vă spun că înainte de a începe rugăciunea copilul a precizat că are familie numeroasă şi că sunt mulţi copii acasă.
Până la urmă nimic anormal. Omul a vrut să fie milostiv. Dar cum poţi să fi milostiv cu unul care este mult mai curat şi mai bine îmbrăcat decât tine?! În momentul acela m-am întrebat cine e prinţ şi cine e cerşetor în Bucureşti?
În aceste condiţii nu o să mă mai mir dacă o să aflu că Irinel a primit o donaţie de 1000 de euro de la un pensionar pentru că nu mai avea bani să facă plinul Rolls-ului şi să plimbe "prinţesele" (sau "cerşetoarele"?!) din Bamboo... Sau că Ion Ţiriac a primit 10000 de euro de la o fundaţie de protecţie a animalelor pentru că nu mai avea fonduri că să hrăneasc mistreţii de la Balc între două vânători cu prietenii săi, "prinţii" (sau "cerşetorii"?!) europeni.
Aşadar, dragii mei, cine-i prinţ şi cine-i cerşetor în Bucureşti ?
Cu drag,
Bogdan
luni, 10 ianuarie 2011
Punct. Şi de la capat.
Dragilor,
Mi-a fost dor sa scriu... de multe ori am început articole pe care nu am avut puterea sau inspiraţa să le termin. Să fi fost de vină agitaţia din perioada sărbătorilor... să fi fost perioada efervescentă din PDL Vâlcea... să fi fost haosul din sufletul meu ?
Cert este un lucru: tot ce m-a înconjurat la sfârşitul lui 2010 a fost haotic. Totul se mişca brownian parcă într-o încercare disperată de a-şi găsi starea de echilibru. Toate subiectele din viaţa mea, frazele începute şi neîncheiate îşi căutau PUNCTUL !!! Fugeau cu disperare de semnul întrebării, dar nici nu îndrăzneau să viseze la un semn al exclamării...
Şi starea de echilibru a apărut. Toate propoziţiile începute şi neîncheiate şi-au primit Punctul. Toate subiectele care îmi frământau sufletul s-au închis.
2010 este Punctul !!!
2011 deschide un nou capitol în viaţa mea... Continuăm să scriem de la capăt povestea unei vieţi. Am ajuns la pagina 30 şi ar trebui să trecem la desfăşurarea acţiunii, abia acum povestea ar trebui să devină cu adevărat interesantă... Introducerea şi intriga din primele 30 de pagini ne-au ţinut cu sufletul la gură, să vedem ce o să urmeze...
Deja primele două fraze ale noului capitol sunt scrise. Planul profesional al povestirii se schimbă total. În noul context personajul principal înţelege că profesia este de bază... politica este pentru cei care nu au excelat, sau care nu sunt în stare să aibă performanţă pe plan profesional... Tot partea profesională (dar nu numai) este cea care îl influenţează decisiv în decizia lui de a reveni în Bucureşti, un oraş care oferă mult mai multe oportunităţi decât Râmnicu Vâlcea...
În a doua frază începem treptat să scriem povestea a două vieţi... desfăşurarea acţiunii are mari şanse să prezinte evoluţia a două suflete pereche. Noua poveste din poveste începe frumos şi foarte promiţător şi are un rol foarte important în echilibrarea trăirilor personajului principal.
Vom continua să ne vedem din ce în ce mai des aici, pe blog. Însă nu vom mai vorbi despre politică, vă promit! Nu merită! Viaţa este scurtă şi trebuie să ne bucurăm de lucrurile frumoase din vieţile noastre! Vom vorbi despre prieteni, despre evenimente culturale, flori, fete, filme sau băieţi, melodii sau cântăreţi, despre iubire, despre copii (asta după ce o să capăt experienţă :-) not yet!!!), despre părinţi, despre relaţiile dintre oameni, despre greşeli şi cum să nu le repetăm...
Aşadar, Punct. Şi de la capăt.
Cu drag,
Bogdan Almasi
Keep Going Through Life
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
