sâmbătă, 20 noiembrie 2010

"Măi, ce blestem o fi pe partidul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti ?!?!?!"

Dragi vâlceni,

Se apropie premiera filmului de mare succes local "Vreau să fiu preşedinte la PDL !". Ultimele scene, cele care cuprind punctul culminant, vor fi turnate pe 11 decembrie 2010. După ce timp de mai bine de şase luni mişcările de forţe au fost imortalizate pe peliculă, în 11 decembrie se vor trage câteva duble în "scena alegerilor".

Criticii de film au urmărit îndeaprope turnarea capodoperei şi ne-au încântat cu cronici intermediare si povestiri incitante din intimitatea echipei de filmare. Intrigi, idile, trădări, confruntări şi alte momente picante au fost servite publicului vâlcean.

Există încă dezbateri aprinse în cadrul echipei de scenarişti pe tema deznodământului. Cert este că se doreşte o repunere în operă a "scenei oglinzii" din confruntarea pentru preşedinţia României din 2004 dintre Traian Băsescu şi Adrian Năstase. În rolurile principale, Dorel Jurcan şi Romulus Bulacu.

Rămâne de văzut care dintre cei doi candidaţi va rosti replica decisivă: "Măi, ce blestem o fi pe partidul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti ? Între Romulus Bulacu şi Dorel Jurcan ! În 15 ani nu a apărut unul nou, să ducă partidul ăsta mai sus, să îl scoată din amorţire şi să reuşească să învingă PSD-ul ! Unul cu o mentalitate diferită, cu iniţiativă, implicat şi ferm. Ce blestem o fi ? Pe cuvântul meu, îmi pare rău ! Pe urmă mă tot uitam aşa, uneori, în oglindă, mă uitam la mine, zic "Mă, tu ai respect pentru partidul ăsta?". Zic "Am!" . Poate că era momentul ca în faţa colegilor de partid să vină un alt tip de candidat decât noi doi."

În prezent, agenţii celor doi actori principali se luptă pentru a obţine pentru favoritul lor această replică. Lui Dorel Jurcan i se reproşează însă lipsa de fermitate din ultimele sale roluri, lipsa de implicare, probleme de comunicare (mai ales telefonică) şi alte ezitări care sunt speculate de adversari în lupta din Hollywoodul politic vâlcean. Romulus Bulacu trebuie să explice lipsa de rezultate pentru colegii din rolurile secundare (primari de exemplu), precum şi o prietenie suspectă cu criticii de film ruşi. De asemenea, trebuie să deconteze rezultatele dezastruoase ale colaborării dintre PDL Vâlcea şi casa de producţie de filme de scurt metraj de inspiraţie sovietică PSD Vâlcea. Nu în ultimul rând Romulus Bulacu are dezavantajul unui discurs fără conţinut şi al lipsei totale de viziune politică.

În această situaţie echipa de producţie se vede în situaţia de a alege cel mai mic rău din opţiunile aflate la îndemână.

Speranţa moare însă ultima şi până în al doisprezecelea ceas scenariştii vor căuta o soluţie salvatoare. Este posibilă inclusiv apariţia unui al treilea personaj care să nu fie un "fost". În această situaţie arma secretă, replica din scena oglinzii, îşi va pierde din importanţă şi centrul de greutate se va muta în altă parte... Unde? Vom vedea cu toţii pe 11 decembrie !!!

Vizionare plăcută în continuare !

Cu stimă,

Bogdan "Caranfil" Almaşi

2 comentarii:

  1. Domnule Bogdan,
    Daca tot va plac filmele in context mi-as permite sa va indic cateva filme:
    Secretul cifrului
    Mam'zelle Nitouche
    A fost candva hot
    Un suras in plina vara
    Moscova nu crede in lacrimi
    Cerul si mocirla
    Greu de ucis I, II si III
    La rascruce de vanturi
    Ultimul tarm
    Tatal soldatului
    Ultimul mohican
    Marea hoinareala
    Totul pentru glorie
    Intrusul
    Cum sa furi un milion (de v.....?!...)
    Mondo cane
    Duelul
    Pentru un pumn de dolari
    Terminator I si II
    Pasarile
    Puneti-le cap la cap - mai adaugati si altele -si sa vedeti ce iese. pe vremuri era la moda chestia asta...
    Si o poezie draguta de la Pastorel (Teodoreanu) zicere

    Zece membri de partid

    Zece membri de partid
    Visau viaţă nouă
    Unul a vorbit în vis,
    Şi-au rămas doar nouă.

    Nouă membri de partid
    De marxism s-au copt!
    Unul s-a răscopt din ei,
    Şi-au rămas doar opt!

    Opt membri de partid
    Au trecut la fapte ...
    Unul a trecut la Tito!
    Şi-au rămas doar şapte!

    Şapte membri de partid
    Fac afaceri grase,
    Unul a intrat la zdup
    Şi-au rămas doar şase!

    Şase membri de partid
    Au strigat lozinci,
    Unul a strigat greşit
    Şi-au rămas doar cinci!

    Cinci membri de partid
    Când au fost la teatru,
    Unul n-a aplaudat
    Şi-au rămas doar patru!

    Patru membri de partid
    Şi cam toţi evrei,
    Unul a plecat în Eretz
    Şi-au rămas doar trei!

    Trei membri de partid
    Vorbeau de război!
    Unul a vorbit cam mult,
    Şi-au rămas doar doi!

    Doi membri de partid
    Mândri ca păunul.
    Unul a înnebunit,
    Şi-a rămas doar unul!

    Un membru de partid,
    Cel mai lămurit.
    A plecat cu Onete-ul
    Şi n-a mai venit!

    ZERO membri de partid,
    Luptă pentru pace.
    Că partidul nostru drag
    Ştie el ce face!

    RăspundețiȘtergere