Dragi prieteni,
Așa cum am promis încep încă din această seară să vă împărtășesc părerile "cititorului amator" din mine despre ce și cum am mai citit în ultima perioadă.
Într-o zi de ianuarie 2013 treceam prin zona Cișmigiu. Am descoperit în acea seară un loc minunat la doar câteva zeci de metri de parc. Librăria Humanitas este acest loc și nu am rezistat tentației de a intra. Odată aflat în mijlocul cărților nici măcar nu am realizat când a trecut mai mult de o oră, timp în care am răsfoit mai multe cărți. Am ales câteva dintre ele și m-am îndreptat spre casă. Printre acestea se afla și "Schimbarea la față a României" a lui Emil Cioran.
Încă din adolescență am fost preocupat de tema destinului acestui popor de-a lungul istoriei. De la "Legendele Istorice" ale lui Dumitru Almaș (nu suntem rude, este fără "i" :) ) pe care le-am citit încă dinainte de a pleca la școală, până la lucările citite în perioada liceului, toate conturau în mintea mea ideea că poporul român a parcurs cu demnitate și curaj anii și că suntem unul dintre cele mai puternice popoare din lume. Însă cu timpul am început să identific tot felul de inadvertențe legate de această teorie. Îmi doream să găsesc autorul român care să fie capabil să treacă peste condiția lui de membru al poporului român, să învingă subiectivismul și să reușească să aducă la lumină tocmai punctele noastre slabe, să ne arate verde în față care ne sunt defectele. Mi-am dorit acest lucru convins fiind că doar atunci când reușești cu obiectivitate să îți identifici problemele ai o foarte mare șansă de rezolvare a acestora. Această abordare este una de succes atât la nivel individual, cât și la nivelul colectivităților, al popoarelor.
Și ce autor mai potrivit ar fi putut să realize această lucrare decât Emil Cioran.
Cu fiecare pagină pe care o citeam din "Schimbarea la față a României" realizam cât de important este să analizezi colectivitatea din care faci parte rupându-te pentru moment de ea, privind-o cumva din exterior. Analizând comparativ destinul poporului român și al marilor popoare ale lumii mi-am dat seama că suntem cu toții tributari unor valori care ne-au făcut pe noi românii să rămânem un popor mic. Psihologia poporului nostru ne-a împiedicat să pornim de-a lungul anilor un război de ocupație, nu am fost deloc expansioniști. Noi ne-am apărat în permanență "sărăcia și nevoile și neamul". Ei bine, aceasta nu este o atitudine tipică unui popor mare, dimpotrivă.
Capitolul care analizează psihologia popoarelor ne prezintă felul în care ar trebui să acționeze în istorie un popor care este conștient de rolul său mesianic în lume, un popor care se dezvoltă și care și-a identificat țintele devenirii. Și ne sunt prezentate și soluții.
Politica la români este analizată și ea într-un capitol întreg și cred că aceasta este una din lucrările care trebuie să fie obligatoriu citite de aceia care îndrăznesc să spere la ocuparea de funcții politice mai mult sau mai puțin înalte.
Deși într-un ton foarte critic (dar obiectiv) lucrarea nu este deloc un rechizitoriu al poporului român. Cioran cred că a intenționat să enunțe așa cum vedea el la nivelul anilor '30 destinul poporului său. Vine cu propuneri concrete despre cum ar trebui să evolueze românii și România și prin fiecare paragraf se poate vedea cu câtă patimă patriotică a scris această lucrare.
Cu toate că este realizată în anul 1936 și doar revăzută de Cioran în anul 1990, lucrarea este încă de mare actualitate. Dacă ne dorim să devenim cu adevărat un popor mare, trebuie să citim cât mai mulți această carte și să încercăm împreună să schimbăm sistemul de valori al românilor.
Am citit "Schimbarea la față" a României într-un timp foarte îndelungat: 3 luni. E greu pentru un cititor amator să urmărească textele lui Cioran. Era prima lucrare a lui pe care am citit-o și trebuie să recunosc că în permanență am folosit dexonline.ro pentru a înțelege semnificația multor termeni. Nu credeam să găsesc un autor care să mă facă să îmi dau seama cât de multe cuvinte din limba română îmi sunt încă străine. Am citit unele pagini sau capitole de câte două, trei sau chiar patru ori pentru a nu scăpa mesajul acelor rânduri și într-un final am reușit.
Vă recomand această lucrare cu toată încrederea. Este dintre acele cărți care îți zdruncină universul și te ajută să îl reașezi pe alte temelii.
Cu drag și poftă de citit,
Bogdan
This is my blog, this is where my thoughts will be!
luni, 24 iunie 2013
duminică, 23 iunie 2013
Lansez "Cronica cititorului amator"
Dragilor,
Să ai blog e lucru mare, se pare... să reușești să ai un blog activ, să reușești să postezi măcar o dată pe săptămână este însă mult mai important. Sunt 10 luni de când scriam că m-am întors pe blog, eram hotărât să scriu des, să țin blogul viu și, pe cât posibil, să reușesc să vă fac să introduceți blogul meu în lista vostră de siteuri preferate. Dar scrisul ține de suflet, de trăirile interioare pe care nu le poți controla. Nu poți să scrii "la normă". Scrisul în sine este dovada efervescenței sufletului și a imaginației autorului. Atunci când sentimentele, gândurile scriitorului nu mai au "spațiu" suficient în interior, ele evadeză forțându-l pe posesorul lor să și le exprime în scris.
Asta mi se întâmplă acum! Din nou... Sunt într-o cameră de hotel, la Mamaia, după o zi lungă de plajă și multe zeci de pagini de roman citite pe un șezlong, sub o umbrelă. 2013 este trecut aproape jumătate. După un 2012 care m-a orientat mai mult spre eficiență și performanță în plan profesional, 2013 am impresia că mă vrea... mai profund, mai preocupat de aspectele imateriale ale vieții. Am redescoperit plăcerea de a citi, redescopăr cum este să te îndrăgostești, încerc pe cât posibil să nu îmi refuz micile plăceri, acelea ale sufletului, care îți provoacă momentele de bucurie, redescopăr nevoia de a nu trece o zi fără să fac o faptă bună dezinteresat, doar pentru liniștea mea interioară. Un om, în devenirea lui, trece și printr-o astfel de etapă. Se pare că pentru mine 2013 este anul sufletului.
Așa cum pentru a redescoperi plăcerea cititului ai nevoie de cărți care să te fascineze, la fel, pentru a redescoperi dragostea, trebuie să găsești persoana care să te fascineze, care să fie atât de interesantă încât să îți dorești să o descoperi pas cu pas, atent, cu simțurile ascuțite la maxim, cu inima bătându-ți tare, să fii atât de răbdător, atât de meticulos și de determinat cum nu ai fost niciodată. Și le-am găsit! Și persoana, și cărțile... Începând de azi vă voi povesti aici despre ele... Deocamdată despre ele, CĂRȚILE! Despre EA, deocamdată este prea devreme... când vom fi terminat lungul ritual al cunoașterii reciproce voi putea să enunț mai exact ce este în sufletul meu... deocamdată doar atât vă pot spune: mă fascinează!
Azi lansez "Cronica cititorului amator". Vă voi vorbi despre cărțile pe care le citesc sau pe care le-am citit. Vă voi împărtăși impresiile mele, fără pretenții de cititor cu experiență sau, mai mult, de critic literar. Vă voi spune ce am înțeles eu din fiecare lucrare parcursă, vă voi spune ce mi-a atras atenția și care sunt lucrurile care m-au marcat, ce am reținut. Sper să fie un exercițiu interesant. Deja degetele mele nu mai au stare și încă din această seara voi reveni cu primul articol din seria pe care o voi denumi "Cronica cititorului amator".
Cu drag și mult entuziasm,
Bogdan
Să ai blog e lucru mare, se pare... să reușești să ai un blog activ, să reușești să postezi măcar o dată pe săptămână este însă mult mai important. Sunt 10 luni de când scriam că m-am întors pe blog, eram hotărât să scriu des, să țin blogul viu și, pe cât posibil, să reușesc să vă fac să introduceți blogul meu în lista vostră de siteuri preferate. Dar scrisul ține de suflet, de trăirile interioare pe care nu le poți controla. Nu poți să scrii "la normă". Scrisul în sine este dovada efervescenței sufletului și a imaginației autorului. Atunci când sentimentele, gândurile scriitorului nu mai au "spațiu" suficient în interior, ele evadeză forțându-l pe posesorul lor să și le exprime în scris.
Asta mi se întâmplă acum! Din nou... Sunt într-o cameră de hotel, la Mamaia, după o zi lungă de plajă și multe zeci de pagini de roman citite pe un șezlong, sub o umbrelă. 2013 este trecut aproape jumătate. După un 2012 care m-a orientat mai mult spre eficiență și performanță în plan profesional, 2013 am impresia că mă vrea... mai profund, mai preocupat de aspectele imateriale ale vieții. Am redescoperit plăcerea de a citi, redescopăr cum este să te îndrăgostești, încerc pe cât posibil să nu îmi refuz micile plăceri, acelea ale sufletului, care îți provoacă momentele de bucurie, redescopăr nevoia de a nu trece o zi fără să fac o faptă bună dezinteresat, doar pentru liniștea mea interioară. Un om, în devenirea lui, trece și printr-o astfel de etapă. Se pare că pentru mine 2013 este anul sufletului.
Așa cum pentru a redescoperi plăcerea cititului ai nevoie de cărți care să te fascineze, la fel, pentru a redescoperi dragostea, trebuie să găsești persoana care să te fascineze, care să fie atât de interesantă încât să îți dorești să o descoperi pas cu pas, atent, cu simțurile ascuțite la maxim, cu inima bătându-ți tare, să fii atât de răbdător, atât de meticulos și de determinat cum nu ai fost niciodată. Și le-am găsit! Și persoana, și cărțile... Începând de azi vă voi povesti aici despre ele... Deocamdată despre ele, CĂRȚILE! Despre EA, deocamdată este prea devreme... când vom fi terminat lungul ritual al cunoașterii reciproce voi putea să enunț mai exact ce este în sufletul meu... deocamdată doar atât vă pot spune: mă fascinează!
Azi lansez "Cronica cititorului amator". Vă voi vorbi despre cărțile pe care le citesc sau pe care le-am citit. Vă voi împărtăși impresiile mele, fără pretenții de cititor cu experiență sau, mai mult, de critic literar. Vă voi spune ce am înțeles eu din fiecare lucrare parcursă, vă voi spune ce mi-a atras atenția și care sunt lucrurile care m-au marcat, ce am reținut. Sper să fie un exercițiu interesant. Deja degetele mele nu mai au stare și încă din această seara voi reveni cu primul articol din seria pe care o voi denumi "Cronica cititorului amator".
Cu drag și mult entuziasm,
Bogdan
luni, 20 august 2012
My Dear Blog, I'm baaaaaaaaaack!!! :-))
Noaptea de duminică spre luni... e trecut de ora două dar eu nu am somn. Zilele trecute o amică mi-a adus aminte că, la un moment dat, eu am creat acest blog. Da... și apoi am uitat de el... Îi sunt dator blogului meu! Nu i-am mai scris de mult... M-am lăsat absorbit de intensitatea călătoriei cu LIFE EXPRESS și nu am mai reușit să găsesc clipele de liniște în care să reușesc să-mi pun în cuvinte gândurile...
Dar în seara asta nu am somn. La fel mi se întâmplă de câteva luni. Sunt atât de nerăbdător să trăiesc ziua de mâine încât nu mai am răbdare să dorm. Somnul este o pierdere de timp atunci când ai atât de multe lucruri de făcut. Proiecte noi, oameni cu care trebuie să te vezi, atât de multă viață care trebuie trăită la maxim.
De mai bine de un an nu am mai scris și acum îmi dau seama că mi-a lipsit. Îmi vin atât de multe idei pe care aș vrea să le las aici, acum, încât nu știu pe care să o enunț mai repede. E clar! Sunt "nescris" și trebuie să îmi satisfac negreșit pofta de scris.
Să vă spun că am mai "încasat" încă o dezamăgire din zona politicii nu cred că mai are rost. E un domeniu care nu ne poate genera decât astfel de trăiri. A te aștepta de la un lider politic la lucruri "pozitive" este ca și cum ai fi convins că, la un moment dat, nu vor mai exista tâlhari pe Pământ și binele va învinge.
Dar să trecem la lucruri mai plăcute. Un proiect mare și foarte îndrâzneț, noi prieteni și multe întâmplări frumoase au făcut ultimul an de călătorie prin viață să fie exact așa cum mă așteptam acum un an: incitant, deloc monoton și foarte motivant. Fiecare zi a însemnat o nouă provocare și în felul acesta personajul nostru principal a reușit să se dezvolte, să se autodepășească permanent și să devină din ce în ce mai eficient în tot ceea ce face.
Am redescoperit dorința de a construi și mediul privat a reprezentat cadrul ideal în care am putut să mă manifest. Împlinirea profesională a constituit, în ultimul an, sursa mea de energie și 80-90% din timp l-am alocat noilor proiecte de business.
Acum, cea mai mare dorință a mea este să îmi știu familia liniștită. Destul au suferit alături de mine în anii din urmă când eu am trecut prin momente mai dificile.
Sper să reușesc să le fiu alături și să ne bucurăm împreună de anii ce vor urma călătorind împreună cu LIFE EXPRESS spre destinații pe care ceva vreme nu le-am putut accesa.
Tot la capitolul dorințe, vreau să știu că cele două femei care au însemnat foarte mult în viața mea sunt bine, că și-au găsit fericirea sau că o vor găsi în curând...
Una dintre ele a fost o perioadă atât de lungă în viața mea încât nu am cum să fac să nu îmi pese de ea... cealaltă, a avut un rol atât de important prin felul în care a reușit să îmi deschidă ochii și să îmi arate că viața e frumoasă și că trebuie să fac orice să devin un om de succes, încât o parte din inima mea va rămâne mereu a ei...
Despre femeile din viața mea, ce să vă spun... există! Dar mai greu cu iubirea...
În ultima perioadă am început să mă simt vinovat pentru că sunt prea rațional... creierul nu mai lasă inima să zburde... a făcut-o de câteva ori și s-a accidentat destul de grav. Am devenit prea echilibrat, prea împăcat cu mine, încât să mai simt nevoia de a mă refugia în iubire... Nu simt nevoia de a-mi găsi echilibrul într-o relație. L-am găsit în mine și ne înțelegem foarte bine...Optica mea asupra relațiilor s-a schimbat fundamental, dar despre asta o să vă vorbesc într-o postare viitoare.
Am mai ajuns însă la o concluzie: iubirea este ca mersul. Odată ce ți-ai rupt piciorul și apoi l-ai avut imobilizat câteva luni, îți va fi foarte greu să înveți din nou să mergi. La fel, odată inima "fracturată" greu vei mai învăța să iubești. Cred că nu este atât o problemă de obișnuință, cât una de instinct de conservare... Odată ce ai dat cu capul de perete și te-a durut, o ființă rațională nu va repeta gestul. Și uite așa se deprinde din nou iubirea... încet, cu pași mici și multă atenție, fără mari așteptări pentru a te proteja de dezamăgiri dar cu maximă încredere în propria-ți persoană.
Este deja 3.30 și la 7.00 trebuie să mă trezesc. Mă opresc dar sper să reușesc să mă întorc cât mai repede aici, pe blog, să scriu.
Până atunci vă doresc vise plăcute și zile pline de bucurii!
Cu drag,
Bogdan,
Keep Going Through Life
luni, 4 iulie 2011
Încă şase luni în "LIFE EXPRESS"...
Dragii mei,
După șase luni de București sunt dator blogului cu un nou articol. Scriam pe 10 ianuarie "Punct.Şi de la capăt"... începeam un nou capitol al vieţii mele şi eram optimist. Optimist sunt în continuare dar în aceste şase luni multe s-au rearanjat în cursul povestirii noastre.
Ianuarie a fost o lună cât un an, sau poate cât doi, trei sau chiar zece... A fost tumultuos cu trăiri intense şi contradicţii pe măsură, cu schimbări majore şi experienţe de neuitat.
Februarie a venit apoi cu o trezire la realitate, cu şocuri şi "palme" care au avut menirea să îmi "reseteze" principii, puncte de vedere şi concepţia despre viaţă şi relaţiile dintre oameni. Dacă ianuarie a fost momentul de respiro dinaintea unei etape pline de grele încercări, februarie a fost cu adevărat punctul de plecare într-un nou capitol al vieţii mele. Am realizat care erau erorile din felul meu de a privi lucrurile, mi-am dat seama că pot mult mai mult şi că îmi pierdusem încrederea în mine şi părerea mea despre sine scăzuse spre cote dezastruoase.
Un OM şi Bucureştiul mi-au readus "self esteem-ul" (am învăţat şi cuvinte noi! :) ) la un nivel maxim. Mi-am dat seama că pot să fac lucruri minunate, că pot să excelez în ceea ce fac, că pot să fiu bărbatul pe care orice femeie şi l-ar dori lângă ea, că depinde doar de mine să refac ceea ce nu am făcut bine în ultimii ani şi să merg mai departe spre succesul personal pe care fiecare dintre noi ni-l dorim.
Deşi povestea începea spre sfârşitul lui decembrie "în doi" ea a devenit în februarie din nou povestea LUI şi doar a lui. Nimic nu a fost întâmplător. Au fost şapte săptămâni în care am călătorit în acelaşi "compartiment" cu o fiinţă minunată şi care a rămas foarte aproape de sufletul meu. Şi cum fac doi colegi de compartiment când călătoresc împreună în trenul vieţii am povestit mult şi discuţiile astea m-au pus pe gânduri. Abia după ce traseele noastre ne-au obligat să continuăm în "trenuri" diferite am înţeles care era tâlcul acelor discuţii... şi atunci m-am schimbat şi am început să gândesc altfel... sper ca acelaşi efect benefic să îl fi avut şi eu asupra partenerei mele de călătorie. O călătorie scurtă, de doar 7 săptămâni, dar definitorie pentru desfăşurarea viitoare a acţiunii...
Bucureştiul a avut şi el rolul lui, foarte important, în reuşita noului început. Mediul animat, plin de viaţă, noii prieteni, atmosfera foarte motivantă şi exemplele de succes din jurul meu au reuşit să mă influenţeze pozitiv. Spre deosebire de Râmnicu Vâlcea, în Bucureşti, cu toată imaginea de "junglă urbană", ritmul de viaţă, relaţiile interumane, provocările de zi cu zi au menirea să te ţină "în priză" şi să reuşeşti să dai randament maxim în tot ceea ce faci. Pe de altă parte atmosfera de "sat mai mare", în care toată lumea "moare de grija" celuilalt, în Bucureşti nu există. Probabil date fiind dimensiunile mult mai mari ale oraşului şi ritmul de viaţă infernal, nu mai există în viaţa de zi cu zi a bucureştenilor timp şi pentru a se preocupa de "capra vecinului". În provincie însă "capra vecinului" este animalul preferat al românilor...
A fost apoi o perioadă martie-aprilie de stabilitate, de sforţări pe plan profesional şi personal care încep încet, încet să îşi arate roadele acum. Cu o determinare maximă şi dorinţa de a reuşi în tot ceea ce îşi propune personajul nostru principal îşi păstrează traseul şi îşi urmăreşte obiectivele. Găndirea pozivită şi încrederea de sine sunt garanţia reuşitei în ceea ce îşi propune.
În mai am schimbat prefixul! Am împlinit 30 de ani şi a fost, evident, un moment de bilanţ... Am avut câteva zile în care singur cu mine însumi am "dezbătut" primii mei 30 de ani de viaţă. Şi am găsit apoi şi o melodie elocventă pentru celebrarea evenimentului. Aveţi link-ul aici:
http://www.youtube.com/watch?v=NoR78-PomKc
Versurile sunt relevante pentru o astfel de aniversare şi chiar mi-am regăsit o parte din trăirile mele în ele.
Personajul nostru nu a putut să stea departe de politică nici în Bucureşti. Implicarea este un "drog" care, odată ce îţi dă dependenţă nu mai ai scăpare. Nu mai poţi sta deoparte decât cu mari eforturi. Sunt alături de colegii mei de la PDL Sector 5 şi de preşedintele lor, tânărul deputat de Bucureşti Ştefan Pirpiliu. Avem o misiune grea pentru alegerile locale din 2012 dar întotdeauna misiunile dificile şi aparent imposibile sunt cele care motivează cel mai mult şi te fac să performezi în orice domeniu. Şi nu ştiu cum se face că eu întotdeauna în politică am fost atras de astfel de misiuni... :))
Povestirea capătă treptat personaje noi atât în roluri secundare cât şi în roluri principale. Noul cadru de desfăşurare a evenimentelor presupune apariţia în fiecare act a unor noi actori. Fiecare dintre ei influenţează în felul lui desfăşurarea acţiunii. Cei mai mulţi dintre ei o fac în sens pozitiv. Personajul principal a reuşit, în cei treizeci de ani de călătorie cu trenul vieţii, să poată să recunoască relativ repede persoanele care nu sunt potrivite să ocupe un loc in acelaşi "compartiment" cu el.
În felul acesta călătoria cu "LIFE EXPRESS" continuă. Noi şi spectaculoase destinaţii se anunţă în viitor!
Jurnalul de călătorie va fi aici pe blog periodic şi va relata noile experienţe ale călătorului nostru.
To be continued!
Cu drag,
Bogdan Almasi - Keep Going Through Life
După șase luni de București sunt dator blogului cu un nou articol. Scriam pe 10 ianuarie "Punct.Şi de la capăt"... începeam un nou capitol al vieţii mele şi eram optimist. Optimist sunt în continuare dar în aceste şase luni multe s-au rearanjat în cursul povestirii noastre.
Ianuarie a fost o lună cât un an, sau poate cât doi, trei sau chiar zece... A fost tumultuos cu trăiri intense şi contradicţii pe măsură, cu schimbări majore şi experienţe de neuitat.
Februarie a venit apoi cu o trezire la realitate, cu şocuri şi "palme" care au avut menirea să îmi "reseteze" principii, puncte de vedere şi concepţia despre viaţă şi relaţiile dintre oameni. Dacă ianuarie a fost momentul de respiro dinaintea unei etape pline de grele încercări, februarie a fost cu adevărat punctul de plecare într-un nou capitol al vieţii mele. Am realizat care erau erorile din felul meu de a privi lucrurile, mi-am dat seama că pot mult mai mult şi că îmi pierdusem încrederea în mine şi părerea mea despre sine scăzuse spre cote dezastruoase.
Un OM şi Bucureştiul mi-au readus "self esteem-ul" (am învăţat şi cuvinte noi! :) ) la un nivel maxim. Mi-am dat seama că pot să fac lucruri minunate, că pot să excelez în ceea ce fac, că pot să fiu bărbatul pe care orice femeie şi l-ar dori lângă ea, că depinde doar de mine să refac ceea ce nu am făcut bine în ultimii ani şi să merg mai departe spre succesul personal pe care fiecare dintre noi ni-l dorim.
Deşi povestea începea spre sfârşitul lui decembrie "în doi" ea a devenit în februarie din nou povestea LUI şi doar a lui. Nimic nu a fost întâmplător. Au fost şapte săptămâni în care am călătorit în acelaşi "compartiment" cu o fiinţă minunată şi care a rămas foarte aproape de sufletul meu. Şi cum fac doi colegi de compartiment când călătoresc împreună în trenul vieţii am povestit mult şi discuţiile astea m-au pus pe gânduri. Abia după ce traseele noastre ne-au obligat să continuăm în "trenuri" diferite am înţeles care era tâlcul acelor discuţii... şi atunci m-am schimbat şi am început să gândesc altfel... sper ca acelaşi efect benefic să îl fi avut şi eu asupra partenerei mele de călătorie. O călătorie scurtă, de doar 7 săptămâni, dar definitorie pentru desfăşurarea viitoare a acţiunii...
Bucureştiul a avut şi el rolul lui, foarte important, în reuşita noului început. Mediul animat, plin de viaţă, noii prieteni, atmosfera foarte motivantă şi exemplele de succes din jurul meu au reuşit să mă influenţeze pozitiv. Spre deosebire de Râmnicu Vâlcea, în Bucureşti, cu toată imaginea de "junglă urbană", ritmul de viaţă, relaţiile interumane, provocările de zi cu zi au menirea să te ţină "în priză" şi să reuşeşti să dai randament maxim în tot ceea ce faci. Pe de altă parte atmosfera de "sat mai mare", în care toată lumea "moare de grija" celuilalt, în Bucureşti nu există. Probabil date fiind dimensiunile mult mai mari ale oraşului şi ritmul de viaţă infernal, nu mai există în viaţa de zi cu zi a bucureştenilor timp şi pentru a se preocupa de "capra vecinului". În provincie însă "capra vecinului" este animalul preferat al românilor...
A fost apoi o perioadă martie-aprilie de stabilitate, de sforţări pe plan profesional şi personal care încep încet, încet să îşi arate roadele acum. Cu o determinare maximă şi dorinţa de a reuşi în tot ceea ce îşi propune personajul nostru principal îşi păstrează traseul şi îşi urmăreşte obiectivele. Găndirea pozivită şi încrederea de sine sunt garanţia reuşitei în ceea ce îşi propune.
În mai am schimbat prefixul! Am împlinit 30 de ani şi a fost, evident, un moment de bilanţ... Am avut câteva zile în care singur cu mine însumi am "dezbătut" primii mei 30 de ani de viaţă. Şi am găsit apoi şi o melodie elocventă pentru celebrarea evenimentului. Aveţi link-ul aici:
http://www.youtube.com/watch?v=NoR78-PomKc
Versurile sunt relevante pentru o astfel de aniversare şi chiar mi-am regăsit o parte din trăirile mele în ele.
Personajul nostru nu a putut să stea departe de politică nici în Bucureşti. Implicarea este un "drog" care, odată ce îţi dă dependenţă nu mai ai scăpare. Nu mai poţi sta deoparte decât cu mari eforturi. Sunt alături de colegii mei de la PDL Sector 5 şi de preşedintele lor, tânărul deputat de Bucureşti Ştefan Pirpiliu. Avem o misiune grea pentru alegerile locale din 2012 dar întotdeauna misiunile dificile şi aparent imposibile sunt cele care motivează cel mai mult şi te fac să performezi în orice domeniu. Şi nu ştiu cum se face că eu întotdeauna în politică am fost atras de astfel de misiuni... :))
Povestirea capătă treptat personaje noi atât în roluri secundare cât şi în roluri principale. Noul cadru de desfăşurare a evenimentelor presupune apariţia în fiecare act a unor noi actori. Fiecare dintre ei influenţează în felul lui desfăşurarea acţiunii. Cei mai mulţi dintre ei o fac în sens pozitiv. Personajul principal a reuşit, în cei treizeci de ani de călătorie cu trenul vieţii, să poată să recunoască relativ repede persoanele care nu sunt potrivite să ocupe un loc in acelaşi "compartiment" cu el.
În felul acesta călătoria cu "LIFE EXPRESS" continuă. Noi şi spectaculoase destinaţii se anunţă în viitor!
Jurnalul de călătorie va fi aici pe blog periodic şi va relata noile experienţe ale călătorului nostru.
To be continued!
Cu drag,
Bogdan Almasi - Keep Going Through Life
S-a cam picat BAC-ul !!! Jos FUNERIU !!!
Dragii mei,
Revin pe blog cu forte proaspete inspirat fiind de subiectul zilei de azi, 3 iulie 2011, examenul de bacalaureat.
Toata ziua pe televiziunile de stiri s-a titrat "Romania a picat BAC-ul" sau "Au distrus si scoala romaneasca". Nimic mai adevarat! Romania a picat BAC-ul si scoala romaneasca a fost distrusa si "abramburita" de o suita de ministri si alti oameni politici "specialisti in invatamant" timp de 20 de ani.
Dar sa cautam vinovatii!
Realitatea si Antena 3 evident identifica vinovatii in tabara actualei puteri. Le amintim insa distinsilor realizatori ca actuala generatie de 4 ani se tot (de)formeaza pe bancile liceelor romanesti. Vorbarie ieftina si intentii necinstite in pozitia lor, ca de obicei.
Ministrul Funeriu este intradevar VINOVAT!!! Vinovat ca a insistat cu un amanunt aparent stupid pentru majoritatea opiniei publice: supravegherea video a desfasurarii examenului. Sa fim seriosi! Cu totii stim ca la bac se copia. Se copia "pe rupte" si asa ne-am mintit timp de 20 de ani, din ce in ce mai tare. Funeriu este vinovat ca ne-a deschis ochii, ca a avut, in imensa-i naivitate, curajul de a le arata romanilor ca scoala romaneasca este o simulare a unui proces de formare, ca am scos de pe bancile scolilor generatii intregi de ratati profesional (cuvantul nu este prea dur). Si realitatea ar fi si mai dura, mai ingrozitoare si neiertatoare daca am face acelasi lucru la examenele de licenta...
Daca vrem sa schimbam viitorul acestei tari, de aici trebuie sa incepem ! Am invatat timp de 20 de ani, inca din scoala, ca a fi "smecher" si a te descurca sa treci clasa si examenele este o calitate. A copia a devenit treptat un lucru normal... nici profesorii, nici parintii, nici liderii politici ai acestei tari nu au facut nimic pentru a le explica elevilor si studentilor ca a copia este de fapt o forma de a ne minti pe noi insine. Dar EI nu aveau timp sa faca asta pentru ca si ei "copiau"! Si ei (profesori, parinti, oameni politici) au ridicat SMECHERIA la rang de virtute... o virtute tipic romaneasca!!! Dupa ani si ani am inceput chiar sa ne mandrim noi, ca popor, ca suntem DESCURCARETI !!!
Ei bine, Funeriu ne-a INCURCAT cu camerele lui !!! A strans FUNIA in jurul smecheriei si a cam strangulat-o... Cum a indraznit?! JOS FUNERIU !!! Funeriu a inhibat descurcaretul popot roman si tinerii nostri viitori descurcareti s-au impiedicat... AU PICAT BAC-UL !!!
Daca in acesti ultimi 20 de ani am fi invatat ca "a copia" inseamna "a fura", a ne fura pe noi insine, si "a fura" nu este moral/legal/normal poate ca acum Romania ar fi aratat altfel...
Azi s-au revoltat o multime de romani. Cum a indraznit Funeriu sa ceara camere de luat vederi in salile de examen?! Furtul a devenit normalitate in acesti 20 de ani. A venit un ministru care ne-a tulburat normalitatea. Corectitudinea este anormala si atunci nu suntem de acord cu ea... Ne meritam soarta!
RUŞINE!
DA! Ruşine doamnei ministru Ecaterina Andronescu. Dumneaei a stat toată ziua pe televizor să puncteze electoral momentul. Ce a spus?! Nimic!!! Ca de obicei! Eventual ne poate spune cum a garantat-o "intelectualul" Vanghelie sau cum a deprins dumneaei tainele şmecheriei de la mentorul său de la Sectorul 5 şi cum a reuşit să işi rotunjească veniturile de profesor-parlamentar-ministru-rector şamd... Sunteţi din acelaşi film cu "descurcăreţii" României, doamna ministru, şi în afară de faptul că rămâneţi în istoria învăţământului românesc ca "Abramburica" nu o să ne aducem aminte de nici un alt lucru bun pe care l-aţi fi făcut in (mult prea) mulţii ani în care aţi fost ministru al învăţământului.
Şi am şi o mărtusirire de făcut: ŞI EU AM COPIAT!!! Nu la BAC pentru că m-a dezavantajat prima literă din numele de familie ("A") şi am stat în prima bancă (ghinion!)... dar în patru ani de liceu, nu pot să îmi amintesc de câte ori... Probabil de aici şi faptul că sunt lucruri care ar fi trebuit să îmi rămână cât de cât în memorie şi eu nici nu îmi mai aduc aminte că am "învăţat" aşa ceva în liceu... Copiind am trecut ca gâsca prin apă prin liceu milioane de români... Să fim sinceri!!!
Cu speranţă, încă...
Bogdan, "produs" al ultimilor 20 de ani de aşa-zis învaăţământ românesc
Revin pe blog cu forte proaspete inspirat fiind de subiectul zilei de azi, 3 iulie 2011, examenul de bacalaureat.
Toata ziua pe televiziunile de stiri s-a titrat "Romania a picat BAC-ul" sau "Au distrus si scoala romaneasca". Nimic mai adevarat! Romania a picat BAC-ul si scoala romaneasca a fost distrusa si "abramburita" de o suita de ministri si alti oameni politici "specialisti in invatamant" timp de 20 de ani.
Dar sa cautam vinovatii!
Realitatea si Antena 3 evident identifica vinovatii in tabara actualei puteri. Le amintim insa distinsilor realizatori ca actuala generatie de 4 ani se tot (de)formeaza pe bancile liceelor romanesti. Vorbarie ieftina si intentii necinstite in pozitia lor, ca de obicei.
Ministrul Funeriu este intradevar VINOVAT!!! Vinovat ca a insistat cu un amanunt aparent stupid pentru majoritatea opiniei publice: supravegherea video a desfasurarii examenului. Sa fim seriosi! Cu totii stim ca la bac se copia. Se copia "pe rupte" si asa ne-am mintit timp de 20 de ani, din ce in ce mai tare. Funeriu este vinovat ca ne-a deschis ochii, ca a avut, in imensa-i naivitate, curajul de a le arata romanilor ca scoala romaneasca este o simulare a unui proces de formare, ca am scos de pe bancile scolilor generatii intregi de ratati profesional (cuvantul nu este prea dur). Si realitatea ar fi si mai dura, mai ingrozitoare si neiertatoare daca am face acelasi lucru la examenele de licenta...
Daca vrem sa schimbam viitorul acestei tari, de aici trebuie sa incepem ! Am invatat timp de 20 de ani, inca din scoala, ca a fi "smecher" si a te descurca sa treci clasa si examenele este o calitate. A copia a devenit treptat un lucru normal... nici profesorii, nici parintii, nici liderii politici ai acestei tari nu au facut nimic pentru a le explica elevilor si studentilor ca a copia este de fapt o forma de a ne minti pe noi insine. Dar EI nu aveau timp sa faca asta pentru ca si ei "copiau"! Si ei (profesori, parinti, oameni politici) au ridicat SMECHERIA la rang de virtute... o virtute tipic romaneasca!!! Dupa ani si ani am inceput chiar sa ne mandrim noi, ca popor, ca suntem DESCURCARETI !!!
Ei bine, Funeriu ne-a INCURCAT cu camerele lui !!! A strans FUNIA in jurul smecheriei si a cam strangulat-o... Cum a indraznit?! JOS FUNERIU !!! Funeriu a inhibat descurcaretul popot roman si tinerii nostri viitori descurcareti s-au impiedicat... AU PICAT BAC-UL !!!
Daca in acesti ultimi 20 de ani am fi invatat ca "a copia" inseamna "a fura", a ne fura pe noi insine, si "a fura" nu este moral/legal/normal poate ca acum Romania ar fi aratat altfel...
Azi s-au revoltat o multime de romani. Cum a indraznit Funeriu sa ceara camere de luat vederi in salile de examen?! Furtul a devenit normalitate in acesti 20 de ani. A venit un ministru care ne-a tulburat normalitatea. Corectitudinea este anormala si atunci nu suntem de acord cu ea... Ne meritam soarta!
RUŞINE!
DA! Ruşine doamnei ministru Ecaterina Andronescu. Dumneaei a stat toată ziua pe televizor să puncteze electoral momentul. Ce a spus?! Nimic!!! Ca de obicei! Eventual ne poate spune cum a garantat-o "intelectualul" Vanghelie sau cum a deprins dumneaei tainele şmecheriei de la mentorul său de la Sectorul 5 şi cum a reuşit să işi rotunjească veniturile de profesor-parlamentar-ministru-rector şamd... Sunteţi din acelaşi film cu "descurcăreţii" României, doamna ministru, şi în afară de faptul că rămâneţi în istoria învăţământului românesc ca "Abramburica" nu o să ne aducem aminte de nici un alt lucru bun pe care l-aţi fi făcut in (mult prea) mulţii ani în care aţi fost ministru al învăţământului.
Şi am şi o mărtusirire de făcut: ŞI EU AM COPIAT!!! Nu la BAC pentru că m-a dezavantajat prima literă din numele de familie ("A") şi am stat în prima bancă (ghinion!)... dar în patru ani de liceu, nu pot să îmi amintesc de câte ori... Probabil de aici şi faptul că sunt lucruri care ar fi trebuit să îmi rămână cât de cât în memorie şi eu nici nu îmi mai aduc aminte că am "învăţat" aşa ceva în liceu... Copiind am trecut ca gâsca prin apă prin liceu milioane de români... Să fim sinceri!!!
Cu speranţă, încă...
Bogdan, "produs" al ultimilor 20 de ani de aşa-zis învaăţământ românesc
miercuri, 2 martie 2011
Cand iubirea ucide iubirea...
Dragi prieteni,
Trecem în viață prin situații diverse, ne confruntăm în fiecare moment cu factori care ne pun pe gânduri sau care ne împing spre o stare sau alta. La aproape 30 de ani simt că, mai mult decât niciodată, după câțiva ani de încercări de toate felurile, am ajuns să pun mai mult accent pe sentimental, pe imaterial decât pe material. Când cunosc un om nu mai observ haina cu care este îmbrăcat sau din ce mașină a coborât, mă fascinează să descopăr ce este dincolo de ochii lui, ce gândește, care îi sunt intențiile, ce este în sufletul lui... La fel se întâmplă cu orice aspect al existenței mele... SUFLETUL este pe primul loc... Dacă ACOLO este liniște, materialul se rezolvă de la sine.
Azi, după ce am văzut pe magazinul Unirea un mesh imens cu concertul Scorpions am ramas cu melodiile lor în minte. Ajuns acasa am început să caut și alte melodii și am dat peste una mai puțin cunoscută, dealtfel cu o linie melodică destul de puțin spectaculoasă dar ale cărui versuri m-au pus pe gânduri. Melodia se numește "When love kills love"... Daaaa! Când iubirea ucide iubirea... E oare posibil? Ei bine, dacă stăm bine să ne gândim chiar este... din păcate!!!
Se întâmplă când părintele îi restrânge libertatea de inițiativă copilului aflat la vârsta adolescenței, se întâmplă când partenerul de viață, deși iubește, devine posesiv și își "sufocă" iubitul prin atitudini și gesturi, se întâmplă atunci când nu știm să punem în vorbe și fapte sentimentele noastre. Astfel, iubirea este denaturată de comportamentul nostru, începe să pară mai degrabă isterie, obsesie sau dimpotrivă, nepăsare, indiferență...
Atunci iubirea începe să nu mai fie reciprocă, echilibrul din relația părințe-copil sau iubit-iubită se rupe. Unul dintre cei doi iubește și încearcă, de cele mai multe ori inconștient, să îl domine pe celălalt, să dețină controlul... Totul dintr-un sentiment de nesiguranță care îl încearcă în situația de echilibru... Această nesiguranță îl împinge spre a rupe echilibrul... Atunci LOVE KILLS LOVE !!!
And THIS IS THE END !!! :(
Din păcate situațiile de genul acesta sunt foarte dese. Conflictele dintre generații își au originea într-o astfel de situație... Nimeni nu spune că părinții nu își iubesc copiii... Însă, datorită diferențelor de viziune asupra vieții apare tendința părintelui de se impune în relația cu copilul și de a hotărî în locul lui. Atunci iubirea părintelui care nu înțelege care sunt aspirațiile copilului său pune în pericol iubirea copilului pentru părintele lui. And LOVE KILLS LOVE...
Iubitul își iubește partenera și reciproc. Altfel de ce ar mai fi împreună? Numai că apar situații când, având personalități diferite sau din cauza unor experiențe anterioare nefericite, unul dintre ei deviază de la cursul firesc al unei relații. Rupe acel echilibru de care vorbeam mai devreme printr-un gest, printr-o privire, printr-o replică deplasată... În măsura în care situația este una accidentală ea nu provoacă urmări dar atunci când tendința unuia dintre parteneri devine deranjantă pentru celălalt lucrurile capătă accente dramatice... Și atunci LOVE KILLS LOVE...
E ciudat! Pare chiar un paradox... Iubirea este un sentiment pozitiv, în principiu. Totuși, așa cum se întâmplă în orice situație, excesul, exagerarea pot denatura orice sentiment sau lucru pozitiv.
Nu vă lăsați IUBIREA să ucidă IUBIREA altora pentru voi... O să vă pară rău !!! Și, de cele mai multe ori, când vă veți da seama că IUBIREA voastră a comis "crima", va fi tardiv... Răul va fi fost făcut și veți fi rămas cu regretele!
Să fiți iubiți!
Bogdan
Trecem în viață prin situații diverse, ne confruntăm în fiecare moment cu factori care ne pun pe gânduri sau care ne împing spre o stare sau alta. La aproape 30 de ani simt că, mai mult decât niciodată, după câțiva ani de încercări de toate felurile, am ajuns să pun mai mult accent pe sentimental, pe imaterial decât pe material. Când cunosc un om nu mai observ haina cu care este îmbrăcat sau din ce mașină a coborât, mă fascinează să descopăr ce este dincolo de ochii lui, ce gândește, care îi sunt intențiile, ce este în sufletul lui... La fel se întâmplă cu orice aspect al existenței mele... SUFLETUL este pe primul loc... Dacă ACOLO este liniște, materialul se rezolvă de la sine.
Azi, după ce am văzut pe magazinul Unirea un mesh imens cu concertul Scorpions am ramas cu melodiile lor în minte. Ajuns acasa am început să caut și alte melodii și am dat peste una mai puțin cunoscută, dealtfel cu o linie melodică destul de puțin spectaculoasă dar ale cărui versuri m-au pus pe gânduri. Melodia se numește "When love kills love"... Daaaa! Când iubirea ucide iubirea... E oare posibil? Ei bine, dacă stăm bine să ne gândim chiar este... din păcate!!!
Se întâmplă când părintele îi restrânge libertatea de inițiativă copilului aflat la vârsta adolescenței, se întâmplă când partenerul de viață, deși iubește, devine posesiv și își "sufocă" iubitul prin atitudini și gesturi, se întâmplă atunci când nu știm să punem în vorbe și fapte sentimentele noastre. Astfel, iubirea este denaturată de comportamentul nostru, începe să pară mai degrabă isterie, obsesie sau dimpotrivă, nepăsare, indiferență...
Atunci iubirea începe să nu mai fie reciprocă, echilibrul din relația părințe-copil sau iubit-iubită se rupe. Unul dintre cei doi iubește și încearcă, de cele mai multe ori inconștient, să îl domine pe celălalt, să dețină controlul... Totul dintr-un sentiment de nesiguranță care îl încearcă în situația de echilibru... Această nesiguranță îl împinge spre a rupe echilibrul... Atunci LOVE KILLS LOVE !!!
And THIS IS THE END !!! :(
Din păcate situațiile de genul acesta sunt foarte dese. Conflictele dintre generații își au originea într-o astfel de situație... Nimeni nu spune că părinții nu își iubesc copiii... Însă, datorită diferențelor de viziune asupra vieții apare tendința părintelui de se impune în relația cu copilul și de a hotărî în locul lui. Atunci iubirea părintelui care nu înțelege care sunt aspirațiile copilului său pune în pericol iubirea copilului pentru părintele lui. And LOVE KILLS LOVE...
Iubitul își iubește partenera și reciproc. Altfel de ce ar mai fi împreună? Numai că apar situații când, având personalități diferite sau din cauza unor experiențe anterioare nefericite, unul dintre ei deviază de la cursul firesc al unei relații. Rupe acel echilibru de care vorbeam mai devreme printr-un gest, printr-o privire, printr-o replică deplasată... În măsura în care situația este una accidentală ea nu provoacă urmări dar atunci când tendința unuia dintre parteneri devine deranjantă pentru celălalt lucrurile capătă accente dramatice... Și atunci LOVE KILLS LOVE...
E ciudat! Pare chiar un paradox... Iubirea este un sentiment pozitiv, în principiu. Totuși, așa cum se întâmplă în orice situație, excesul, exagerarea pot denatura orice sentiment sau lucru pozitiv.
Nu vă lăsați IUBIREA să ucidă IUBIREA altora pentru voi... O să vă pară rău !!! Și, de cele mai multe ori, când vă veți da seama că IUBIREA voastră a comis "crima", va fi tardiv... Răul va fi fost făcut și veți fi rămas cu regretele!
Să fiți iubiți!
Bogdan
vineri, 25 februarie 2011
FRICA
Dragilor,
Inca sunt sub efectul unei discutii care m-a pus tare de tot pe ganduri. Si cum gandurile mele v-am obisnuit sa fie aici, iata-le!!!
Nu subiectul discutiei m-a afectat ci declansatorul unor atitudini, reactii, decizii...
De multe ori in viata trecem prin situatii care ne sperie, avem de-a face cu reactii ale unor oameni care ne afecteaza si ramanem speriati...
FRICA ne domina apoi sufletul si ne tulbura gandirea. Ne e frica sa nu fim din nou in aceeasi situatie, sa nu fim din nou dezamagiti, sa nu fim din nou victime...
Instinctul de conservare ne face ulterior sa ne izolam sub propria ''carapace''... Refuzam contactul cu exteriorul, ne este frica sa mai traim...
Cum scapam de FRICA???
Raspuns: doar infruntand-o!!!
Daca iti e frica de caini incearca sa iti controlezi frica in prezenta lor si ii vei domina!!!
Daca iti e frica de dezamagire, cum vei putea sa fii fericit??? Fericirea o vei atinge doar asumandu-ti riscul nefericirii... Frica de risc te impinge spre o existenta plata, fara culoare care pana la urma, inevitabil, tot la nefericire te duce. Asadar, a nu iti asuma riscul este doar o amanare a intrarii nefericirii in viata ta. Castigi in plus cativa ani de liniste, dar o liniste aparenta...
Mai mult te vei intreba mereu cum ar fi fost daca ai fi riscat si incertitudinea asta iti sapa rani adanci in suflet... Frica de a-ti asuma acest risc este de fapt frica de fericire, frica de a avea succes...
Situatia capata accente si mai dramatice atunci cand cunosti fericirea si ulterior un soc te face sa fugi de ea pentru ca ai putea din nou sa treci printr-o dezamagire...
CONCLUZIA SERII: infrunta-ti frica si poti sa fii fericita, asuma-ti riscul nefericirii mai ales atunci cand cunosti ''gustul'' fericirii !
Da-ti o sansa sa fii fericit! Cauta riscul si cu siguranta, crezand in tine si in cel de langa tine, vei fi fericit!!!
Cautand fericire,
Bogdan
Inca sunt sub efectul unei discutii care m-a pus tare de tot pe ganduri. Si cum gandurile mele v-am obisnuit sa fie aici, iata-le!!!
Nu subiectul discutiei m-a afectat ci declansatorul unor atitudini, reactii, decizii...
De multe ori in viata trecem prin situatii care ne sperie, avem de-a face cu reactii ale unor oameni care ne afecteaza si ramanem speriati...
FRICA ne domina apoi sufletul si ne tulbura gandirea. Ne e frica sa nu fim din nou in aceeasi situatie, sa nu fim din nou dezamagiti, sa nu fim din nou victime...
Instinctul de conservare ne face ulterior sa ne izolam sub propria ''carapace''... Refuzam contactul cu exteriorul, ne este frica sa mai traim...
Cum scapam de FRICA???
Raspuns: doar infruntand-o!!!
Daca iti e frica de caini incearca sa iti controlezi frica in prezenta lor si ii vei domina!!!
Daca iti e frica de dezamagire, cum vei putea sa fii fericit??? Fericirea o vei atinge doar asumandu-ti riscul nefericirii... Frica de risc te impinge spre o existenta plata, fara culoare care pana la urma, inevitabil, tot la nefericire te duce. Asadar, a nu iti asuma riscul este doar o amanare a intrarii nefericirii in viata ta. Castigi in plus cativa ani de liniste, dar o liniste aparenta...
Mai mult te vei intreba mereu cum ar fi fost daca ai fi riscat si incertitudinea asta iti sapa rani adanci in suflet... Frica de a-ti asuma acest risc este de fapt frica de fericire, frica de a avea succes...
Situatia capata accente si mai dramatice atunci cand cunosti fericirea si ulterior un soc te face sa fugi de ea pentru ca ai putea din nou sa treci printr-o dezamagire...
CONCLUZIA SERII: infrunta-ti frica si poti sa fii fericita, asuma-ti riscul nefericirii mai ales atunci cand cunosti ''gustul'' fericirii !
Da-ti o sansa sa fii fericit! Cauta riscul si cu siguranta, crezand in tine si in cel de langa tine, vei fi fericit!!!
Cautand fericire,
Bogdan
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
