Bacovia era un optimist

Da! Nu exagerez! In comparatie cu ceea ce simt eu in ultima perioada Bacovia poate sa para un optimist. Plumbul din lumea bacoviana pare de-a dreptul stralucitor comparat cu cromatica lumii care ma inconjoara sau cu cea a sufletului meu.
Noi, valcenii, traim zi de zi intr-o lume inchisa, rece, cenusie, dominata de tristete, dezamagire, invidie. Parca toti suntem obositi. Am obosit sa traim. Atmosfera este dezolanta si iti induce o stare de singuratate. Ultimii patru ani din viata mea sunt "inmormantati" in "Cimitirul Ramnicu Valcea". Si nu, nu vorbesc aici de aspectul orasului. Orasul este unul deosebit. In ultimii cinci-sase ani edilul care a stiut sa accelereze evolutia inspre bine a Ramnicului si-a facut simtita prezenta. Atmosfera insa o cream noi toti, locuitorii acestui oras. Din pacate (sau din fericire in multe alte cazuri), primarul nu poate influenta modul in care cetatenii gandesc si actioneaza in viata de zi cu zi. Aici rolul principal este al elitei societatii valcene. Cei care ar trebui sa reprezinte modelele din peisajul local pentru cei multi. Dar unde sunt ei? Unde ne sunt modelele? Cu siguranta nu trebuie sa le cautam in politica! In niciunul dintre partide!
Din pacate liderii politici sunt cei mai mediatizati ! Si asa devin modele... pentru unii ! Influenta lor in crearea acelei atmosfere pe care o simtim in fiecare zi este insa una negativa. In orgoliile nemasurate si prostesti din politica, in invidia si trufia ce ii caracterizeaza pe multi dintre politicieni, in conflictele, tradarile si inconsecventa din politica putem identifica o mare parte din cauzele care au dus intotdeauna la crearea acestei atmosfere funebre.
Cand am hotarat, la sfarsitul lui 2005, sa ma intorc din Bucuresti in Ramnicu Valcea, mama mi-a spus o vorba pe care nu o sa o uit niciodata: "Ai grija! Te intorci intr-un sat mai mare!". Mare dreptate avea! Si nu se referea la dimensiunile Ramnicului! Nu! Se referea la rautatea care ne caracterizeaza pe toti. La felul in care intelegem sa ne traim viata: cu grija la ce face cel de langa noi. De ce el are si eu nu?! De unde a reusit asta sa isi schimbe masina? Sigur a furat! Dar ala cu cine mai umbla! Da! L-am vazut cu a lui X! Se pare ca la Ramnicu Valcea "capra vecinului" este principala preocupare de zi cu zi a noastra a tuturor. Si uite asa or sa ne moara toate caprele si apoi toti o sa murim de foame!
Nu simtim nevoia de a progresa. Nu suntem preocupati de cum sa facem sa ne fie mai bine, atat fiecarui individ, cat si colectivitatii. Ne pierdem in detalii si viata trece pe langa noi! Ani buni din existenta noastra pe Pamant se vor ingropa in aceasta atmosfera funebra din "Cimitirul Ramnicu Valcea".

Pe de alta parte, cum intre planul exterior si cel interior exista intotdeauna o legatura foarte stransa, nici sufletul meu nu isi gaseste linistea, echilibrul in aceasta atmosfera. Ajutat de persoane apropiate am "reusit" sa imi pierd si ultima urma de incredere in prieteni si in ceea ce ar trebui sa insemne prietenia dintre doi oameni. Odata ce persoane foarte apropiate te dezamagesc atat de tare aripile-ti devin inevitabil de plumb si tristetea iti intuneca sufletul.

Bacovia era insa resemnat. Aici incepem sa ne deosebim! Desi peisajul in care traiesc in prezent mi se pare mult mult mai apasator decat cavoul din poezia "Plumb", pe mine toate acestea nu au reusit sa ma ingenuncheze. "Aripile de plumb" nu sunt inca destul de grele pentru a ma impiedica sa visez si sa reusesc sa imi iau din nou zborul. Sunt convins ca pot sa imi recapat increderea in oameni cautand in continuare oamenii care merita sa imi fie apropiati. Am convingerea ca atmosfera care ne inconjoara poate fi schimbata daca reusim sa incurajam adevaratii oameni de valoare ai cetatii sa iasa public si sa arate ca ei merita sa devina modele. Ei trebuie "sa de tonul" in viata de zi cu zi a urbei. Ei trebuie sa ajute comunitatea sa isi stabileasca prioritatile si directiile in care trebuie sa se indrepte. Societatea civila trebui incurajata sa devina mult mai activa in viata Ramnicului.

Prin vointa si tenacitate vom reusi sa transformam "Cimitirul Ramnicu Valcea" intr-un loc plin de viata. Putem face plumbul sa straluceasca aici, la Ramnicu Valcea !

Pana atunci trebuie sa stim de unde plecam. Sunt convins ca analiza societatii valcene a ultimilor ani o vom putea regasi in cartea domnului Gheorghe Smeoreanu "Cimitirul Rm. Vâlcea - preoţii, preotesele, groparii, cioclii, morţii şi strigoii". Un fenomen interesant va aparea odata cu iesirea de sub tipar a celor (doar) 101 exemplare: aceasta carte, care din titlu iti starneste curiozitatea, va circula prin oras cum erau date din mana in mana casetele video cu Shogunul inainte de 1989. Aceasta carte va fi "devorata" si sper sa fie un punct de revenire la normalitate a societatii valcene.

Cu plumb in suflet si mult dor,

Bogdan