Cand iubirea ucide iubirea...

Dragi prieteni,

Trecem în viață prin situații diverse, ne confruntăm în fiecare moment cu factori care ne pun pe gânduri sau care ne împing spre o stare sau alta. La aproape 30 de ani simt că, mai mult decât niciodată, după câțiva ani de încercări de toate felurile, am ajuns să pun mai mult accent pe sentimental, pe imaterial decât pe material. Când cunosc un om nu mai observ haina cu care este îmbrăcat sau din ce mașină a coborât, mă fascinează să descopăr ce este dincolo de ochii lui, ce gândește, care îi sunt intențiile, ce este în sufletul lui... La fel se întâmplă cu orice aspect al existenței mele... SUFLETUL este pe primul loc... Dacă ACOLO este liniște, materialul se rezolvă de la sine.

Azi, după ce am văzut pe magazinul Unirea un mesh imens cu concertul Scorpions am ramas cu melodiile lor în minte. Ajuns acasa am început să caut și alte melodii și am dat peste una mai puțin cunoscută, dealtfel cu o linie melodică destul de puțin spectaculoasă dar ale cărui versuri m-au pus pe gânduri. Melodia se numește "When love kills love"... Daaaa! Când iubirea ucide iubirea... E oare posibil? Ei bine, dacă stăm bine să ne gândim chiar este... din păcate!!!
Se întâmplă când părintele îi restrânge libertatea de inițiativă copilului aflat la vârsta adolescenței, se întâmplă când partenerul de viață, deși iubește, devine posesiv și își "sufocă" iubitul prin atitudini și gesturi, se întâmplă atunci când nu știm să punem în vorbe și fapte sentimentele noastre. Astfel, iubirea este denaturată de comportamentul nostru, începe să pară mai degrabă isterie, obsesie sau dimpotrivă, nepăsare, indiferență...
Atunci iubirea începe să nu mai fie reciprocă, echilibrul din relația părințe-copil sau iubit-iubită se rupe. Unul dintre cei doi iubește și încearcă, de cele mai multe ori inconștient, să îl domine pe celălalt, să dețină controlul... Totul dintr-un sentiment de nesiguranță care îl încearcă în situația de echilibru... Această nesiguranță îl împinge spre a rupe echilibrul... Atunci LOVE KILLS LOVE !!!
And THIS IS THE END !!! :(

Din păcate situațiile de genul acesta sunt foarte dese. Conflictele dintre generații își au originea într-o astfel de situație... Nimeni nu spune că părinții nu își iubesc copiii... Însă, datorită diferențelor de viziune asupra vieții apare tendința părintelui de se impune în relația cu copilul și de a hotărî în locul lui. Atunci iubirea părintelui care nu înțelege care sunt aspirațiile copilului său pune în pericol iubirea copilului pentru părintele lui. And LOVE KILLS LOVE...
Iubitul își iubește partenera și reciproc. Altfel de ce ar mai fi împreună? Numai că apar situații când, având personalități diferite sau din cauza unor experiențe anterioare nefericite, unul dintre ei deviază de la cursul firesc al unei relații. Rupe acel echilibru de care vorbeam mai devreme printr-un gest, printr-o privire, printr-o replică deplasată... În măsura în care situația este una accidentală ea nu provoacă urmări dar atunci când tendința unuia dintre parteneri devine deranjantă pentru celălalt lucrurile capătă accente dramatice... Și atunci LOVE KILLS LOVE...

E ciudat! Pare chiar un paradox... Iubirea este un sentiment pozitiv, în principiu. Totuși, așa cum se întâmplă în orice situație, excesul, exagerarea pot denatura orice sentiment sau lucru pozitiv.

Nu vă lăsați IUBIREA să ucidă IUBIREA altora pentru voi... O să vă pară rău !!! Și, de cele mai multe ori, când vă veți da seama că IUBIREA voastră a comis "crima", va fi tardiv... Răul va fi fost făcut și veți fi rămas cu regretele!

Să fiți iubiți!

Bogdan

FRICA

Dragilor,

Inca sunt sub efectul unei discutii care m-a pus tare de tot pe ganduri. Si cum gandurile mele v-am obisnuit sa fie aici, iata-le!!!
Nu subiectul discutiei m-a afectat ci declansatorul unor atitudini, reactii, decizii...
De multe ori in viata trecem prin situatii care ne sperie, avem de-a face cu reactii ale unor oameni care ne afecteaza si ramanem speriati...
FRICA ne domina apoi sufletul si ne tulbura gandirea. Ne e frica sa nu fim din nou in aceeasi situatie, sa nu fim din nou dezamagiti, sa nu fim din nou victime...
Instinctul de conservare ne face ulterior sa ne izolam sub propria ''carapace''... Refuzam contactul cu exteriorul, ne este frica sa mai traim...
Cum scapam de FRICA???
Raspuns: doar infruntand-o!!!
Daca iti e frica de caini incearca sa iti controlezi frica in prezenta lor si ii vei domina!!!
Daca iti e frica de dezamagire, cum vei putea sa fii fericit??? Fericirea o vei atinge doar asumandu-ti riscul nefericirii... Frica de risc te impinge spre o existenta plata, fara culoare care pana la urma, inevitabil, tot la nefericire te duce. Asadar, a nu iti asuma riscul este doar o amanare a intrarii nefericirii in viata ta. Castigi in plus cativa ani de liniste, dar o liniste aparenta...
Mai mult te vei intreba mereu cum ar fi fost daca ai fi riscat si incertitudinea asta iti sapa rani adanci in suflet... Frica de a-ti asuma acest risc este de fapt frica de fericire, frica de a avea succes...
Situatia capata accente si mai dramatice atunci cand cunosti fericirea si ulterior un soc te face sa fugi de ea pentru ca ai putea din nou sa treci printr-o dezamagire...
CONCLUZIA SERII: infrunta-ti frica si poti sa fii fericita, asuma-ti riscul nefericirii mai ales atunci cand cunosti ''gustul'' fericirii !
Da-ti o sansa sa fii fericit! Cauta riscul si cu siguranta, crezand in tine si in cel de langa tine, vei fi fericit!!!

Cautand fericire,

Bogdan

How to turn back time ?!?!?

Dragilor,

De mai bine de 2 zile mă tot incearcă o întrebare: Cum poţi da timpul înapoi? Nu am găsit răspunsul!!! :-(

Dar astăzi mi-am adus aminte de Google. Prietenul nostru care ne luminează şi ne dă răspunsuri pentru toate dilemele care ne chinuiesc cugetul şi ne umplu viaţa de incertitudini. Zis şi făcut! Intru pe Google şi îl întreb: "How to turn back time?". Şi îmi apar, ca de obicei, multe răspunsuri. Majoritatea nu îmi rezolvau problema. Dar am găsit un articol interesant care începe prin a spune că "Reversing time is no longer Science Fiction". Good news, ca să zic aşa!

http://newsblaze.com/story/20100201092603stra.nb/topstory.html

Buuuun! Am aflat că este posibil... acum să vedem de ce aş avea eu nevoie să dau timpul înapoi?
Şi cât de "departe" aş vrea să călătoresc?

Mi-ar ajunge până joi seara... sau până sâmbăta trecută???? Sau mai bine 2-3 ani în urmă?... Totuşi cred că vreo 10 ani ar fi cel mai bine... Să presupunem că sunt cu 10 ani în urmă! Ce aş face diferit? Aş repeta sau nu ceea ce am făcut greşit? Nu ştiu... şi dacă nu sunt sigur cât de folositor este efortul? De ce să irosesc un experiment ştiinţific pentru a încerca eu să dau un alt curs vieţii mele atâta vreme cât nici nu sunt sigur că aş fi capabil să nu mai repet erorile şi deciziile greşite din aceşti 10 ani? Mai folositor omenirii ar fi să trimită înapoi în timp o persoană care să împiedice izbucnirea războaielor mondiale...

Regrete!!! Păreri de rău... Este oare o slabiciune să regreţi? Unii spun că niciodată nu trebuie să regreţi un lucru făcut, un gest sau o vorbă aruncată în vânt. Nu sunt de acord! A-ţi recunoaşte greşelile, a avea regrete, a-ţi părea rău este primul pas spre a nu repeta greşeala. Inclusiv morala creştină spune că păcatul recunoscut este pe jumătate iertat.

Vă întrebaţi oare ce am făcut să mă încerce asemenea regrete. Am făcut în aceşti ani lucruri, am spus cuvinte sau am acţionat câteodată în aşa fel încât poate că mi-am îndepărtat prieteni, am supărat oameni care nu meritau sau poate chiar am pierdut sprijinul unora care m-ar fi ajutat necondiţionat. În alte ocazii am îndepărtat de mine persoane care mă iubeau doar printr-o vorbă sau printr-o privire, doar printr-un gest sau din lipsa de luciditate.

Cu toţii, dacă privim retrospectiv, cred că avem astfel de păreri de rău!

Din păcate însă nu putem schimba, încă, trecutul... nu putem da timpul înapoi şi nu ne putem "rescrie" povestea. Ne rămâne doar să apreciem ceea ce avem în prezent şi, din experienţa trecutului, să ştim cum să facem să nu mai repetăm greşelile.

Şi totuşi... vreau măcar o săptămână să dau timpul înapoi! Vreau să "rescriu" un capitol delirant din viaţa mea, vreau să nu mai pierd încă o dată... oare dacă suntem doi care vrem acelaşi lucru, este posibil??? Sunt convins că DA !!!

Iubesc un zâmbet şi nu vreau să îl pierd !!! Ştiu că EU sunt cel care poate să îl păstreze la fel de proaspăt şi de luminos pentru totdeauna !!!

Te iubesc, dragă S. !!!

Bogdan

P.S.: "S" from "smile" ;-)

Cine-i prinţ şi cine-i cerşetor în Bucureşti ?!

Azi am redescoperit metroul ! Nu mai avusesem ocazia să merg cu această minunăţie a Bucureştiului de câţiva ani. În puţinele zile pe care le-am mai petrecut în ultimii ani in Capitală am folosit de obicei mijloacele de transport în comun de suprafaţă... RATB-ul să trăiască!!!

Ei bine, azi am fost martorul unei scene care m-a lăsat cu gura căscată. Mă duceam spre cartierul Militari... cu metroul... Eram deja de câteva staţii în acelaşi vagon şi retrăiam senzaţia ciudată de studiere reciprocă între colegii de călătorie... Probabil ştiţi la ce mă refer. Este de ajuns să urmăriţi privirile persoanelor din jurul vostru şi veţi observa cum toată lumea iscodeşte pe toată lumea. Parcă fiecare îşi spune: "Oare ăsta cu ce se ocupă?", "Blonda aia trebuie să aibă un sponsor cu bani! Ia uite ce pantofi de firmă are!" sau "Ia uite-l şi pe fiţosul ăla cu ochelari ce aere de intelectual are! Citeşte Dilema Veche nu Libertatea ca noi, cei mulţi!"... Foarte interesantă experienţa călătoriei cu metroul. Fără să intri în vorbă cu nimeni, doar observând priviri şi gesturi poţi să îţi exersezi cunoştinţele de psihologie.

La un moment dat intră în vagonul în care mă aflam şi eu un puşti blond, foarte curat şi chiar bine îmbrăcat. Avea cam 12-13 ani. "Atenţie! Se închid uşile!" ... şi se închid... dintr-o dată puştiul se pune în genunchi în mijlocul vagonului şi începe să turuie o rugăciune. Evident că nu înţelegea nimic din ce spunea el acolo. Invocarea Fecioarei Maria nu avea nimic evlavios. Era doar o încercare lipsită de "talent" de a imita cerşetorii "profesionişti" de acum câţiva ani şi care aproape că îţi smulgeau o lacrimă prin tonul vocii lor şi prin felul sărăcăcios în care erau îmbrăcaţi. Dar pe puştiul nostru nu îl interesa prea tare. Ce să facem!? Nici cerşetoria nu mai este ce era odată!

Dar scena abia când şi-a terminat puştiul poezia a devenit mai interesantă. Copilul cu părul bălai şi faţă de neamţ (dacă spunea rugăciunea în limba germană nu mă surprindea având în vedere look-ul) se ridică şi începe turul vagonului. Nici mâna nu o mai ţinea întinsă. Parcă îi era indiferent dacă îi dă cineva ceva sau nu. Evident că aproape toţi călătorii l-au tratat cu indiferenţă aşa cum merita de altfel un mic şarlatan care încerca să îi păcălească.

În vagon erau însă şi doi bărbaţi de aproximativ 40 de ani. Oameni simpli, după vorbă, după port... Păreau a fi muncitori, probabil în construcţii, care se duceau spre casele lor din afara Bucureştiului după o zi de lucru. Unul dinte ei îi întinde puştiului o bancnotă de 1 leu. Se pare că îl impresionase discursul. Am uitat să vă spun că înainte de a începe rugăciunea copilul a precizat că are familie numeroasă şi că sunt mulţi copii acasă.

Până la urmă nimic anormal. Omul a vrut să fie milostiv. Dar cum poţi să fi milostiv cu unul care este mult mai curat şi mai bine îmbrăcat decât tine?! În momentul acela m-am întrebat cine e prinţ şi cine e cerşetor în Bucureşti?

În aceste condiţii nu o să mă mai mir dacă o să aflu că Irinel a primit o donaţie de 1000 de euro de la un pensionar pentru că nu mai avea bani să facă plinul Rolls-ului şi să plimbe "prinţesele" (sau "cerşetoarele"?!) din Bamboo... Sau că Ion Ţiriac a primit 10000 de euro de la o fundaţie de protecţie a animalelor pentru că nu mai avea fonduri că să hrăneasc mistreţii de la Balc între două vânători cu prietenii săi, "prinţii" (sau "cerşetorii"?!) europeni.

Aşadar, dragii mei, cine-i prinţ şi cine-i cerşetor în Bucureşti ?

Cu drag,

Bogdan

Punct. Şi de la capat.

Dragilor,

Mi-a fost dor sa scriu... de multe ori am început articole pe care nu am avut puterea sau inspiraţa să le termin. Să fi fost de vină agitaţia din perioada sărbătorilor... să fi fost perioada efervescentă din PDL Vâlcea... să fi fost haosul din sufletul meu ?

Cert este un lucru: tot ce m-a înconjurat la sfârşitul lui 2010 a fost haotic. Totul se mişca brownian parcă într-o încercare disperată de a-şi găsi starea de echilibru. Toate subiectele din viaţa mea, frazele începute şi neîncheiate îşi căutau PUNCTUL !!! Fugeau cu disperare de semnul întrebării, dar nici nu îndrăzneau să viseze la un semn al exclamării...

Şi starea de echilibru a apărut. Toate propoziţiile începute şi neîncheiate şi-au primit Punctul. Toate subiectele care îmi frământau sufletul s-au închis. 

2010 este Punctul !!! 

2011 deschide un nou capitol în viaţa mea... Continuăm să scriem de la capăt povestea unei vieţi. Am ajuns la pagina 30 şi ar trebui să trecem la desfăşurarea acţiunii, abia acum povestea ar trebui să devină cu adevărat interesantă... Introducerea şi intriga din primele 30 de pagini ne-au ţinut cu sufletul la gură, să vedem ce o să urmeze...

Deja primele două fraze ale noului capitol sunt scrise. Planul profesional al povestirii se schimbă total. În noul context personajul principal înţelege că profesia este de bază... politica este pentru cei care nu au excelat, sau care nu sunt în stare să aibă performanţă pe plan profesional... Tot partea profesională (dar nu numai) este cea care îl influenţează decisiv în decizia lui de a reveni în Bucureşti, un oraş care oferă mult mai multe oportunităţi decât Râmnicu Vâlcea...

În a doua frază începem treptat să scriem povestea a două vieţi... desfăşurarea acţiunii are mari şanse să prezinte evoluţia a două suflete pereche. Noua poveste din poveste începe frumos şi foarte promiţător şi are un rol foarte important în echilibrarea trăirilor personajului principal.

Vom continua să ne vedem din ce în ce mai des aici, pe blog. Însă nu vom mai vorbi despre politică, vă promit! Nu merită! Viaţa este scurtă şi trebuie să ne bucurăm de lucrurile frumoase din vieţile noastre! Vom vorbi despre prieteni, despre evenimente culturale, flori, fete, filme sau băieţi, melodii sau cântăreţi, despre iubire, despre copii (asta după ce o să capăt experienţă :-) not yet!!!), despre părinţi, despre relaţiile dintre oameni, despre greşeli şi cum să nu le repetăm... 

Aşadar, Punct. Şi de la capăt.

Cu drag,

Bogdan Almasi

Keep Going Through Life

"Măi, ce blestem o fi pe partidul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti ?!?!?!"

Dragi vâlceni,

Se apropie premiera filmului de mare succes local "Vreau să fiu preşedinte la PDL !". Ultimele scene, cele care cuprind punctul culminant, vor fi turnate pe 11 decembrie 2010. După ce timp de mai bine de şase luni mişcările de forţe au fost imortalizate pe peliculă, în 11 decembrie se vor trage câteva duble în "scena alegerilor".

Criticii de film au urmărit îndeaprope turnarea capodoperei şi ne-au încântat cu cronici intermediare si povestiri incitante din intimitatea echipei de filmare. Intrigi, idile, trădări, confruntări şi alte momente picante au fost servite publicului vâlcean.

Există încă dezbateri aprinse în cadrul echipei de scenarişti pe tema deznodământului. Cert este că se doreşte o repunere în operă a "scenei oglinzii" din confruntarea pentru preşedinţia României din 2004 dintre Traian Băsescu şi Adrian Năstase. În rolurile principale, Dorel Jurcan şi Romulus Bulacu.

Rămâne de văzut care dintre cei doi candidaţi va rosti replica decisivă: "Măi, ce blestem o fi pe partidul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti ? Între Romulus Bulacu şi Dorel Jurcan ! În 15 ani nu a apărut unul nou, să ducă partidul ăsta mai sus, să îl scoată din amorţire şi să reuşească să învingă PSD-ul ! Unul cu o mentalitate diferită, cu iniţiativă, implicat şi ferm. Ce blestem o fi ? Pe cuvântul meu, îmi pare rău ! Pe urmă mă tot uitam aşa, uneori, în oglindă, mă uitam la mine, zic "Mă, tu ai respect pentru partidul ăsta?". Zic "Am!" . Poate că era momentul ca în faţa colegilor de partid să vină un alt tip de candidat decât noi doi."

În prezent, agenţii celor doi actori principali se luptă pentru a obţine pentru favoritul lor această replică. Lui Dorel Jurcan i se reproşează însă lipsa de fermitate din ultimele sale roluri, lipsa de implicare, probleme de comunicare (mai ales telefonică) şi alte ezitări care sunt speculate de adversari în lupta din Hollywoodul politic vâlcean. Romulus Bulacu trebuie să explice lipsa de rezultate pentru colegii din rolurile secundare (primari de exemplu), precum şi o prietenie suspectă cu criticii de film ruşi. De asemenea, trebuie să deconteze rezultatele dezastruoase ale colaborării dintre PDL Vâlcea şi casa de producţie de filme de scurt metraj de inspiraţie sovietică PSD Vâlcea. Nu în ultimul rând Romulus Bulacu are dezavantajul unui discurs fără conţinut şi al lipsei totale de viziune politică.

În această situaţie echipa de producţie se vede în situaţia de a alege cel mai mic rău din opţiunile aflate la îndemână.

Speranţa moare însă ultima şi până în al doisprezecelea ceas scenariştii vor căuta o soluţie salvatoare. Este posibilă inclusiv apariţia unui al treilea personaj care să nu fie un "fost". În această situaţie arma secretă, replica din scena oglinzii, îşi va pierde din importanţă şi centrul de greutate se va muta în altă parte... Unde? Vom vedea cu toţii pe 11 decembrie !!!

Vizionare plăcută în continuare !

Cu stimă,

Bogdan "Caranfil" Almaşi

Dacă esti chibiţ, atunci nu te băga !!!

Da!!! Am o problema cu o doamnă care nu ştie care este rolul chibiţului. Îşi bagă nasul şi vorbeşte în timpul jocului. Joc şi eu o "tablă" cu un coleg, îi dau marţ după marţ, îl scot din orice poziţie şi ea simte nevoia să îşi ajute "sponsorul" aflat în trend descrescător... Şi o face băgându-se în seamă... vorbeşte neîntrebată, nici nu spune lucruri pertinente şi încearcă să mă scoată "din mână". Nu reuşeşte!!! Îmi merge zarul zilele astea. Dacă în dragoste, afaceri şi politică nu am avut (încă) noroc văd că la table dau numai duble.

Zilele trecute m-a acuzat "chibiţoaica" public de dopaj. Cică aş fi luat o doză de VAI şi VAI mi-a dat aripi... În primul rând trebuie să îi spun că aripi îţi dă Red Bull... şi eu nu beau Red Bull !!! În al doilea rând VAI nu este o substanţă dopantă ci un coleg cu care am exersat jocul de table cu mulţi ani în urmă. Ne antrenam la aceeaşi masă. Era prima ligă de "tablagii" !!! Eu eram un tânăr aspirant, el avea deja ceva vechime şi juca la nivel înalt !!! În loc să rămân în anticamera primei ligi am ales să joc într-o divizie inferioară, la judeţ!!! Mi-am stricat jocul dar dacă am început, continuăm !!! Asta nu e însă important. Am lămurit cum e cu dopingul.

"Chibiţoaica" continuă pe un ton şi mai de mahala şi mă acuză că eu sunt plătit... că aş fi un mercenar care joacă table din interes!!! Că obosesc adversarii unui alt "tablagiu" de la Bucureşti care vrea să câştige Cupa Tablagiilor Vâlceni !!! Nu-i aşa madam !!! Eu joc de plăcere, din convingere şi joc cum gândesc eu... Ai fi surprinsă dar eu chiar am creier !!! Al meu !!! Tu? Te bagi la un şah ?!
Dar eu aud că despre dumneata umblă vorba cum că ai "chibiţa" pe bani !!! Cică pentru preţul corect faci şi pe "majoreta" ! E adevărat ?

Majoreta noastră cu pompoane mai spune şi că cică eu nu aş avea coloană vertebrală... Eronat din nou !!! Şi mă enervează îngrozitor cine se găseşte să mă acuze pe mine că nu am coloană vertebrală. Păi eu, care spun şi joc exact cum gândesc, tocmai eu nu am coloană vertebrală !?!?! O să vă fac cadou o oglindă stimată doamnă!!! Nu vedeţi bârna din ochiul dumneavoastră dar vedeţi paiul din ochiul meu !!! Grav!!!

Punctul culminant l-a atins când, vâzând că îi scot tablele din cap sponsorului ei, mi-a zis că în "nemernicia mea de cîine turbat" dau prea multe duble şi sigur am măsluit zarurile. Madam, nemernicia este a aceluia care îşi vinde până şi sufletul pentru doi bani (mai mult oricum nu face), care minte public şi încearcă să manipuleze, care "chibiţează" zilnic despre lucruri pe care nu le cunoaşte, care este după ani de zile la fel de superficial ca un debutant. Madam, cîine turbat este acela care înfometat fiind aruncă cu lături în stânga şi dreapta pentru o coajă de pâine... Mi-e milă !!!

Grijă mare !!! Chibiţii care nu sunt obiectivi şi nu ştiu meserie vor rămâne cât de curând fără pâine!!! Aşadar "chibiţoaica" noastră ar trebui să încerce o reconversie profesională. La "chibiţăreală" nu se pricepe!!!

Patru-doi!!! Poartă-n casă!!! Iar îi dau marţ!!!!

S-auzim de multe duble !!!

Bogdan Almaşi