Cronica cititorului amator: "Garsoniera din pădurea de macarale" - Dan Chișu

Dragi prieteni,


Revin cu o nouă experiență literară, una foarte interesantă și chiar inedită. Inedită pentru că foarte rar îți este dat să poți discuta cu autorul unei cărți, despre carte, chiar în timp ce parcurgi paginile respectivei lucrări sau imediat după ce ai terminat-o. Romanul este "Garsoniera din pădurea cu macarale", autorul este Dan Chișu. Noaptea trecută am citit până la final cartea, iar în această seara am avut plăcerea să vorbesc despre lucrare cu însuși autorul. Este foarte interesant să vezi dacă mesajul recepționat de tine din paginile romanului este măcar apropiat cu ceea ce scriitorul a vrut să transmită, dacă ai perceput personajele așa cum autorul a vrut să le întruchipeze sau dacă figurile de stil, simbolurile și acțiunea au creat în imaginația ta aceleași tablouri pe care autorul a vrut să le realizeze prin rândurile scrierii sale.

"Garsoniera din pădurea cu macarale" este un roman a cărui acțiune se desfășoară în Bucureștiul anilor '90, imediat după Revoluție. Personajul principal este regizorul de teatru Basile Carlasse, regizor de origine română care fugise în Franța încă din perioada studenției. Revenit în România din zorii anilor '90 pentru a pune în scenă la Naționalul Bucureștean piesa "Colonia penitenciară", o alegorie a comunismului, întreg universul lui este dat peste cap. Vica, fata de la teatru, al cărui tată murise la baricada de la Inter, reușește să îl readucă printre iubitorii de femei, deși în Franța Basile găsise mediul favorabil și suficient de tolerant în care să își manifeste orientarea homosexuală. Gelu, securistul preschimbat în ofițer SRI, îi distruge orice speranță că țara lui natală s-a schimbat subit în bine odată cu Revoluția.

Ce m-a fascinat la acest roman a fost faptul că în spatele fiecărui personaj, al fiecărei locații de desfășurare a acțiunii, al fiecărui gest și cuvânt al personajelor, se afla un simbol, un mesaj ascuns și transmis de autor într-o manieră foarte interesantă, insinuantă chiar.

Basile este capitalismul, românul plecat la începutul anilor '80 în vest care reușise pe propriile puteri să se afirme și să își construiască o carieră de succes în teatru. Dar cum nici capitalismul nu est un sistem perfect, Basile este frustrat și confuz, îl chinuie gândul că și-a părăsit țara, că a fugit și că încearcă în permanență să își ascundă originile și numele neaoș românesc, Vasile Cârlice.

Gelu este comunismul, securistul care se folosise de puterea pe care i-o dădea statutul profesional pentru a profita de pe urma "fraierilor", pentru a-i teroriza pe aceștia și pentru a obține pentru el însuși accesul la o viață fără griji și fără lipsuri. Viciat din punct de vedere moral, fără pic de compasiune și respect pentru semenii săi, Gelu ni se arată ca o brută, un om neevoluat, primitiv.

Vica este întruchiparea "fraierilor", a celor mulți, a românilor terorizați de comunism și eliberați în capitalism, a celor care își pierduseră rude sau prieteni în Revoluție.

Interacțiunea dintre cele trei personaje-simbol construiește o poveste care, la un moment dat, capătă chiar suspans și citești cu sufletul la gură fiecare rând imaginându-ți scenarii despre ceea ce va să urmeze în desfășurarea acțiunii romanului. Schimbarea rolurilor (din victima lui Gelu Basile ajunge să fie el cel care îl încarcerează pe securist) sau neclaritatea care persistă în ceea ce privește stabilirea "băieților buni" și a "băieților răi" (în final autorul începe el însuși să aibă îndoieli dacă Basile este bun sau rău) sunt aspecte care contribuie la întreținerea suspansului acțiunii.

Dintre locațiile prin care personajele trec de-a lungul romanului una este foarte încarcată din punct de vedere al simbolurilor și mesajului, ea reușind să se ridice până la rangul de titlu al cărții. Garsoniera din pădurea de macarale trebuie privită, analizată, în primul rând în ansamblu (în pădurea de macarale) și apoi să focalizezi imaginea asupra spațiului de 30-40 de metri pătrați, din blocul nefinalizat și nelocuit.
Pădurea de macarale este din punctul meu de vedere simbolul provizoratului, al lucrului început dar nefinalizat, este spațiul rece, nefavorabil vieții, spațiul de nelocuit. Asemenea societății românești care se oprise din clădirea socialismului și schimbase planurile de construcție din mers dorindu-și să construiască, mai degrabă, capitalismul. Pădurea de macarale este un spațiu plin de dramatism, locul unde se frâng aripi, cimitirul speranțelor, piatra de moară agățată de piciorul viitorului. Garsoniera din pădurea de macarale este viața fiecărui individ, este propria noastră existență, este locuința sufletului și a speranțelor noastre. Fiecare ne amenajăm această garsonieră după posibilități. Unii reușim mai mult, alții mai puțin. La nivel micro lucrurile depind mult mai mult de fiecare dintre noi. La nivel macro însă, pădurea de macarale se poate transforma dintr-un șantier într-un spațiu amenajat total, prietenos și îngrijit numai prin contribuția tuturor indivizilor, prin schimbarea mentalităților, prin asumarea valorilor morale, a toleranței și prin renunțarea la prejudecăți.

Nu vreau să insist în a vă relata detalii despre ceea ce se întâmplă în carte pentru că aș strica farmecul momentelor în care o să citiți voi înșivă lucrarea. Vă mai spun doar că finalul este unul magnific. Și aici sunt subiectiv, eu prefer finalurile deschise, finalurile prin care autorul îmi stimulează imaginația. Fiecare dintre noi va putea să își construiască propriul final în funcție de ceea ce putem fiecare dintre noi să înțelegem. Eu sunt însă convins (deși nu am vorbit despre asta) că inclusiv Dan Chișu este de acord cu părerea mea conform căreia NOI, cu toții, trăim și construim zi de zi finalul romanului "Garsoniera din pădurea de macarale". Confruntarea dintre capitalism și comunism, dintre libertate și opresiune, dintre toleranță și intoleranță, dintre gândire deschisă și păreri preconcepute, este departe de a se fi încheiat. Vica este în continuare prinsă între cei doi, în continuare o chinuie amintirea sacrificiilor făcute în trecut, în continuare trece prin filtrele conservatorismului românilor valorile de bază ale capitalismului și ale democrației. Gelu profită în continuare de pe urma "fraierilor", îi păcălește și își perfecționează metodele de manipulare. De data aceasta nu le mai ia câteva sute de euro pentru un pașaport și o viză de plecare, le cere votul și ajunge parlamentar, poate...

Nu știu dacă am exagerat cu interpretările simbolistice sau nu, dacă imaginația mea a mers prea departe sau nu... cert este însă că "Garsoniera din pădurea de macarale" este un roman pe care îl veți citi dintr-o suflare și care va avea cu siguranță același efect asupra imaginației voastre.

Vă salut cu drag și multă poftă de citit!

Bogdan
cititor amator

Cronica cititorului amator: "Adulter cu smochine și pescăruși", Adrian Cioroianu

Dragi prieteni,

"Cronica citiorului amator" continuă. O să vă spun în rândurile ce vor urma cum am descoperit un om foarte interesant și profund citind primul său roman. Știam că profesorul Adrian Cioroianu este autorul unor lucrări de non-ficțiune. Îl cunoșteam, așa cum îl cunosc mulți dintre români, ca fiind om politic, ministru, parlamentar... Nu îl credeam însă capabil de a depăși granițele realității zilelor noastre evadând undeva într-un spațiu creat și imaginat în totalitate de el, o lume populată cu personaje complexe cu trăiri intense, pline de pasiune și de dragoste de viață.

La începutul lunii iunie am fost la Bookfest. Vizita mea era motivată exclusiv de interese legate de partea profesională (Exporom va fi în curând gazda unei expoziții de carte!). Odată intrat în lumea cărților am pierdut noțiunea timpului. Am răsfoit curios zeci de cărți și am plecat acasă cu un număr suficient de mare pentru a avea subiect pentru Cronica cititorului amator pentru mult mult timp... Au fost banii pe care i-am cheltuit în cel mai folositor mod din ultimii ani și plăcerea acelor momente de "shopping" nu prea am reușit să o compar cu alte trăiri similare. În acel univers cu miros de tipografie, de hârtie ieșită proaspăt de sub tipar, am descoperit doi autori care mi-au atras atenția: Dan Chișu cu "Garsoniera din pădurea de macarale" (subiectul următoarei cronici) și Adrian Cioroianu cu "Adulter cu smochine și pescăruși".

O conjunctură fericită a făcut să pot citi acest roman în ultimile trei weekenduri, pe un șezlong, la malul Mării Negre. Acțiunea se desfășoară într-o mică localitate situată pe coasta Mării Mediterane. Personajele principale sunt o tânără regizoare de film, foarte frumoasă și care se retrăsese prematur din actorie pentru a se dedica exclusiv regiei și un scriitor cu ambiții de scenarist. Invitați să participe la festivalul de film găzduit de micuța localitate de pe litoral între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste plină de pasiune. Povestea este complicată însă de statutul de persoane căsătorite al celor doi dar și de notorietatea lor, aceștia fiind personalități foarte cunoscute în lumea filmului european. De vineri până luni, timp de patru zile, scriitorul și regizoarea trăiesc momente de un erotism care este descris foarte elegant și în același timp captivant de către ministrul-scriitor.

Întreaga acțiune este prezentată în roman văzută prin ochiul personajului principal, scriitorul Paul Bland. Atât de bine sunt ilustrate trăirile interioare ale acestuia încât la un moment dat, citind rândurile lui Cioroianu, mă întrebam oare cât din ficțiune este ficțiune și cât sunt întâmplări pe care autorul le-a trăit și care l-au marcat într-atât încât a reușit să scrie un roman atât de bun.

Scriitorul are câteva teme preferate care revin de mai multe ori de-a lungul romanului: spațiul Mării Mediterane (marea fiind singurul "personaj" real din roman), latinitatea, felul de a fi al latinilor și farmecul aparte al spațiului latin (Paul Bland este un latin fără a se preciza care este țara sa de origine), dar și câteva simboluri care apar repetitiv cum ar fi pescărușii, smochinele, insula, vinul, soarele...

Romanul lui Cioroianu este departe de a fi o lectură "grea". Am citit recenzii scrise de "cititorii profesioniști" și am realizat de ce chiar era nevoie de o cronica a cititorului amator. În primul rând "profesioniștii" realizează aceste recenzii pentru a se citi între ei, limbajul lor fiind atât de greu accesibil omului neavizat încât foarte puțini reușesc să parcurgă întreg textul acestora. Pe de altă parte, lucrarea lui Cioroianu este aspru criticată ca fiind un roman-tabloid, o lectură care place pentru că autorul este "trendy" și dă bine să spui că i-ai citit romanul. Cu alte cuvinte, un roman nu este bun pentru că nu place "cititorilor profi". Eu sunt de părere că un roman care elitelor le pare a fi slab, celor mai mulți dintre cititori le poate părea a fi unul bun. Exercițiul lecturii se capătă în timp, citind. Cu cât citești mai mult si cu cât crești gradul de dificultate al lecturilor tale, cu atât mai exigent vei deveni cu următoarele romane, cu următorii autori.

"Adulter cu smochine și pescăruși" este un roman dedicat iubirii. Pasiunea, erotismul dar și zbuciumul îndrăgostitului în momentul despărțirii sunt elemente care compun o poveste de dragoste frumoasă și care a reușit să mă captiveze. Timp de trei weekenduri, pe malul mării, am evadat din discuțiile cu prietenii, din activitățile facile pe care tot omul le desfășoară pe plajă și m-am refugiat în paginile acestui roman. Este cu siguranță una dintre lecturile potrivite pentru această vară, în timpul vacanțelor la mare.

"...iubirea este eliberare și putere. Pentru că nimic nu se compară cu puterea pe care ți-o dă iubirea împărtășită și nimeni nu este mai liber decât cel ce iubește și e iubit. (...) Nu adevărul, nu! Ci doar dragostea ne face liberi."

Să fiți liberi vă doresc, dragii mei! Ne reîntâlnim in "Garsoniera din pădurea de macarale" peste câteva zile. :)

Cu drag,

Bogdan
cititor amator

Cronica cititorului amator: "Schimbarea la față a României", Emil Cioran

Dragi prieteni,

Așa cum am promis încep încă din această seară să vă împărtășesc părerile "cititorului amator" din mine despre ce și cum am mai citit în ultima perioadă. Într-o zi de ianuarie 2013 treceam prin zona Cișmigiu. Am descoperit în acea seară un loc minunat la doar câteva zeci de metri de parc. Librăria Humanitas este acest loc și nu am rezistat tentației de a intra. Odată aflat în mijlocul cărților nici măcar nu am realizat când a trecut mai mult de o oră, timp în care am răsfoit mai multe cărți. Am ales câteva dintre ele și m-am îndreptat spre casă. Printre acestea se afla și "Schimbarea la față a României" a lui Emil Cioran.

Încă din adolescență am fost preocupat de tema destinului acestui popor de-a lungul istoriei. De la "Legendele Istorice" ale lui Dumitru Almaș (nu suntem rude, este fără "i" :) ) pe care le-am citit încă dinainte de a pleca la școală, până la lucările citite în perioada liceului, toate conturau în mintea mea ideea că poporul român a parcurs cu demnitate și curaj anii și că suntem unul dintre cele mai puternice popoare din lume. Însă cu timpul am început să identific tot felul de inadvertențe legate de această teorie. Îmi doream să găsesc autorul român care să fie capabil să treacă peste condiția lui de membru al poporului român, să învingă subiectivismul și să reușească să aducă la lumină tocmai punctele noastre slabe, să ne arate verde în față care ne sunt defectele. Mi-am dorit acest lucru convins fiind că doar atunci când reușești cu obiectivitate să îți identifici problemele ai o foarte mare șansă de rezolvare a acestora. Această abordare este una de succes atât la nivel individual, cât și la nivelul colectivităților, al popoarelor. Și ce autor mai potrivit ar fi putut să realize această lucrare decât Emil Cioran.

Cu fiecare pagină pe care o citeam din "Schimbarea la față a României" realizam cât de important este să analizezi colectivitatea din care faci parte rupându-te pentru moment de ea, privind-o cumva din exterior. Analizând comparativ destinul poporului român și al marilor popoare ale lumii mi-am dat seama că suntem cu toții tributari unor valori care ne-au făcut pe noi românii să rămânem un popor mic. Psihologia poporului nostru ne-a împiedicat să pornim de-a lungul anilor un război de ocupație, nu am fost deloc expansioniști. Noi ne-am apărat în permanență "sărăcia și nevoile și neamul". Ei bine, aceasta nu este o atitudine tipică unui popor mare, dimpotrivă. Capitolul care analizează psihologia popoarelor ne prezintă felul în care ar trebui să acționeze în istorie un popor care este conștient de rolul său mesianic în lume, un popor care se dezvoltă și care și-a identificat țintele devenirii. Și ne sunt prezentate și soluții.

Politica la români este analizată și ea într-un capitol întreg și cred că aceasta este una din lucrările care trebuie să fie obligatoriu citite de aceia care îndrăznesc să spere la ocuparea de funcții politice mai mult sau mai puțin înalte. Deși într-un ton foarte critic (dar obiectiv) lucrarea nu este deloc un rechizitoriu al poporului român. Cioran cred că a intenționat să enunțe așa cum vedea el la nivelul anilor '30 destinul poporului său. Vine cu propuneri concrete despre cum ar trebui să evolueze românii și România și prin fiecare paragraf se poate vedea cu câtă patimă patriotică a scris această lucrare.

Cu toate că este realizată în anul 1936 și doar revăzută de Cioran în anul 1990, lucrarea este încă de mare actualitate. Dacă ne dorim să devenim cu adevărat un popor mare, trebuie să citim cât mai mulți această carte și să încercăm împreună să schimbăm sistemul de valori al românilor.

Am citit "Schimbarea la față" a României într-un timp foarte îndelungat: 3 luni. E greu pentru un cititor amator să urmărească textele lui Cioran. Era prima lucrare a lui pe care am citit-o și trebuie să recunosc că în permanență am folosit dexonline.ro pentru a înțelege semnificația multor termeni. Nu credeam să găsesc un autor care să mă facă să îmi dau seama cât de multe cuvinte din limba română îmi sunt încă străine. Am citit unele pagini sau capitole de câte două, trei sau chiar patru ori pentru a nu scăpa mesajul acelor rânduri și într-un final am reușit.

Vă recomand această lucrare cu toată încrederea. Este dintre acele cărți care îți zdruncină universul și te ajută să îl reașezi pe alte temelii.

Cu drag și poftă de citit,

Bogdan

Lansez "Cronica cititorului amator"

Dragilor,

Să ai blog e lucru mare, se pare... să reușești să ai un blog activ, să reușești să postezi măcar o dată pe săptămână este însă mult mai important. Sunt 10 luni de când scriam că m-am întors pe blog, eram hotărât să scriu des, să țin blogul viu și, pe cât posibil, să reușesc să vă fac să introduceți blogul meu în lista vostră de siteuri preferate. Dar scrisul ține de suflet, de trăirile interioare pe care nu le poți controla. Nu poți să scrii "la normă". Scrisul în sine este dovada efervescenței sufletului și a imaginației autorului. Atunci când sentimentele, gândurile scriitorului nu mai au "spațiu" suficient în interior, ele evadeză forțându-l pe posesorul lor să și le exprime în scris.

Asta mi se întâmplă acum! Din nou... Sunt într-o cameră de hotel, la Mamaia, după o zi lungă de plajă și multe zeci de pagini de roman citite pe un șezlong, sub o umbrelă. 2013 este trecut aproape jumătate. După un 2012 care m-a orientat mai mult spre eficiență și performanță în plan profesional, 2013 am impresia că mă vrea... mai profund, mai preocupat de aspectele imateriale ale vieții. Am redescoperit plăcerea de a citi, redescopăr cum este să te îndrăgostești, încerc pe cât posibil să nu îmi refuz micile plăceri, acelea ale sufletului, care îți provoacă momentele de bucurie, redescopăr nevoia de a nu trece o zi fără să fac o faptă bună dezinteresat, doar pentru liniștea mea interioară. Un om, în devenirea lui, trece și printr-o astfel de etapă. Se pare că pentru mine 2013 este anul sufletului.

Așa cum pentru a redescoperi plăcerea cititului ai nevoie de cărți care să te fascineze, la fel, pentru a redescoperi dragostea, trebuie să găsești persoana care să te fascineze, care să fie atât de interesantă încât să îți dorești să o descoperi pas cu pas, atent, cu simțurile ascuțite la maxim, cu inima bătându-ți tare, să fii atât de răbdător, atât de meticulos și de determinat cum nu ai fost niciodată. Și le-am găsit! Și persoana, și cărțile... Începând de azi vă voi povesti aici despre ele... Deocamdată despre ele, CĂRȚILE! Despre EA, deocamdată este prea devreme... când vom fi terminat lungul ritual al cunoașterii reciproce voi putea să enunț mai exact ce este în sufletul meu... deocamdată doar atât vă pot spune: mă fascinează!

Azi lansez "Cronica cititorului amator". Vă voi vorbi despre cărțile pe care le citesc sau pe care le-am citit. Vă voi împărtăși impresiile mele, fără pretenții de cititor cu experiență sau, mai mult, de critic literar. Vă voi spune ce am înțeles eu din fiecare lucrare parcursă, vă voi spune ce mi-a atras atenția și care sunt lucrurile care m-au marcat, ce am reținut. Sper să fie un exercițiu interesant. Deja degetele mele nu mai au stare și încă din această seara voi reveni cu primul articol din seria pe care o voi denumi "Cronica cititorului amator".

Cu drag și mult entuziasm,

Bogdan

My Dear Blog, I'm baaaaaaaaaack!!! :-))

Noaptea de duminică spre luni... e trecut de ora două dar eu nu am somn. Zilele trecute o amică mi-a adus aminte că, la un moment dat, eu am creat acest blog. Da... și apoi am uitat de el... Îi sunt dator blogului meu! Nu i-am mai scris de mult... M-am lăsat absorbit de intensitatea călătoriei cu LIFE EXPRESS și nu am mai reușit să găsesc clipele de liniște în care să reușesc să-mi pun în cuvinte gândurile... Dar în seara asta nu am somn. La fel mi se întâmplă de câteva luni. Sunt atât de nerăbdător să trăiesc ziua de mâine încât nu mai am răbdare să dorm. Somnul este o pierdere de timp atunci când ai atât de multe lucruri de făcut. Proiecte noi, oameni cu care trebuie să te vezi, atât de multă viață care trebuie trăită la maxim. De mai bine de un an nu am mai scris și acum îmi dau seama că mi-a lipsit. Îmi vin atât de multe idei pe care aș vrea să le las aici, acum, încât nu știu pe care să o enunț mai repede. E clar! Sunt "nescris" și trebuie să îmi satisfac negreșit pofta de scris. Să vă spun că am mai "încasat" încă o dezamăgire din zona politicii nu cred că mai are rost. E un domeniu care nu ne poate genera decât astfel de trăiri. A te aștepta de la un lider politic la lucruri "pozitive" este ca și cum ai fi convins că, la un moment dat, nu vor mai exista tâlhari pe Pământ și binele va învinge. Dar să trecem la lucruri mai plăcute. Un proiect mare și foarte îndrâzneț, noi prieteni și multe întâmplări frumoase au făcut ultimul an de călătorie prin viață să fie exact așa cum mă așteptam acum un an: incitant, deloc monoton și foarte motivant. Fiecare zi a însemnat o nouă provocare și în felul acesta personajul nostru principal a reușit să se dezvolte, să se autodepășească permanent și să devină din ce în ce mai eficient în tot ceea ce face. Am redescoperit dorința de a construi și mediul privat a reprezentat cadrul ideal în care am putut să mă manifest. Împlinirea profesională a constituit, în ultimul an, sursa mea de energie și 80-90% din timp l-am alocat noilor proiecte de business. Acum, cea mai mare dorință a mea este să îmi știu familia liniștită. Destul au suferit alături de mine în anii din urmă când eu am trecut prin momente mai dificile. Sper să reușesc să le fiu alături și să ne bucurăm împreună de anii ce vor urma călătorind împreună cu LIFE EXPRESS spre destinații pe care ceva vreme nu le-am putut accesa. Tot la capitolul dorințe, vreau să știu că cele două femei care au însemnat foarte mult în viața mea sunt bine, că și-au găsit fericirea sau că o vor găsi în curând... Una dintre ele a fost o perioadă atât de lungă în viața mea încât nu am cum să fac să nu îmi pese de ea... cealaltă, a avut un rol atât de important prin felul în care a reușit să îmi deschidă ochii și să îmi arate că viața e frumoasă și că trebuie să fac orice să devin un om de succes, încât o parte din inima mea va rămâne mereu a ei... Despre femeile din viața mea, ce să vă spun... există! Dar mai greu cu iubirea... În ultima perioadă am început să mă simt vinovat pentru că sunt prea rațional... creierul nu mai lasă inima să zburde... a făcut-o de câteva ori și s-a accidentat destul de grav. Am devenit prea echilibrat, prea împăcat cu mine, încât să mai simt nevoia de a mă refugia în iubire... Nu simt nevoia de a-mi găsi echilibrul într-o relație. L-am găsit în mine și ne înțelegem foarte bine...Optica mea asupra relațiilor s-a schimbat fundamental, dar despre asta o să vă vorbesc într-o postare viitoare. Am mai ajuns însă la o concluzie: iubirea este ca mersul. Odată ce ți-ai rupt piciorul și apoi l-ai avut imobilizat câteva luni, îți va fi foarte greu să înveți din nou să mergi. La fel, odată inima "fracturată" greu vei mai învăța să iubești. Cred că nu este atât o problemă de obișnuință, cât una de instinct de conservare... Odată ce ai dat cu capul de perete și te-a durut, o ființă rațională nu va repeta gestul. Și uite așa se deprinde din nou iubirea... încet, cu pași mici și multă atenție, fără mari așteptări pentru a te proteja de dezamăgiri dar cu maximă încredere în propria-ți persoană. Este deja 3.30 și la 7.00 trebuie să mă trezesc. Mă opresc dar sper să reușesc să mă întorc cât mai repede aici, pe blog, să scriu. Până atunci vă doresc vise plăcute și zile pline de bucurii! Cu drag, Bogdan, Keep Going Through Life

Încă şase luni în "LIFE EXPRESS"...

Dragii mei,

După șase luni de București sunt dator blogului cu un nou articol. Scriam pe 10 ianuarie "Punct.Şi de la capăt"... începeam un nou capitol al vieţii mele şi eram optimist. Optimist sunt în continuare dar în aceste şase luni multe s-au rearanjat în cursul povestirii noastre.

Ianuarie a fost o lună cât un an, sau poate cât doi, trei sau chiar zece... A fost tumultuos cu trăiri intense şi contradicţii pe măsură, cu schimbări majore şi experienţe de neuitat.

Februarie a venit apoi cu o trezire la realitate, cu şocuri şi "palme" care au avut menirea să îmi "reseteze" principii, puncte de vedere şi concepţia despre viaţă şi relaţiile dintre oameni. Dacă ianuarie a fost momentul de respiro dinaintea unei etape pline de grele încercări, februarie a fost cu adevărat punctul de plecare într-un nou capitol al vieţii mele. Am realizat care erau erorile din felul meu de a privi lucrurile, mi-am dat seama că pot mult mai mult şi că îmi pierdusem încrederea în mine şi părerea mea despre sine scăzuse spre cote dezastruoase.

Un OM şi Bucureştiul mi-au readus "self esteem-ul" (am învăţat şi cuvinte noi! :) ) la un nivel maxim. Mi-am dat seama că pot să fac lucruri minunate, că pot să excelez în ceea ce fac, că pot să fiu bărbatul pe care orice femeie şi l-ar dori lângă ea, că depinde doar de mine să refac ceea ce nu am făcut bine în ultimii ani şi să merg mai departe spre succesul personal pe care fiecare dintre noi ni-l dorim.

Deşi povestea începea spre sfârşitul lui decembrie "în doi" ea a devenit în februarie din nou povestea LUI şi doar a lui. Nimic nu a fost întâmplător. Au fost şapte săptămâni în care am călătorit în acelaşi "compartiment" cu o fiinţă minunată şi care a rămas foarte aproape de sufletul meu. Şi cum fac doi colegi de compartiment când călătoresc împreună în trenul vieţii am povestit mult şi discuţiile astea m-au pus pe gânduri. Abia după ce traseele noastre ne-au obligat să continuăm în "trenuri" diferite am înţeles care era tâlcul acelor discuţii... şi atunci m-am schimbat şi am început să gândesc altfel... sper ca acelaşi efect benefic să îl fi avut şi eu asupra partenerei mele de călătorie. O călătorie scurtă, de doar 7 săptămâni, dar definitorie pentru desfăşurarea viitoare a acţiunii...

Bucureştiul a avut şi el rolul lui, foarte important, în reuşita noului început. Mediul animat, plin de viaţă, noii prieteni, atmosfera foarte motivantă şi exemplele de succes din jurul meu au reuşit să mă influenţeze pozitiv. Spre deosebire de Râmnicu Vâlcea, în Bucureşti, cu toată imaginea de "junglă urbană", ritmul de viaţă, relaţiile interumane, provocările de zi cu zi au menirea să te ţină "în priză" şi să reuşeşti să dai randament maxim în tot ceea ce faci. Pe de altă parte atmosfera de "sat mai mare", în care toată lumea "moare de grija" celuilalt, în Bucureşti nu există. Probabil date fiind dimensiunile mult mai mari ale oraşului şi ritmul de viaţă infernal, nu mai există în viaţa de zi cu zi a bucureştenilor timp şi pentru a se preocupa de "capra vecinului". În provincie însă "capra vecinului" este animalul preferat al românilor...

A fost apoi o perioadă martie-aprilie de stabilitate, de sforţări pe plan profesional şi personal care încep încet, încet să îşi arate roadele acum. Cu o determinare maximă şi dorinţa de a reuşi în tot ceea ce îşi propune personajul nostru principal îşi păstrează traseul şi îşi urmăreşte obiectivele. Găndirea pozivită şi încrederea de sine sunt garanţia reuşitei în ceea ce îşi propune.

În mai am schimbat prefixul! Am împlinit 30 de ani şi a fost, evident, un moment de bilanţ... Am avut câteva zile în care singur cu mine însumi am "dezbătut" primii mei 30 de ani de viaţă. Şi am găsit apoi şi o melodie elocventă pentru celebrarea evenimentului. Aveţi link-ul aici:

http://www.youtube.com/watch?v=NoR78-PomKc

Versurile sunt relevante pentru o astfel de aniversare şi chiar mi-am regăsit o parte din trăirile mele în ele.

Personajul nostru nu a putut să stea departe de politică nici în Bucureşti. Implicarea este un "drog" care, odată ce îţi dă dependenţă nu mai ai scăpare. Nu mai poţi sta deoparte decât cu mari eforturi. Sunt alături de colegii mei de la PDL Sector 5 şi de preşedintele lor, tânărul deputat de Bucureşti Ştefan Pirpiliu. Avem o misiune grea pentru alegerile locale din 2012 dar întotdeauna misiunile dificile şi aparent imposibile sunt cele care motivează cel mai mult şi te fac să performezi în orice domeniu. Şi nu ştiu cum se face că eu întotdeauna în politică am fost atras de astfel de misiuni... :))

Povestirea capătă treptat personaje noi atât în roluri secundare cât şi în roluri principale. Noul cadru de desfăşurare a evenimentelor presupune apariţia în fiecare act a unor noi actori. Fiecare dintre ei influenţează în felul lui desfăşurarea acţiunii. Cei mai mulţi dintre ei o fac în sens pozitiv. Personajul principal a reuşit, în cei treizeci de ani de călătorie cu trenul vieţii, să poată să recunoască relativ repede persoanele care nu sunt potrivite să ocupe un loc in acelaşi "compartiment" cu el.

În felul acesta călătoria cu "LIFE EXPRESS" continuă. Noi şi spectaculoase destinaţii se anunţă în viitor!

Jurnalul de călătorie va fi aici pe blog periodic şi va relata noile experienţe ale călătorului nostru.

To be continued!

Cu drag,

Bogdan Almasi - Keep Going Through Life

S-a cam picat BAC-ul !!! Jos FUNERIU !!!

Dragii mei,

Revin pe blog cu forte proaspete inspirat fiind de subiectul zilei de azi, 3 iulie 2011, examenul de bacalaureat.

Toata ziua pe televiziunile de stiri s-a titrat "Romania a picat BAC-ul" sau "Au distrus si scoala romaneasca". Nimic mai adevarat! Romania a picat BAC-ul si scoala romaneasca a fost distrusa si "abramburita" de o suita de ministri si alti oameni politici "specialisti in invatamant" timp de 20 de ani.

Dar sa cautam vinovatii!

Realitatea si Antena 3 evident identifica vinovatii in tabara actualei puteri. Le amintim insa distinsilor realizatori ca actuala generatie de 4 ani se tot (de)formeaza pe bancile liceelor romanesti. Vorbarie ieftina si intentii necinstite in pozitia lor, ca de obicei.

Ministrul Funeriu este intradevar VINOVAT!!! Vinovat ca a insistat cu un amanunt aparent stupid pentru majoritatea opiniei publice: supravegherea video a desfasurarii examenului. Sa fim seriosi! Cu totii stim ca la bac se copia. Se copia "pe rupte" si asa ne-am mintit timp de 20 de ani, din ce in ce mai tare. Funeriu este vinovat ca ne-a deschis ochii, ca a avut, in imensa-i naivitate, curajul de a le arata romanilor ca scoala romaneasca este o simulare a unui proces de formare, ca am scos de pe bancile scolilor generatii intregi de ratati profesional (cuvantul nu este prea dur). Si realitatea ar fi si mai dura, mai ingrozitoare si neiertatoare daca am face acelasi lucru la examenele de licenta...

Daca vrem sa schimbam viitorul acestei tari, de aici trebuie sa incepem ! Am invatat timp de 20 de ani, inca din scoala, ca a fi "smecher" si a te descurca sa treci clasa si examenele este o calitate. A copia a devenit treptat un lucru normal... nici profesorii, nici parintii, nici liderii politici ai acestei tari nu au facut nimic pentru a le explica elevilor si studentilor ca a copia este de fapt o forma de a ne minti pe noi insine. Dar EI nu aveau timp sa faca asta pentru ca si ei "copiau"! Si ei (profesori, parinti, oameni politici) au ridicat SMECHERIA la rang de virtute... o virtute tipic romaneasca!!! Dupa ani si ani am inceput chiar sa ne mandrim noi, ca popor, ca suntem DESCURCARETI !!!

Ei bine, Funeriu ne-a INCURCAT cu camerele lui !!! A strans FUNIA in jurul smecheriei si a cam strangulat-o... Cum a indraznit?! JOS FUNERIU !!! Funeriu a inhibat descurcaretul popot roman si tinerii nostri viitori descurcareti s-au impiedicat... AU PICAT BAC-UL !!!

Daca in acesti ultimi 20 de ani am fi invatat ca "a copia" inseamna "a fura", a ne fura pe noi insine, si "a fura" nu este moral/legal/normal poate ca acum Romania ar fi aratat altfel...

Azi s-au revoltat o multime de romani. Cum a indraznit Funeriu sa ceara camere de luat vederi in salile de examen?! Furtul a devenit normalitate in acesti 20 de ani. A venit un ministru care ne-a tulburat normalitatea. Corectitudinea este anormala si atunci nu suntem de acord cu ea... Ne meritam soarta!
RUŞINE!

DA! Ruşine doamnei ministru Ecaterina Andronescu. Dumneaei a stat toată ziua pe televizor să puncteze electoral momentul. Ce a spus?! Nimic!!! Ca de obicei! Eventual ne poate spune cum a garantat-o "intelectualul" Vanghelie sau cum a deprins dumneaei tainele şmecheriei de la mentorul său de la Sectorul 5 şi cum a reuşit să işi rotunjească veniturile de profesor-parlamentar-ministru-rector şamd... Sunteţi din acelaşi film cu "descurcăreţii" României, doamna ministru, şi în afară de faptul că rămâneţi în istoria învăţământului românesc ca "Abramburica" nu o să ne aducem aminte de nici un alt lucru bun pe care l-aţi fi făcut in (mult prea) mulţii ani în care aţi fost ministru al învăţământului.

Şi am şi o mărtusirire de făcut: ŞI EU AM COPIAT!!! Nu la BAC pentru că m-a dezavantajat prima literă din numele de familie ("A") şi am stat în prima bancă (ghinion!)... dar în patru ani de liceu, nu pot să îmi amintesc de câte ori... Probabil de aici şi faptul că sunt lucruri care ar fi trebuit să îmi rămână cât de cât în memorie şi eu nici nu îmi mai aduc aminte că am "învăţat" aşa ceva în liceu... Copiind am trecut ca gâsca prin apă prin liceu milioane de români... Să fim sinceri!!!

Cu speranţă, încă...

Bogdan, "produs" al ultimilor 20 de ani de aşa-zis învaăţământ românesc