How to turn back time ?!?!?

Dragilor,

De mai bine de 2 zile mă tot incearcă o întrebare: Cum poţi da timpul înapoi? Nu am găsit răspunsul!!! :-(

Dar astăzi mi-am adus aminte de Google. Prietenul nostru care ne luminează şi ne dă răspunsuri pentru toate dilemele care ne chinuiesc cugetul şi ne umplu viaţa de incertitudini. Zis şi făcut! Intru pe Google şi îl întreb: "How to turn back time?". Şi îmi apar, ca de obicei, multe răspunsuri. Majoritatea nu îmi rezolvau problema. Dar am găsit un articol interesant care începe prin a spune că "Reversing time is no longer Science Fiction". Good news, ca să zic aşa!

http://newsblaze.com/story/20100201092603stra.nb/topstory.html

Buuuun! Am aflat că este posibil... acum să vedem de ce aş avea eu nevoie să dau timpul înapoi?
Şi cât de "departe" aş vrea să călătoresc?

Mi-ar ajunge până joi seara... sau până sâmbăta trecută???? Sau mai bine 2-3 ani în urmă?... Totuşi cred că vreo 10 ani ar fi cel mai bine... Să presupunem că sunt cu 10 ani în urmă! Ce aş face diferit? Aş repeta sau nu ceea ce am făcut greşit? Nu ştiu... şi dacă nu sunt sigur cât de folositor este efortul? De ce să irosesc un experiment ştiinţific pentru a încerca eu să dau un alt curs vieţii mele atâta vreme cât nici nu sunt sigur că aş fi capabil să nu mai repet erorile şi deciziile greşite din aceşti 10 ani? Mai folositor omenirii ar fi să trimită înapoi în timp o persoană care să împiedice izbucnirea războaielor mondiale...

Regrete!!! Păreri de rău... Este oare o slabiciune să regreţi? Unii spun că niciodată nu trebuie să regreţi un lucru făcut, un gest sau o vorbă aruncată în vânt. Nu sunt de acord! A-ţi recunoaşte greşelile, a avea regrete, a-ţi părea rău este primul pas spre a nu repeta greşeala. Inclusiv morala creştină spune că păcatul recunoscut este pe jumătate iertat.

Vă întrebaţi oare ce am făcut să mă încerce asemenea regrete. Am făcut în aceşti ani lucruri, am spus cuvinte sau am acţionat câteodată în aşa fel încât poate că mi-am îndepărtat prieteni, am supărat oameni care nu meritau sau poate chiar am pierdut sprijinul unora care m-ar fi ajutat necondiţionat. În alte ocazii am îndepărtat de mine persoane care mă iubeau doar printr-o vorbă sau printr-o privire, doar printr-un gest sau din lipsa de luciditate.

Cu toţii, dacă privim retrospectiv, cred că avem astfel de păreri de rău!

Din păcate însă nu putem schimba, încă, trecutul... nu putem da timpul înapoi şi nu ne putem "rescrie" povestea. Ne rămâne doar să apreciem ceea ce avem în prezent şi, din experienţa trecutului, să ştim cum să facem să nu mai repetăm greşelile.

Şi totuşi... vreau măcar o săptămână să dau timpul înapoi! Vreau să "rescriu" un capitol delirant din viaţa mea, vreau să nu mai pierd încă o dată... oare dacă suntem doi care vrem acelaşi lucru, este posibil??? Sunt convins că DA !!!

Iubesc un zâmbet şi nu vreau să îl pierd !!! Ştiu că EU sunt cel care poate să îl păstreze la fel de proaspăt şi de luminos pentru totdeauna !!!

Te iubesc, dragă S. !!!

Bogdan

P.S.: "S" from "smile" ;-)

Cine-i prinţ şi cine-i cerşetor în Bucureşti ?!

Azi am redescoperit metroul ! Nu mai avusesem ocazia să merg cu această minunăţie a Bucureştiului de câţiva ani. În puţinele zile pe care le-am mai petrecut în ultimii ani in Capitală am folosit de obicei mijloacele de transport în comun de suprafaţă... RATB-ul să trăiască!!!

Ei bine, azi am fost martorul unei scene care m-a lăsat cu gura căscată. Mă duceam spre cartierul Militari... cu metroul... Eram deja de câteva staţii în acelaşi vagon şi retrăiam senzaţia ciudată de studiere reciprocă între colegii de călătorie... Probabil ştiţi la ce mă refer. Este de ajuns să urmăriţi privirile persoanelor din jurul vostru şi veţi observa cum toată lumea iscodeşte pe toată lumea. Parcă fiecare îşi spune: "Oare ăsta cu ce se ocupă?", "Blonda aia trebuie să aibă un sponsor cu bani! Ia uite ce pantofi de firmă are!" sau "Ia uite-l şi pe fiţosul ăla cu ochelari ce aere de intelectual are! Citeşte Dilema Veche nu Libertatea ca noi, cei mulţi!"... Foarte interesantă experienţa călătoriei cu metroul. Fără să intri în vorbă cu nimeni, doar observând priviri şi gesturi poţi să îţi exersezi cunoştinţele de psihologie.

La un moment dat intră în vagonul în care mă aflam şi eu un puşti blond, foarte curat şi chiar bine îmbrăcat. Avea cam 12-13 ani. "Atenţie! Se închid uşile!" ... şi se închid... dintr-o dată puştiul se pune în genunchi în mijlocul vagonului şi începe să turuie o rugăciune. Evident că nu înţelegea nimic din ce spunea el acolo. Invocarea Fecioarei Maria nu avea nimic evlavios. Era doar o încercare lipsită de "talent" de a imita cerşetorii "profesionişti" de acum câţiva ani şi care aproape că îţi smulgeau o lacrimă prin tonul vocii lor şi prin felul sărăcăcios în care erau îmbrăcaţi. Dar pe puştiul nostru nu îl interesa prea tare. Ce să facem!? Nici cerşetoria nu mai este ce era odată!

Dar scena abia când şi-a terminat puştiul poezia a devenit mai interesantă. Copilul cu părul bălai şi faţă de neamţ (dacă spunea rugăciunea în limba germană nu mă surprindea având în vedere look-ul) se ridică şi începe turul vagonului. Nici mâna nu o mai ţinea întinsă. Parcă îi era indiferent dacă îi dă cineva ceva sau nu. Evident că aproape toţi călătorii l-au tratat cu indiferenţă aşa cum merita de altfel un mic şarlatan care încerca să îi păcălească.

În vagon erau însă şi doi bărbaţi de aproximativ 40 de ani. Oameni simpli, după vorbă, după port... Păreau a fi muncitori, probabil în construcţii, care se duceau spre casele lor din afara Bucureştiului după o zi de lucru. Unul dinte ei îi întinde puştiului o bancnotă de 1 leu. Se pare că îl impresionase discursul. Am uitat să vă spun că înainte de a începe rugăciunea copilul a precizat că are familie numeroasă şi că sunt mulţi copii acasă.

Până la urmă nimic anormal. Omul a vrut să fie milostiv. Dar cum poţi să fi milostiv cu unul care este mult mai curat şi mai bine îmbrăcat decât tine?! În momentul acela m-am întrebat cine e prinţ şi cine e cerşetor în Bucureşti?

În aceste condiţii nu o să mă mai mir dacă o să aflu că Irinel a primit o donaţie de 1000 de euro de la un pensionar pentru că nu mai avea bani să facă plinul Rolls-ului şi să plimbe "prinţesele" (sau "cerşetoarele"?!) din Bamboo... Sau că Ion Ţiriac a primit 10000 de euro de la o fundaţie de protecţie a animalelor pentru că nu mai avea fonduri că să hrăneasc mistreţii de la Balc între două vânători cu prietenii săi, "prinţii" (sau "cerşetorii"?!) europeni.

Aşadar, dragii mei, cine-i prinţ şi cine-i cerşetor în Bucureşti ?

Cu drag,

Bogdan

Punct. Şi de la capat.

Dragilor,

Mi-a fost dor sa scriu... de multe ori am început articole pe care nu am avut puterea sau inspiraţa să le termin. Să fi fost de vină agitaţia din perioada sărbătorilor... să fi fost perioada efervescentă din PDL Vâlcea... să fi fost haosul din sufletul meu ?

Cert este un lucru: tot ce m-a înconjurat la sfârşitul lui 2010 a fost haotic. Totul se mişca brownian parcă într-o încercare disperată de a-şi găsi starea de echilibru. Toate subiectele din viaţa mea, frazele începute şi neîncheiate îşi căutau PUNCTUL !!! Fugeau cu disperare de semnul întrebării, dar nici nu îndrăzneau să viseze la un semn al exclamării...

Şi starea de echilibru a apărut. Toate propoziţiile începute şi neîncheiate şi-au primit Punctul. Toate subiectele care îmi frământau sufletul s-au închis. 

2010 este Punctul !!! 

2011 deschide un nou capitol în viaţa mea... Continuăm să scriem de la capăt povestea unei vieţi. Am ajuns la pagina 30 şi ar trebui să trecem la desfăşurarea acţiunii, abia acum povestea ar trebui să devină cu adevărat interesantă... Introducerea şi intriga din primele 30 de pagini ne-au ţinut cu sufletul la gură, să vedem ce o să urmeze...

Deja primele două fraze ale noului capitol sunt scrise. Planul profesional al povestirii se schimbă total. În noul context personajul principal înţelege că profesia este de bază... politica este pentru cei care nu au excelat, sau care nu sunt în stare să aibă performanţă pe plan profesional... Tot partea profesională (dar nu numai) este cea care îl influenţează decisiv în decizia lui de a reveni în Bucureşti, un oraş care oferă mult mai multe oportunităţi decât Râmnicu Vâlcea...

În a doua frază începem treptat să scriem povestea a două vieţi... desfăşurarea acţiunii are mari şanse să prezinte evoluţia a două suflete pereche. Noua poveste din poveste începe frumos şi foarte promiţător şi are un rol foarte important în echilibrarea trăirilor personajului principal.

Vom continua să ne vedem din ce în ce mai des aici, pe blog. Însă nu vom mai vorbi despre politică, vă promit! Nu merită! Viaţa este scurtă şi trebuie să ne bucurăm de lucrurile frumoase din vieţile noastre! Vom vorbi despre prieteni, despre evenimente culturale, flori, fete, filme sau băieţi, melodii sau cântăreţi, despre iubire, despre copii (asta după ce o să capăt experienţă :-) not yet!!!), despre părinţi, despre relaţiile dintre oameni, despre greşeli şi cum să nu le repetăm... 

Aşadar, Punct. Şi de la capăt.

Cu drag,

Bogdan Almasi

Keep Going Through Life

"Măi, ce blestem o fi pe partidul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti ?!?!?!"

Dragi vâlceni,

Se apropie premiera filmului de mare succes local "Vreau să fiu preşedinte la PDL !". Ultimele scene, cele care cuprind punctul culminant, vor fi turnate pe 11 decembrie 2010. După ce timp de mai bine de şase luni mişcările de forţe au fost imortalizate pe peliculă, în 11 decembrie se vor trage câteva duble în "scena alegerilor".

Criticii de film au urmărit îndeaprope turnarea capodoperei şi ne-au încântat cu cronici intermediare si povestiri incitante din intimitatea echipei de filmare. Intrigi, idile, trădări, confruntări şi alte momente picante au fost servite publicului vâlcean.

Există încă dezbateri aprinse în cadrul echipei de scenarişti pe tema deznodământului. Cert este că se doreşte o repunere în operă a "scenei oglinzii" din confruntarea pentru preşedinţia României din 2004 dintre Traian Băsescu şi Adrian Năstase. În rolurile principale, Dorel Jurcan şi Romulus Bulacu.

Rămâne de văzut care dintre cei doi candidaţi va rosti replica decisivă: "Măi, ce blestem o fi pe partidul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti ? Între Romulus Bulacu şi Dorel Jurcan ! În 15 ani nu a apărut unul nou, să ducă partidul ăsta mai sus, să îl scoată din amorţire şi să reuşească să învingă PSD-ul ! Unul cu o mentalitate diferită, cu iniţiativă, implicat şi ferm. Ce blestem o fi ? Pe cuvântul meu, îmi pare rău ! Pe urmă mă tot uitam aşa, uneori, în oglindă, mă uitam la mine, zic "Mă, tu ai respect pentru partidul ăsta?". Zic "Am!" . Poate că era momentul ca în faţa colegilor de partid să vină un alt tip de candidat decât noi doi."

În prezent, agenţii celor doi actori principali se luptă pentru a obţine pentru favoritul lor această replică. Lui Dorel Jurcan i se reproşează însă lipsa de fermitate din ultimele sale roluri, lipsa de implicare, probleme de comunicare (mai ales telefonică) şi alte ezitări care sunt speculate de adversari în lupta din Hollywoodul politic vâlcean. Romulus Bulacu trebuie să explice lipsa de rezultate pentru colegii din rolurile secundare (primari de exemplu), precum şi o prietenie suspectă cu criticii de film ruşi. De asemenea, trebuie să deconteze rezultatele dezastruoase ale colaborării dintre PDL Vâlcea şi casa de producţie de filme de scurt metraj de inspiraţie sovietică PSD Vâlcea. Nu în ultimul rând Romulus Bulacu are dezavantajul unui discurs fără conţinut şi al lipsei totale de viziune politică.

În această situaţie echipa de producţie se vede în situaţia de a alege cel mai mic rău din opţiunile aflate la îndemână.

Speranţa moare însă ultima şi până în al doisprezecelea ceas scenariştii vor căuta o soluţie salvatoare. Este posibilă inclusiv apariţia unui al treilea personaj care să nu fie un "fost". În această situaţie arma secretă, replica din scena oglinzii, îşi va pierde din importanţă şi centrul de greutate se va muta în altă parte... Unde? Vom vedea cu toţii pe 11 decembrie !!!

Vizionare plăcută în continuare !

Cu stimă,

Bogdan "Caranfil" Almaşi

Dacă esti chibiţ, atunci nu te băga !!!

Da!!! Am o problema cu o doamnă care nu ştie care este rolul chibiţului. Îşi bagă nasul şi vorbeşte în timpul jocului. Joc şi eu o "tablă" cu un coleg, îi dau marţ după marţ, îl scot din orice poziţie şi ea simte nevoia să îşi ajute "sponsorul" aflat în trend descrescător... Şi o face băgându-se în seamă... vorbeşte neîntrebată, nici nu spune lucruri pertinente şi încearcă să mă scoată "din mână". Nu reuşeşte!!! Îmi merge zarul zilele astea. Dacă în dragoste, afaceri şi politică nu am avut (încă) noroc văd că la table dau numai duble.

Zilele trecute m-a acuzat "chibiţoaica" public de dopaj. Cică aş fi luat o doză de VAI şi VAI mi-a dat aripi... În primul rând trebuie să îi spun că aripi îţi dă Red Bull... şi eu nu beau Red Bull !!! În al doilea rând VAI nu este o substanţă dopantă ci un coleg cu care am exersat jocul de table cu mulţi ani în urmă. Ne antrenam la aceeaşi masă. Era prima ligă de "tablagii" !!! Eu eram un tânăr aspirant, el avea deja ceva vechime şi juca la nivel înalt !!! În loc să rămân în anticamera primei ligi am ales să joc într-o divizie inferioară, la judeţ!!! Mi-am stricat jocul dar dacă am început, continuăm !!! Asta nu e însă important. Am lămurit cum e cu dopingul.

"Chibiţoaica" continuă pe un ton şi mai de mahala şi mă acuză că eu sunt plătit... că aş fi un mercenar care joacă table din interes!!! Că obosesc adversarii unui alt "tablagiu" de la Bucureşti care vrea să câştige Cupa Tablagiilor Vâlceni !!! Nu-i aşa madam !!! Eu joc de plăcere, din convingere şi joc cum gândesc eu... Ai fi surprinsă dar eu chiar am creier !!! Al meu !!! Tu? Te bagi la un şah ?!
Dar eu aud că despre dumneata umblă vorba cum că ai "chibiţa" pe bani !!! Cică pentru preţul corect faci şi pe "majoreta" ! E adevărat ?

Majoreta noastră cu pompoane mai spune şi că cică eu nu aş avea coloană vertebrală... Eronat din nou !!! Şi mă enervează îngrozitor cine se găseşte să mă acuze pe mine că nu am coloană vertebrală. Păi eu, care spun şi joc exact cum gândesc, tocmai eu nu am coloană vertebrală !?!?! O să vă fac cadou o oglindă stimată doamnă!!! Nu vedeţi bârna din ochiul dumneavoastră dar vedeţi paiul din ochiul meu !!! Grav!!!

Punctul culminant l-a atins când, vâzând că îi scot tablele din cap sponsorului ei, mi-a zis că în "nemernicia mea de cîine turbat" dau prea multe duble şi sigur am măsluit zarurile. Madam, nemernicia este a aceluia care îşi vinde până şi sufletul pentru doi bani (mai mult oricum nu face), care minte public şi încearcă să manipuleze, care "chibiţează" zilnic despre lucruri pe care nu le cunoaşte, care este după ani de zile la fel de superficial ca un debutant. Madam, cîine turbat este acela care înfometat fiind aruncă cu lături în stânga şi dreapta pentru o coajă de pâine... Mi-e milă !!!

Grijă mare !!! Chibiţii care nu sunt obiectivi şi nu ştiu meserie vor rămâne cât de curând fără pâine!!! Aşadar "chibiţoaica" noastră ar trebui să încerce o reconversie profesională. La "chibiţăreală" nu se pricepe!!!

Patru-doi!!! Poartă-n casă!!! Iar îi dau marţ!!!!

S-auzim de multe duble !!!

Bogdan Almaşi

Invata sa traiesti, sa iubesti si sa crezi !!!

Da!!! Asta spunea Andrei Bolkonski in ultimele sale clipe de viaţă.

In seara asta m-am uitat la filmul Război şi pace, ecranizarea după romanul lui Lev Tolstoi. Romanul îl citisem, cu mult timp în urmă... şi filmul îl mai vazusem de două ori... Totuşi m-a captivat şi m-a "mişcat" la fel că prima oară.

Încă nu mă simt capabil să exprim în cuvinte ce stare, ce sentimente mă face acest roman să trăiesc. La fel mi s-a întâmplat în urmă cu la fel de mulţi ani cu romanul Crimă şi pedeapsă... Raskolnikov şi zbuciumul său mi-au rămas în memorie.

Un lucru-i cert: literatura rusă este plină de opere deosebite, pline de substanţă, de mesaje profunde care te fac să le citeşti pe "nerăsuflate" din scoarţă-n scoarţă.

Foarte mulţi dintre români sunt dominaţi de sentimente negative faţă de Rusia şi faţă de ruşi. Istoria a fost în aşa fel scrisă aici, în România, încât să trăim cu certitudinea că intotdeauna ruşii au vrut ce este al nostru. Nu sunt total convins că acesta este adevărul istoric... dar timpul o va dovedi.

Imi este clar însă un lucru: cultura rusă este deosebită. Îmi pare mult mai îndreptată spre profunzimea lucrurilor, a vieţii, a rostului existenţei noastre pe pământ. Spre comparaţie, culturile popoarelor din vestul europei îmi par a fi mai... superficiale... mai puţin conectate cu realităţile vieţii... De fapt, toată comparaţia aceasta pe care încerc să o fac eu aici s-ar putea rezuma la comparaţia dintre suferinţa popoarelor din estul Europei, greu încercate de-a lungul istoriei şi viaţa mult mai lipsită de griji a celor din vest, protejaţi de-a lungul vremurilor de poziţia lor geografică.

Mă opresc aici pentru că sunt adept al principiului diviziunii muncii şi în acest sens economistul din mine trebuie să se ocupe de economie şi criticii literari să se ocupe de critică. Însă şi economistul poate să citească şi să-şi dea cu părerea, nu?

Până una alta literatura rusă ne învaţă cum să trăim, cum să iubim şi cum să credem!!! Ciudat, nu??? Noi am crescut cu ideea că ruşii ne pot învăţa cum să cucerim, cum să omorâm speranţa, cum să devenim neîncrezători, cum să urâm şi ... eventual cum să bem multă multă multă vodka... Sa nu fim şi noi superficiali pentru că noi nu suntem în vestul Europei...

S-auzim de bine !!!

Bogdan(ov) Almaşi(kov)

Ori coechipierul meu este foarte slab, ori a făcut blat !!!

Da!!! Sunt revoltat !!! Aseară am jucat baschet cu un grup de prieteni. Jucăm de ani de zile în aproximativ aceeaşi formulă. De fiecare dată suntem trei echipe... aproximativ aceleaşi echipe mereu... coordonatorii de joc îi schimbăm rar... de obicei cam la 3-4 ani... asta dacă nu se accidentează între timp sau nu obosesc înainte de terminarea jocurilor.


Meciurile sunt dure. Fiecare dintre cele trei echipe are o tactică foarte bine pusă la punct. Ca valoare, echipele sunt relativ apropiate. În fiecare săptămână poate să căştige o alta... Unii joacă "la spectacol"... alţii nu excelează la acest capitol dar sunt foarte eficienţi şi marchează aproape din orice poziţie... puncte să fie... multe multe multe... să câştige !!!


Echipa noastră în ultima vreme nu prea mai are coordonator. Acum câteva luni ne regăsiserăm pofta de joc... identificaserăm între noi pe cel care ne putea coordona, ne dădea pase ca să putem înscrie şi el însuşi marca aproape din orice poziţie. Era cel mai bun aruncător din zona de trei puncte. Ce-i drept îl ajuta şi înălţimea. Mai faulta şi el din când în când adversarii dar asta e... dacă vrei să câştigi joci bărbăteşte, pui umărul... Spre ghinionul nostru însă, coordonatorul nostru s-a accidentat... o accidentare urâtă şi nedreaptă care o să îl ţină în afara terenului de joc o perioadă destul de lungă. Oricum nu cred că mai vrea să audă de baschet. A făcut o entorsă foarte gravă şi culmea, nu într-un meci... eram la o "miuţă" între noi şi coordonatorul a fost împins în săritură de un coechipier... eu bănuiam că cel care l-a împins era foarte invidios pe calităţile de coordonator şi a vrut să îl scoată din joc... dar e doar o bănuială... sunt convins că mă înşel !


De când nu avem coordonator echipa joacă haotic. Aproape în fiecare săptămână ieşim pe locul trei (din trei!!!). Nu ne regăsim şi nici nu identificăm încă liderul echipei care să ne pună în valoare pe fiecare, să ne aşeze pe teren şi să impună o tactică de succes.


Mai mult decât atât, săptămâna asta unul dintre coechipieri, un tip cu vechime în joc şi cu pretenţii de a deveni coordonator, m-a dezamăgit cumplit şi m-a pus pe gânduri. M-a certat toată seara că arunc prea mult la coş... deşi marcam destul de des... Aveam un procentaj bunicel pentru vechimea mea în baschet şi în fond echipa avea de câştigat. Marcam!!! În schimb el mă acuza că sunt individualist şi că nu mă gândesc decât cum să iau titlul de MVP. Pe de altă parte el nu arunca la coş din poziţii clare şi din care era uşor de marcat, nu dădea pase când coechipierii erau demarcaţi, juca foarte prost şi făcea foarte multe greşeli personale... De-a lungul timpului nu s-a remarcat cu nimic... nu a dat slamdunk-uri, nici alte faze spectaculoase nu a făcut. Nu a luat nici un meci pe cont propriu. A fost constant dar şters în joc. Un jucător banal.


Iniţial am crezut că e obosit... apoi că nu e în formă... dar după câteva ore de joc şi câteva meciuri pe care ni le-a "mâncat", în condiţiile în care ceilalţi ne-am dat sufletul pe teren, am ajuns la următoarea concluzie: coechipierul nostru este ori un foarte slab jucător de baschet, ori a făcut blat!!! Ne-a vândut!!! Am uitat să vă spun... ambiţiile sunt foarte mari... şi miza la fel: cine este pe locul trei dă berea pentru toată lumea...


Săptămâna viitoare cred că îl trecem pe banca de rezerve. Asta dacă nu se transferă el la vreo echipă adversă. Eventual la cea cu care a făcut blat !!!

Vă ţin la curent cu ce o să mai facem pe la baschet !!! Jucăm în fiecare miercuri seara !!!

S-auzim de bine!!!

Bogdan "Air" Almaşi